Alina Pușcaș - Siluetă de invidiat, la numai o lună după ce a născut

.

Alina Pușcaș a născut la sfârșitul lunii august, în ajun de Sfântul Alexandru, un băiețel simpatic și sănătos, care a venit pe lume cu două zile mai devreme decât era programat. La o lună după ce a devenit mămică, bruneta de 32 de ani arată demențial.


Alina Pușcaș se pare că a revenit deja la silueta de dinainte de naștere, încât, dacă nu ai ști că e proaspătă mămică nu ai crede că în vară era graviduță.

 

Bruneta e suplă, nu are nici umră de burtă și a vrut să le arate și fanilor ei cât de sexy și frumoasă e, încât și-a făcut două selfie-uri și le-a postat pe o rețea de socializare.

Cel mai puternic sentiment pe care l-am trăit, până acum, a fost cel de protecție. Mi-am privit copilașul și am simțit că are nevoie de mine, pur și simplu. După ce s-a născut, doamnele asistente mi l-au pus pe obraz și s-a liniștit imediat. I-am simțit pielea caldă, l-am văzut cât de micuț și drăgălaș era… O oră mai târziu, îl țineam în brațe. Alexandru s-a născut în zi de mare sărbătoare, Tăierea capului Sf. Ioan Botezătorul ceea ce, încă o dată pentru noi înseamnă că acest copilaș este o minune și o binecuvântare. Îmi doresc să fie sănătos, frumos, deștept și norocos în viață’, declara Alina Pușcaș, la scurt timp după ce a născut.