Alina Sorescu susține că Alexandru Ciucu le interzice fiicelor să participe la concertele ei. Artista și designerul sunt despărțiți de trei ani, însă procesul de divorț nu s-a încheiat încă. Majoritatea disputelor au legătură cu programul și domiciliul copiilor, aspecte asupra cărora nu se pot pune de acord.
CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE AUGUST GRATIS, AICI
Alina Sorescu și Alexandru Ciucu formau, odinioară, unul dintre cele mai trainice cupluri din showbiz-ul românesc. În 2022, artista a plecat cu fiicele din casa fostului partener, susținând că problemele în căsnicie apăruseră de mai multă vreme. Divorțul lor nu s-a încheiat nici până la acest moment.
Citește și: Rapperul american Rich Homie Quan a fost găsit mort în locuința sa. Artistul avea 34 de ani
Alina Sorescu și Alexandru Ciucu, dispute privind programul copiilor
După trei ani de dispute cu Alexandru Ciucu, artista spune că își dorește liniște și un program de vizită al copiilor agreat de amândoi. Nici acum nu au reușit să se pună de acord asupra acestui aspect, fiindcă designerul insistă ca Raisa și Carolina să petreacă o săptămână cu el și una cu mama lor. Alina Sorescu a fost cea care a intentat divorțul, după o lungă perioadă în care a încercat să salveze căsnicia.
„Nu mi-aș fi dorit niciodată să ajung într-o astfel de situație și nu aș fi dorit să se întâmple sfârșitul așa. Discuțiile s-au prelungit din cauza faptului că nu ne înțelegem pe tema programului copiilor. Eu vreau un program normal, iar el vrea o săptămână la mine și una la el. Sunt doi ani și opt luni de când suntem în această situație. Sper să se termine cât mai repede pentru că nu duce la nimic.
Îmi doresc să ne găsim liniștea cu toții. Eu nu am spus când am intentat procesul, din păcate eu l-am intentat. Lucrurile între noi nu mergeau de mai demult, nu a fost ceva care s-a întâmplat din senin. Eu mi-am dorit foarte mult ca lucrurile să meargă bine, dar nu poate lupta doar unul singur. Eu eram întâi și întâi mama fetelor. Ele au fost și mereu vor fi pe primul plan’, a declarat artista în emisiunea „Un Show Păcătos’.
Alina Sorescu susține că Alexandru Ciucu le interzice fiicelor să participe la concertele ei
Alina Sorescu a mai dezvăluit un aspect sensibil din relația cu Alexandru Ciucu. Acesta nu le-ar permite celor două fiice să participe la concertele artistei sau să cânte alături de ea, deși și-au exprimat această dorință.
„S-a aflat când tatăl fetelor a intentat ordonanța prin care cerea domiciliul fetelor la el, lucru care nu s-a aprobat. S-a întâmplat de multe ori ca la concerte sau când am avut evenimente de 1 iunie să nu fie de acord să vină, deși ele își doreau. Asta e o activitate care ar trebui să presupună continuitate.
Știu din povestirile lor că la multe din activitățile mele nu au venit, deși ele și-ar fi dorit. Acum, pe 13 octombrie, la Sala Palatului, voi cânta doar eu și cred că am noroc și fetele vor fi la mine. Totul e după calendar’, a mai artista în aceeași emisiune.
Sursa foto: Facebook