Alina Sorescu a făcut mărturisiri tulburătoare despre căsnicia cu Alexandru Ciucu, acuzându-l de comportament violent chiar în prezența fiicelor lor. Raisa și Carolina ar fi fost învățate de tatăl lor să nu discute problemele de acasă, crescând într-un climat tensionat și apăsător. În majoritatea timpului, artista s-a simțit descurajată și nerespectată.
CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE DECEMBRIE, GRATIS, AICI!
Divorțul dintre Alina Sorescu și Alexandru Ciucu s-a încheiat oficial la sfârșitul lui ianuarie. Abia acum, după trei ani de lupte în tribunale, artista și-a făcut curaj să vorbească despre abuzurile din timpul căsniciei. Pe fostul ei soț l-a acuzat că a umilit-o constant, subminându-i încrederea în sine. Designerul a negat toate acuzațiile, susținând că ar fi vorba despre „minciuni strigătoare la cer’.
Alina Sorescu susține că fiicele ei au asistat la ieșirile violente ale lui Alexandru Ciucu
Cu sufletul încărcat, Alina Sorescu a povestit că fetițele ei, Raisa și Carolina, au asistat la ieșiri violente din partea tatălui lor. Alexandru Ciucu le-ar fi interzis să vorbească la școală despre problemele de acasă. Artista era constant învinovățită pentru tensiunile din familie, deși fostul ei soț nu avea nevoie de mult pentru a reacționa necontrolat.
„A început să aibă ieșiri violente. Cele emoționale se întâmplau foarte des. Dar și momente de violență fizică la adresa lucrurilor de prin casă, în prezența fetițelor. A rupt o ușă. El vrea să fie stăpânul. Dacă ceva se întâmpla în casă, cât de mic, banal, ieșea foc. Nu trebuia să se întâmple ceva ca reacția lui să fie așa. Le spunea fetițelor să nu povestească la grădiniță sau la școală. Spunea că eu l-am provocat, că eu sunt de vină, că din cauza mea a ajuns așa. (…) Eram de vină la tot. Și acum la fel, eu mint, eu sunt de vină!’, a povestit artista în podcastul lui Cătălin Măruță.
„Mă descuraja, mă amenința, mă șantaja’
Alina Sorescu recunoaște că îi era rușine să vorbească public despre problemele din căsnicie, fiind persoană publică și vrând să-și protejeze familia. În anii petrecuți lângă Alexandru Ciucu, artista s-a simțit nerespectată, descurajată și umilită, un mediu toxic care a început să-i afecteze stima de sine. Nici măcar apariția copiilor nu a adus îmbunătățiri în viața lor de cuplu.
„Momentele erau cele în care nu mă simțeam respectată, încurajată, pentru că erau foarte multe situații în care mă umilea, mă descuraja, mă amenința, mă șantaja. Am crezut că venirea pe lume a celor două fetițe va îmbunătăți relația noastră. Și mi-am mai dat seama că fiind relația cunoscută, îmi era foarte greu să vin să spun că nu mai funcționează. Pentru că în relația noastră erau diferențe foarte mare, suișuri și coborâșuri, momente foarte tensionate și urâte din punctul de vedere al unei relații’, a explicat Alina Sorescu.
Alexandru Ciucu a negat acuzațiile fostei soții
Alexandru Ciucu a negat acuzațiile care i-au fost aduse de Alina Sorescu, susținând că ar fi vorba despre minciuni. Designerul speră că relația lor va putea evolua într-o notă pozitivă, pentru binele celor două fiice.
„Nu înțeleg de ce trebuie să sufere copiii pentru greșelile noastre… Toată expunerea asta le face deja rău. Și le va face și în viitor. Dar probabil că se urmăresc niște interese meschine. Interese în fața cărora viitorul unor copii este mai puțin important. Nu voi ceda presiunii de a răspunde cu aceeași monedă manipulărilor, defăimărilor și hărțuirii mediatice la care sunt supus. Se spun despre mine minciuni strigătoare la cer. Se spun invenții absurde, cu o detașare care lasă multe semne de întrebare.
Cred că situațiile astea nu se rezolvă în media. Noi nu am făcut o familie nici cu presa și nici cu oamenii care ne urmăresc postările și care cred toate bârfele care apar. Ei nu au cum să vadă adevărul. Nu au fost lângă noi ca să înțeleagă ce s-a întâmplat. Familia noastră înseamnă noi doi și copiii. Noi patru’, a declarat Alexandru Ciucu, pentru FANATIK.
Sursa foto: Facebook