Ce spune Andreea Marin despre revenirea în televiziune și de ce a refuzat să intre în politică: „Sunt fericită că am ținut drumul drept, cu încăpățânarea omului care nu își dorește compromisuri” / EXCLUSIV

 Miniosu Alexandra
.

În urmă cu ceva timp, Andreea Marin ne vorbea despre cariera sa prodigioasă, de 30 de ani, în paginile revistei VIVA! Era studentă la Facultatea de Informatică atunci când soarta i s-a schimbat radical, îndrăgostindu-se de televiziune. Privește cu mândrie în urmă, pentru că, spune ea, nu a făcut compromisuri și că a obținut totul prin muncă în viață. De asemnea, ne mărturisea că a primit, de-a lungul timpului, diverse propuneri să intre în politică, dar le-a refuzat. Iată care este motivul!

CITEȘTE REVISTA VIVA! DE DECEMBRIE, GRATIS, AICI!

Știm că proiectele în care ești implicată îți ocupă tot timpul, dar… nu ți-e dor de televiziune? Ai vreun regret în sensul ăsta?

Nu îmi lipsește deloc, din două motive: în primul rând, sunt foarte des invitată la televiziuni, pentru că sunt un om bine pregătit în meseria sa și în domenii conexe și aduc plusvaloare și audiență, ceea ce e important, evident. În plus, sunt mereu în actualitate cu proiecte noi, de interes, care schimbă vieți în bine adeseori, și acest lucru nu rămâne neobservat. În al doilea rând, am clădit propriul meu hub creativ multimedia, Creative Hub Voice&Visibility, unde studiourile filmează zi-lumină, uneori sunt în fața camerelor, alteori în spatele lor, ca producător sau creator de campanii. E munca mea de zi cu zi.

andreea-marin-1andreea-marin-1

Citește și: Ce dietă ține Andreea Marin și cum arată meniul ei zilnic: „O mare varietate de feluri de mâncare gustoase ce se pregătesc rapid, în 2 până la 4 minute' / EXCLUSIV

Citește și: Cum s-a înțeles Daniel Buzdugan cu Andreea Marin când făceau echipă la TVR Iași și în ce relații sunt acum: „La ea, nu mergea cu…' / EXCLUSIV

Citește și: Cum arată Diana Dumitrescu după ce s-a tuns și s-a vopsit. Colegii nu o mai recunosc: „Nu mă deranjează, este o schimbare majoră'

Citește și: Irina Margareta Nistor explică de ce a primit Eva Măruță un val de critici pentru rolul ei din „Tati part-time': „Cum are cineva succes, imediat trebuie să dai cu pietre…”

Ce spune Andreea Marin despre revenirea în televiziune și de ce a refuzat să intre în politică

Dacă ar fi să o iei de la capăt, ai face tot televiziune? Ai schimba ceva? Ce greșeli nu ai mai repeta?

Nu am făcut greșeli care să afecteze cu adevărat pe cineva, ci doar pe cele normale oricărei evoluții. Să nu uităm că eu eram studentă la Informatică atunci când televiziunea a apărut neașteptat în viața mea, așadar am avut de învățat enorm într-un domeniu despre care nu știam nimic, dar pasiunea, dedicarea mea și dragostea pentru ceea ce făceam au făcut posibilă ascensiunea mea.

Nu aș schimba nimic, se împlinesc 30 de ani de carieră minunată, care mi-a oferit șanse nesperate și în care am oferit, la rândul meu, surprize și șanse multor oameni care poate nu mai sperau că viața li se va schimba în bine. Simt că am lăsat ceva valoros în urmă, atunci când întâlnesc oameni ce îmi mulțumesc neașteptat pentru clipe sau transformări trăite în acești ani.

Chiar dacă au trecut aproape trei decenii de atunci, îți mai amintești ce ți-ai cumpărat din primii bani câștigați?

Eram plătită la început, la TVR Iași, ca reporter cu jumătate de normă, eram studentă în paralel la Informatică și banii nu îmi ajungeau decât pentru câteva necesități de zi cu zi. Dar munceam cu atâta pasiune, că banii nu mai erau o prioritate, mă descurcam și cu puțin.

„Eu numai prin muncă obțin totul în viață'

Dacă ai câștiga la Loto 1 milion de euro, ce ai face cu ei?

Nu se va întâmpla asta, nici nu încerc măcar un bilet, eu numai prin muncă obțin totul în viață, știu asta deja. Nu aștept nimic să pice din cer nemeritat.

Dacă ai fi pentru o zi președintele României, ce ai face?

Educația și sănătatea – priorități negreșit!

Ți s-a oferit ocazia să intri în politică? Dacă da, de ce ai refuzat?

Da, dar nu e locul meu. Am felul meu de a face lucrurile în viață și de a lăsa ceva în urma mea. Mi-am găsit calea, și aceasta nu e politica. Dar deși există o opinie generală despre politicieni și, din păcate, de multe ori este adevărată, eu am cunoscut și oameni adevărați printre ei, care fac lucruri bune constant, e adevărat, le e mai greu, căci nu au susținerea dorită, dar reușesc. Avem nevoie de astfel de oameni, să îi susținem, să îi vedem.

Andreea Marin: „Sunt fericită că am ținut drumul drept, cu încăpățânarea omului care nu își dorește compromisuri'

Ai vreun regret pe plan profesional sau personal, a rămas ceva nebifat în lista ta de to-do? Cum te vezi, să zicem, peste 10 ani?

Sunt fericită că am ținut drumul drept, cu încăpățânarea omului care nu își dorește compromisuri, și de aceea nu am regrete, ci doar lecții de viață și împliniri când privesc în urmă. Mereu mai e ceva de învățat, pentru că nu sufăr de suficiență, nu obosesc să învăț, cum spuneam, și mereu mai e ceva de descoperit, curiozitatea mă caracterizează.

Niciodată nu am fost capabilă de previziuni pe termen lung, pentru că viața mea a fost surprinzătoare, mi-a luat-o mereu înainte. O surpriză-surpriză pe care îmi propun să o trăiesc frumos și demn până la capăt! Prețuiesc viața și oamenii! Sunt iubire. Și dragoste e ceea ce în fiecare zi dăruiesc.

Sursă foto: Instagram

 
Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton