Ziua de ieri a fost, cu siguranță, cea mai grea pentru Anamaria Prodan. Darămată de durere, vedeta și-a înmormântat mama chiar de ziua uneia dintre fiicele ei, iar acum face eforturi să-și revină de pe urma tragicului eveniment. Cea care o sprijină moral este sora ei.
Ca o regină! Așa a fost înmormântată, ieri, Ionela Prodan. Bulversată și afectată de toate întâmplările din ultima săptămâna, Anamaria Prodan face eforturi, acum, să se adune, însă totul este mult prea viu, în mintea ei, ca să-și poată relua treburile zilnice. Iar faptul că trebuie să erzolve o multitudine de treburi dsministrative o pune și în imposibilitatea de a se odihni, ultimele zile fiind cu adevărat negre, pentru ea: N-a reușit să închidă un ochi. După înmormântare, a venit acasă și s-a uitat până la ora 5 dimineața la toate imaginile de la înmormântare. Spune că mama ei a plecat ca o regină și crede că e foarte fericită că a venit atât de multă lume să o conducă pe ultimul drum. A făcut tot ce a putut ca mama ei să se bucure de toată recunoașterea. Dar încă nu realizează ce s-a întâmplat, efectiv nu-și dă seama, sentimentele și trăirile ei sunt greu de descris. Încă nu-și dă seama că mama ei nu mai este…', a declarat o sursă din anturajul Anei, pentru VIVA!
Nevoită să stea pe drumuri, cantonată în treburi administrative, Ana a rămas singură, în București, soțul ei fiind nevoit să-și respecte angajamentele profesionale în Qatar. Persoana care îi este aproape și o consolează, acum, este nimeni alta decât sora ei, Anca: Vorbește mereu cu Anca… Stau împreună și rememorează întâmplări despre mama lor. Îi face bine asta, să vorbească despre mama ei, să își aducă aminte momentele frumoase petrecute împreună. Totul e legat de ea. Azi se va duce și la cimitir să aprindă lumânări, trebuie să pregătească și pomana de o săptămâna. Îi este tare greu și se neglijează foarte mult în perioada asta', ne-a mai spus aceeași sursă.