La revenirea în ţară, după experienţa dură de la ASIA EXPRESS, Ana Morodan a simţit nevoia unei schimbări de look. Contesa digitală şi-a vopsit părul complet blond şi acum seamnă leit cu Marilyn Monroe. Mai mult, Ana Morodan se şi machiază la fel ca celebra blondă de la Hollywood şi şi-a desenat o aluniţă pe obrazul stâng pentru fi confundată şi mai mult cu Marilyn Monroe.
În ultimul timp, Ana Morodan ne obişnuise cu suviţele blonde, asta după ce mulţi ani a preferat brunetul. „Contesa digitală’ purta o coafură care amintea de look-ul franţuzoaicelor din anii 50, respectiv bob scurt, perfect drept şi breton, însă a trecut mai apoi la bucle blonde.
În timpul ASIA EXPRESS, Ana şi-a menţinut şuviţele blonde şi rădăcinile închise la culoare, pe semne o coafură mai uşor de întreţinut în perioada acelei competiţii dure de la Antena 1, unde „contesa’ era nevoită să doarmă și să se spele pe unde apuca.
În schimb, Morodan și-a luat revanșa la întoarcerea în țară și a revenit la tabieturile sale și la luxul de care îi place să se înconjoare. Ana este recunoscută pentru faptul că preferă doar manichiura de culoare roșie și pentru că i se spunea adesea că seamănă cu Marilyn Monroe, a decis să-și vopsească părul întocmai ca diva de la Hollywood.
Schimbarea de look a fost foarte bine primită de către fani, iar pentru a le amplifica reacțiile, Ana poartă doar ruj roșu și și-a desenat o aluniță pe obrazul stâng întocmai ca actrița anilor 50.