Angelina Jolie și Brad Pitt păreau cuplul perfect. Au fost puși la zid, pentru că și-au început povestea de iubire în timp ce Pitt era încă soțul lui Jennifer Aniston. Acum, Jolie a povestit pentru Vogue ce se întâmplă cu viața ei, la 5 ani de la divorțul care a făcut înconjurul planetei.
CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE FEBRUARIE, GRATIS, AICI!
Se iubeau nebunește, iar el a divorțat de dragul ei. Au făcut copii și au și adoptat. Dar au ajuns la un divorț urât, cu scandal. Și-au aruncat reciproc tot felul de acuzații grele, spre marea uimire a fanilor din întreaga lume. Acum, Angelina Jolie a lăsat zidurile jos și și-a deschis sufletul într-un interviu acordat celor de la Vogue.
„Nu ştiu dacă sunt fericită. Ultimii ani au fost destul de dificili. M-am concentrat pe vindecarea familiei. Încep să îmi revin, să simt cum se topeşte uşor gheaţa şi cum sângele începe să-mi pompeze iar în vene. Dar n-am încheiat procesul. Nu sunt încă în acel stadiu. Însă plănuiesc să ajung într-un stadiu fericit al vieţii mele, a mărturisit Angelina Jolie.
Ce a dezvăluit Angelina Jolie, la 5 ani de la divorț
Are aproape 50 de ani, dar își petrece timpul doar alături de copiii ei. Spre deosebire de fostul ei soț, care s-a afișat alături de mai multe femei, Angelina nu și-a refăcut viața în mod oficial, după divorț. Însă, se consolează cu gândul că are alături cele mai dragi persoane din lume
„De-abia aştept să fac 50 de ani! Am impresia că voi atinge apogeul după ce voi împlini această vârstă! Cu toate că, zilele trecute, când ne jucam pe trambulină, copiii mi-au spus să mă dau jos imediat ca să nu mă rănesc. Atunci mi-am dat seama cum, până mai ieri, jucam în filme de acţiune, iar acum mă atenţionează copiii să am grijă să nu mă lovesc, a adăugat Jolie.
Citește și: Cum arată Angelina Jolie la 44 kilograme. De ce a început actrița să se înfometeze
Ce spune actrița despre relația cu copiii ei
Cu toate că acum își petrece aproape tot timpul alături de copii, Angelina Jolie nu se consideră o mamă ideală. Însă, este evident pentru toată lumea că a reușit să aibă chiar o relație excelentă cu aceștia, inclusiv cu cei adoptați.
„Am impresia că-mi lipsesc toate calităţile pentru a fi o mamă tradiţională, care stă acasă cu copiii. Îmi iese treaba doar pentru că copiii sunt foarte flexibili şi mă ajută, dar nu mă pricep deloc la aşa ceva.
E o mare chestie dacă mă acceptă, ştiţi? Acest aspect e important pentru mulţi părinţi, însă devine crucial mai ales dacă ai copii adoptaţi. Şi ei trebuie să te aleagă pe tine, nu numai invers, a adăugat Jolie, pentru Vogue.
„Corpul meu a suferit enorm în ultimii zece ani şi am atât cicatrici vizibile, cât şi invizibile. Cele invizbile sunt mai greu de vindecat. Viaţa ia o mulţime de întorsături. Uneori eşti rănit, îi vezi suferind pe cei pe care îi iubeşti şi atunci nu poţi fi la fel de liber şi de deschis pe cât îşi doreşte spiritul tău. Dar simt că sângele îmi curge din nou prin vene’, a declarat actrița, pentru Harpers Bazaaar, tot după divorț.