Anca Țurcașiu a făcut mărturisiri cu ochii în lacrimi despre părinții ei. Artista are o relație minunată cu tatăl ei, acum în vârstă de 86 de ani, și vorbesc des la telefon. Din păcate, însă, mama cântăreței s-a stins din viață. Își amintește cu drag de ea și consideră că e femeia care „a adorat-o' și de la care a moștenit multe. Iată întreaga confesiune a vedetei!
CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE NOIEMBRIE, GRATIS, AICI!
În urmă cu câteva zile, Anca Țurcașiu a fost invitată în podcast-ul găzduit de Horia Brenciu pe YouTube. Cu aceasta ocazie, artista și-a deschis sufletul și a scos la iveală detalii neștiute, atât despre viața ei profesională, cât și personală. Vedeta s-a emoționat imediat când a început să vorbească despre părinții ei și a avut lacrimi în ochi. Din păcate, mama ei nu se mai află lângă ea…
Anca Țurcașiu rememorează cu drag toate amintirile din trecutului ei, atunci când vine vorba despre familie. Cu lacrimi în ochi, artista i-a povestit lui Horia Brenciu despre părinții ei. A povestit ce calități a moștenit de la regretata ei mamă și a spus și ce relație are în prezent cu tatăl ei, în vârstă de 86 de ani.
Anca Țurcașiu, mărturisiri cu ochii în lacrimi despre părinții ei
Anca Țurcașiu spune despre mama ei că a fost o „femeie superbisimă', care a adorat-o, și de la care a moștenit mai multe calități.
„O femeie superbisimă. (Nr. Mama ei). Femeia care m-a adorat și care pot să spun că mi-a dat atât de multe de la ea, forță, echilibru, putere, o anumită noblețe și o anumită eleganță', a spus Anca Țurcașiu despre mama ei.
Vedeta are o relație frumoasă cu tatăl ei, pe care îl iubește enorm. Cei doi vorbesc la telefon deseori, iar el îi spune mereu cât de mult o iubește.
„Tatăl meu a făcut 86 de ani. Tata spune mereu, atunci când vorbim, același lucru: „Te iubesc denitiv.' E atât de frumos. E un om atât de bun pe pământ, iar și eu îl iubesc enorm, enorm. Mă emoționez', a mai spus artista.
Cu cine se iubește în prezent Anca Țurcașiu
Anca Țurcașiu a dezvăluit, în sfârșit, cine este iubitul ei. Artista se iubește cu fostul concurent de la Exatlon și Ninja Warrior, Călin Șerban. Fosta concurentă de la Asia Express a luat, așadar, decizia de a nu-și mai ascunde relația și a vorbit public despre bărbatul care o face fericită.
Anca Țurcașiu a trecut printr-un divorț dureros în urmă cu patru ani, însă și-a găsit liniștea și fericirea în brațele lui Călin Șerban, pe care l-a ținut ascuns până acum.
Prin intermediul rețelelor de socializare, acolo unde are o comunitate impresionantă de persoane, Anca Țurcașiu a dezvăluit cine este iubitul ei. Actrița a participat alături de Andreea Samson, Jean Gavril și partenerul ei de viață, Călin Șerban, la podcast-ul moderat de Horia Brenciu.
După o perioadă lungă în care a păstrat discreția cu privire la relația ei frumoasă de iubire, acum fosta concurentă de la Asia Express a decis să nu se mai ascundă.
„Horia Brenciu mi-a făcut niște surprize minunate. Jur că nu am știut nimic. Am râs și am povestit o grămadă de lucruri. Vă veți amuza cu siguranță. Andreea Samson, Jean Gavril și iubitul meu, Călin Șerban, au fost alături de mine’, a scris vedeta la postarea pe care a făcut-o pe pagina sa personală de Facebook.
Sursă foto: Captură video, Instagram