Anchetă în Argentina, după moartea lui Diego Maradona. Medicul personal al fotbalistului ar putea fi acuzat de omor prin imprudență

 Dumba Gabriela
.

În Argentina este în desfășurare o anchetă de proporții după ce a Diego Maradona a murit. Leopoldo Luque, medicul personal al lui Diego Armando Maradona este suspectat de omor prin imprudență. Și o asistentă care avea grijă de Diego Maradona în ziua în care a murit a recunoscut că a mințit în declarații.

CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE NOIEMBRIE, GRATIS, AICI!

Familia lui Diego Maradona a lansat acuzații grave la adresa personalului medical care trebuia să aibă grijă de fotbalist, iar poliția a făcut deja percheziții la clinica și domiciliul doctorului personal al lui Maradona.

Procurorii vor investiga toate acțiunile personalului medical care a avut legătură cu Maradona. Ei vor să afle și ce tratament i-a prescris medicul și de ce acesta nu a pomenit numele lui Maradona când a sunat la ambulanță. 

Matias Morla, agentul, avocatul şi prietenul lui Diego Maradona, susţine că ambulanţa a venit după „mai mult de o jumătate de oră' de la apelul de urgență. Pe de altă parte, familia lui Maradona a dezvăluit că fotbalistul s-a certat cu doctorul cu puțin timp înainte să moară, citează digi24.ro.

Percheziții la clinica și la domiciliul medicului lui Maradona

Poliţia a percheziţionat duminică biroul şi casa lui Leopoldo Luque în căutarea unor dovezi ale unei posibile neglijenţe profesionale. A confiscat laptopuri, fișe medicale și telefoane mobile.

Maradona a încetat din viață miercuri, la vârsta de 60 de ani, în urma unui infarct. Se afla la locuința sa din Tigre, la nord de capitala Buenos Aires, în care se recupera după operaţia recentă la care a fost supus pentru îndepărtarea unui hematom subdural.

La începutul lunii, la scurt timp după ce Maradona fusese supus intervenţiei chirurgicale respective, Leopoldo Luque afirma că pacientul său „este lucid şi se simte mai bine' și că „starea lui se îmbunătăţeşte în fiecare zi, iar recuperarea decurge incredibil', scrie Agerpres.

De-ce-a-murit-Diego-Maradona-7De-ce-a-murit-Diego-Maradona-7

Cum a reacționat medicul Leopoldo Luque

„Aşa cum informează Parchetul din San Isidro, este inexplicabil faptul că timp de 12 ore prietenul meu nu a avut parte de controlul personalului sanitar dedicat acestor scopuri. Ambulanţa a venit cu o întârziere de mai mult de o jumătate de oră, ceea ce a fost o idioţenie criminală', a acuzat joi avocatul Matias Morla pe Twitter. „Acest lucru nu trebuie trecut cu vederea şi voi cere ca aceste consecinţe să fie investigate până la capăt. Aşa cum mi-a spus Diego: Eşti soldatul meu, acţionează fără milă', a adăugat el.

Neurochirurgul Leopoldo Luque spune însă că nu are nicio vină pentru moartea fostului star al fotbalului internațional. Publicația argentiniană „Clarin' a scris că după percheziții, care au durat trei ore, medicul s-a adresat reporterilor având în mod vădit o stare de agitație.

„Mă simt îngrozitor că prietenul meu a murit. Dar nu eu sunt responsabil pentru asta', a declarat Leopolo Luque, care din 2016 era medicul lui Maradona. „Știu ce am făcut cu Diego și cum am procedat. Pot să explic totul. Sunt absolut sigur că am făcut tot ce puteam face pentru Diego', a mai spus medicul, potrivit The Guardian. 

Citește și:

Avocatul lui Alex Bodi a făcut declarații explozive despre Bianca Drăgușanu: „Toate tranzacțiile către soția sa depășesc sute de mii de euro”

Milionarul Ioan Niculae, internat în stare gravă, la Terapie Intensivă, cu COVID-19: „Are o formă severă a virusului”

Adrian Tâmplaru, condamnat la 2 ani de închisoare cu executare! Cum încearcă să scape de sentința din dosarul în care e anchetat alături de Alex Bodi

„Infirmiera şi-a modificat declaraţia”

Maradona a murit pe 25 noiembrie, de „insuficienţă cardiacă acută, la un pacient cu cardiomiopatie dilatativă, insuficienţă cardiacă congestivă care a generat edem pulmonar acut”. Maradona s-a stins în casa sa din Tigre, unde era îngrijit de o echipă de asistenți după o operație pe creier.

Raportul medical întocmit de firma care avea grijă de el arată că un asistent a fost să vadă ce face Maradona în jurul orei 6.30 dimineața, când respira normal, conform mirror.co.uk.

Asistenta care l-a înlocuit pe bărbat a declarat că l-a auzit pe fostul fotbalist când s-a dus la baie, pe la 7.30, dar nu a intrat în camera lui. A încercat să îi verifice pulsul pe la 9.20, dar starul a refuzat. 

Însă ea și-a schimbat declarația și a spus anchetatorilor că nu a intrat deloc în camera lui Maradona în acea dimineață. Mai mult, femeia susține că a fost pusă să mintă de firma medicală. 

Achetatorii au declarat că 'Ce a adăugat martorul a fost că… a fost pusă să mintă în raport de Medidon (firma care asigura asistența medicală) că a verificat semnele vitale ale lui Maradona, când ea de fapt nu a intrat în cameră'. Medidon nu a vrut să comenteze declarațiile. 

Asistenta a mai spus că a intrat în camera lui Maradona în jurul prânzului, când era mort sau pe moarte și a încercat să îl resusciteze. 

Acum anchetatorii analizează imaginile de pe camerele de supraveghere din casa lui Maradona, dar și apelurile și mesajele asistenților care aveau grijă de starul argentinian. Ei susțin însă că nimic nu indică altceva decât o moarte naturală. 

Avocatul lui însă a declarat că prima ambulanță a ajuns la casa lui Maradona după o jumătate de oră și că fostul fotbalist nu primise un control medical în ultmele 12 ore. Surse legale susțin însă că ambulanța a ajuns în 11 minute. 

Primele rezultate post-mortem arată că Maradona a avut un cheag de sânge la inimă, care i-ar fi provocat moartea. 

 
Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton