Andreea Bălan a declarat că după naşterea Ellei îşi mai doreşte încă un copil! George Burcea, soţul său, este de acord. Ei au fost plecaţi într-o vacanţă şi este posibil, de ce nu, să se fi întors trei de acolo! Iată declaraţiile artistei!
Mult timp s-a concentrat numai asupra proiectelor sale şi mai puţin asupra vieţii personale. De când l-a cunoscut pe George Burcea, Andreea Bălan este o femeie împlinită. Are o familie frumoasă şi un copil deosebit. Ella este minunea vieţii lor, dar se mai gândesc să îi mai facă un frăţior sau o surioară. Pe fetiţă au conceput-o într-o vacanţă, este posibil ca acest lucru să se fi întâmplat şi acum, căci au călătorit departe de România.
Cântăreaţa d-abia îşi doreşte să se întâmple asta, însă a spus că nu îi mai este la fel de uşor.
Andreea Bălan, declaraţii despre al doilea copil
„În fiecare ianuarie, pentru că oricum întreaga industrie muzicală nu se mişcă, majoritatea pleacă în vacanţă. Ianuarie este vacanţa noastră. Plecăm undeva la cald. Alegem destinaţii îndepărtate. (…) Două sau trei săptămâni a durat. Ne-a fost foarte foarte dor de ea. Acum ea creşte şi începe să ne simtă lipsa. Pe la doi ani nu o să mai putem pleca. Am profitat că este micuţă şi nu realizează. Mereu am vorbit pe Facetime ca să o şi putem vedea. (…) Noi ne dorim încă un copil. Nu e vorba doar de vacanţă, noi ne dorim de câteva luni bune. Nu mai e atât de uşor ca la 20 de ani. Nici Ella nu a venit atât de uşor. A durat câteva luni bune.”, a spus Andreea Bălan la Antena 1.
Foto: Facebook
Cristina Pîrvu