Andra și Cătălin Măruță, în vacanță la Roma, alături de Eva și David: "Am face înconjurul lumii pe jos cu ei"

.

Anul acesta, de Paște, Andra și Cătălin Măruță au lăsat Bucureștiul pentru Roma, unde au petrecut, de altfel, și noaptea de Înviere, alături de cei doi copii ai lor, Eva și David. Iată cât de bine s-au distrat!

Deși sunt amândoi extrem de ocupați – ea cu concertele și filmările, iar el cu emisiunea -, Andra și Cătălin Măruță își găsesc întotdeauna timp pentru familie și petrec momente de calitate alături de cei doi copii ai lor, Eva și David. Deși Paștele este o sărbătoare care se petrece cu toată familia, anul acesta cele două vedete au ales să meargă de Înviere într-un loc încărcat de spiritualitate – Roma, alături de copiii lor.


Cei patru s-au distrat de minune împreună, în afară de obiectivele turistice, cel mai mare punct de atracție, cel puțin pentru cei mici, fiind… înghețata. „Am face înconjurul lumii pe jos cu ei. Sunt cam matinali și au bagaje mari, cu jucării multe mereu, dar Eva și David sunt cei mai buni camarazi în vacanta. Daca nu ar fi ei, nu am ști unde e cea mai bună înghețată și nu am râde în fiecare zi!, a scris Cătălin pe contul său de socializare, unde a postat niște instantanee extraordinare.


„La 30 de ani, încă mă simt ca un copil'

Andra și Cătălin Măruță sunt o dream team nu doar din punct de vedere profesional, cei doi împărțindu-și sarcinile în mod judicios și atunci când vine vorba despre creșterea copiilor. Recent, Andra povestea într-un interviu pentru VIVA! că ea și Cătălin fac o echipă foarte bună și că încearcă să le dedice cât mai mult timp celor doi copii ai lor, fără a-și neglija însă nici relația de cuplu.

Și pentru că nu s-a bucurat prea mult de adolescență, dar fiind că și-a început cariera de timpuriu, Andra reușește cumva să le împace pe toate: „Cred că acum, la 30 de ani, încă mă simt ca un copil, poate și pentru că atunci eram atât de concentrată pe muzică, iar acum recuperez. Mă joc cu copiii mei, ies în oraș cu prietenii sau cu soțul meu, când lăsăm copiii cu bunicii, și mă simt ca la balul bobocilor. Îmi vine să dansez, să stau până la răsărit… Până la urmă, mai bine mai târziu decât niciodată, nu?' Și iată că, la Roma, Andra a avut din nou ocazia să se simtă copil alături de David și Eva… O confirmă fotografiile.


Foto: Instagram