Astăzi, 23 august, Andra a împlinit 37 de ani, iar fanii și toti cei dragi i-au transmis gânduri bune și urări. Ca în fiecare an, Cătălin Măruță a postat un mesaj romantic și emoționant, dar și câteva fotografii de cuplu. Pe lângă asta, cei doi soți sărbătoresc 15 ani de la cununia religioasă, ceremonie care s-a desfășurat la Biserica „Sfinții Constantin și Elena' din Târgu-Jiu. Iată ce urare i-a făcut prezentatorul TV soției sale!
CITEȘTE REVISTA VIVA! DE IULIE, GRATIS, AICI!
Fără doar și poate, Andra este una dintre cele mai longevive și apreciate artiste de la noi din țară. A debutat în muzică la vârsta de 14 ani, când și-a lansat primul album, reușind să cucerească inimile tuturor românilor cu voocea ei. În anul 2008, artista și Cătălin Măruță au făcut cununia civilă, eveniment organizat în orașul natal al prezentatorului TV. Cei doi sunt părinții a doi copii – Eva, în vârstă de 7 ani, și David, în vârstă de 12 ani.
Citește și: De ce Andra nu îi cumpără niciodată cadouri lui Cătălin Măruță: „E vina lui. M-am dat peste cap”
Citește și: Cine este Cristina Rancov de la Insula Iubirii, sezonul 7. E mai tânără cu 21 de ani decât soțul ei
Andra a împlinit 37 de ani
Astăzi, Andra împlinește 37 de ani și a marcat momentul printr-un videoclip publicat pe rețelele de socializare. Artista s-a filmat în curtea casei, înconjurată de balone, în timp ce își pune o dorință și suflă în lumânările de pe tort.
„Sunt norocoasă să am oameni minunați în viața mea, care îmi aduc mereu zâmbetul pe buze. Vă îmbrățișez pe fiecare în parte și vă transmit o grămadă de îmbrățișări virtuale!', a scria ea, în dreptul videoclipului.
La fel ca în fiecare an, Cătălin Măruță i-a făcut o urare specială, căci astăzi sărbătoresc și 15 ani de la cununia religioasă: „Este ziua de naștere a celei mai minunate femei din lume, și totodată aniversarea a 15 ani de când am spus „DA” în fața lui Dumnezeu! 15 ani de căsnicie par să fi trecut ca într-o clipă, dar când privesc înapoi, văd toate momentele minunate și provocările pe care le-am trecut împreună, iar fiecare secundă a meritat din plin. La mulți ani, iubire! Și la cât mai mulți ani minunați impreună!'.
Andra și Cătălin Măruță s-au cununat religios la Târgu-Jiu
Pe 23 august 2008, Andra și Cătălin Măruță au făcut cununia religioasă la Biserica „Sfinții Constantin și Elena' din Târgu-Jiu, orașul natal al prezentatorului TV. Ceremonia a fost oficializată de un sobor de patru preoți, iar cei doi soți au avut alături aproximativ 400 de invitați, printre care Adriana Bahmuțeanu, Iulia Vântur, Marius Moga sau Cove. Cununia civilă s-a desfășurat pe 10 august 2008, la primăria Sectorului 3 al Capitalei, avându-i ca nași pe Dana și Cornel Ciocan.
„Eu și Cătălin avem noroc că ne-am găsit unul pe celălalt. Suntem foarte compatibili. Ne înțelegem din priviri, ne ajutăm unul pe altul, nu suntem doar atrași unul de celălalt, așa cum pare că se întâmplă în filme: cei doi se pupă și trăiesc fericiți până la adânci bătrâneți. În relația noastră nu am senzația că trag mai mult eu, că las de la mine, simt că amândoi ne dorim la fel de mult să funcționeze relația, să construim ceva frumos și durabil. Echilibrul nostru vine din asta.
Eu sunt mai sensibilă decât el, cum spuneam mai devreme: plâng mai ușor, sufăr și mă consum din diverse motive, în timp ce el este mai cumpătat, se gândește de două ori, le vede în perspectivă, ia puține lucruri personal. Aceasta este o diferență care pe mine mă ajută mult, pentru că ne completăm. De multe ori îl sun, dacă nu e lângă mine, să îi cer o părere, pentru că știu că îmi va schimba perspectiva. Aceste trăsături îl fac pe el un manager mai bun, un strateg mai bun. Eu am fire de artist, cu siguranță', a declarat Andra, într-un interviu pentru Viva!.
Sursa foto: Facebook