Andreea Bănică s-a mutat cu familia în casă nouă, acolo unde vor petrecere sărbătorile de iarnă. De Crăciun, artista și-a propus să sărbătorească cu soțul, Lucian Mitrea, și copiii lor, însă noaptea dintre ani o va prinde pe scenă, la fel ca în anii precedenți.
CITEȘTE REVISTA VIVA! DE NOIEMBRIE, GRATIS, AICI!
Anul acesta, Andreea Bănică s-a mutat cu familia într-o nouă locuință, amenajată după placul lor. Artista s-a văzut nevoită să vândă vila în care au locuit timp de 15 ani, asta pentru că nu era prea încăpătoare. Solista a dezvăluit ce planuri are în perioada sărbătorilor de iarnă, mai ales că și-a schimbat recent locuința. Plănuiește să călătorească în Thailanda și recunoaște că a mai redus numărul concertelor, pe fondul oboselii.
Andreea Bănică petrece Crăciunul în casa nouă
Andreea Bănică e entuziasmată că va petrece primele sărbători în noua locuință. Artista e cea care se ocupă de prepararea meniului de Crăciun și va sărbători acasă, alături de Lucian Mitrea și cei doi copii.
„De Crăciun voi fi acasă cu familia cu prietenii. Mergem și în vizită. Anul ăsta sper să gătesc mai puțin ca anii trecuți. Îmi ies foarte bine sarmalele, salata de boeuf. Lucian nu știu dacă preferă ceva în mod aparte, dar este cu salata de boeuf. De Revelion voi cânta.
Am câteva concerte, nu am foarte multe. Nu mai cânt atât de mult, pentru că nu mai fac față. Sunt atât de obosită, iar copiii îmi fură din timpul ăsta al meu cu cântatul. Mi-au și spus: „Mama, de Revelion niciodată nu stai cu noi!'. Dar stau de Crăciun cu ei, de câțiva ani asta fac. De Revelion trebuie să merg să cânt, că asta e meseria', spune Andreea Bănică pentru UNICA.ro.
„Am vrea să mergem în Thailanda'
La începutul lunii ianuarie, Andreea Bănică și-a propus să plece cu familia în Thailanda. Făcând un bilanț al acestui an, artista crede că inaugurarea hotelului din Eforie Nord este cea mai mare realizare a ei.
„Sper din toată inima să plecăm în vacanță. Am vrea să mergem în Thailanda în ianuarie sau februarie, să vedem. Am vrut și acum, de Crăciun, dar nu ne-a ieșit. (…)
Cea mai mare bucurie din acest an a fost că am deschis hotelul de pe malul mării, din Eforie Nord. Am încheiat cu brio un sezon important, primul din viața noastră, și am răsuflat ușurată. Asta a fost cea mai mare realizare a noastră, anul acesta.
Momente complicate nu au fost în viața noastră, doar cele legate de cățelul nostru, care are 16 ani, e bătrân, nu mai vede bine nu mai aude. Nu mai are reflexe. O ducem așa greu, este ca un bătrânel, necesită atenție și îngrijire, depinde de mine oarecum. 16 ani din viața lui a fost cu mine. E foarte greu. Știu ce mă așteaptă, sunt conștientă și încerc să mă pregătesc psihic', a adăugat ea, potrivit sursei citate.
Sursa foto: Facebook