Andreea Popescu, fosta dansatoare a Deliei, este gravidă pentru a doua oară! Acesta este un vis împlinit pentru Andreea și soțul ei, campionul la dans sportiv Rareș Cojoc, care își doreau enorm să devină părinți pentru a doua oară.
CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE MARTIE, GRATIS, AICI!
Andreea Popescu și Rareș Cojoc trăiesc o bucurie fără margini. Fosta dansatoare a Deliei a dezvăluit pe Instagram că este însărcinată pentru a doua oară. Ea s-a retras din lumina refectoarelor și s-a dedicat familiei, însă menține legătura cu fanii ei pe Instagram, acolo unde a strâns o comunitate de câteva zeci de mii de persoane.
„A venit momentul să împărtășesc cu voi cea de a doua MINUNE de la Dumnezeu👶🏻. #13saptamani #3luni. Așa bucurie este în inima mea și mă bucur că am această șansă să îmi înmulțesc iubirea, răbdarea și credința.
Iubirea nu se imparte ci se inmulteste, rabdarea se dobandeste prin multa munca, iar credinta se intareste prin copiii mei. Cu greu am rezistat sa nu impart aceasta bucurie, pentru mine un copil inseamna o bucurie imensa de care toata lumea ar trebui sa se bucure.
Vom avea doi copii minunați și să ne dea Dumnezeu măcar înca pe atâția’ , a scris Andreea Popescu pe pagina sa de Instagram, unde a postat câteva fotografii cu burtica și ecografia bebelușului.
Citește și: Claudia Pătrășcanu și Gabi Bădălău au făcut pace de dragul copiilor. Au petrecut weekendul împreună
Andreea Popescu spune că nu-și mai dorește nimic de la viață
De când l-a cunoscut pe Rareș Cojoc, campion național și internațional la dans sportiv, viața Andreei Popescu s-a schimbat total. S-a dedicat familiei sale și și-a făcut un brand de haine pentru copii.
Andreea Popescu spune chiar că viața a răsplătit-o cu mai mult decât a cerut, iar la 37 de ani pe care îi are nu-și mai dorește nimic, căci adevăratele comori le are deja.
„La 37 de ani am realizat mai mult decat mi-as fi putut dori. O familie, doi copii sanatosi, intoarcerea mea si restul sunt detalii’, a mai spus Andreea Popescu.
Andreea Popescu și Rareș Cojoc mai au un băiețel
Pe 20 iunie 2018, Andreea Popescu a născut un băiețel care a primit numele Ioachim.
„Acum suntem trei! Vreau să spun tuturor cât bine mi-a făcut Dumnezeu, cât de mult ne iubeşte. La morfologia de trei luni, mi-am văzut bebeluşul «dansând» în burtica mea, poate că seamănă cu tată-su, cum țopăia în sus şi în jos, cum îşi ducea mănuţa la gură, cum îşi întindea picioruşele şi bineînţeles inimioara care bătea repede, atunci nu am mai putut şi am început să plâng pentru că simţeam cum inima mea s-a umplut de fericire, o fericire pe care numai o mamă o simte.
Îl iubesc din tot sufletul meu! Vreau să vă spun că acest copil este o minune, un dar de la Dumnezeu şi îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru ca ne-a ascultat rugăciunile. Dumnezeu lucrează prin oameni sau direct şi El a ales să lucreze prin minunatul nostru doctor Andreas Vythoulkas, un om deosebit pentru care avem o mare preţuire şi recunoştinţă.
Eu îl numesc omul lui Dumnezeu, iar toate pacientele lui ştiu de ce spun asta. Atunci când nu mai există soluţii, doctorul Andreas le găseşte. Slavă Maicii Domnului şi Sfinţilor Părinţi Ioachim şi Ana care au mijlocit pentru noi!', a scris Andreea pe Instagram, la vremea aceea.