Antonia și Alex Velea și-au cumpărat un apartament în Mamaia, situat într-un complex de lux, astfel că au bifat o nouă realizare. Pe contul de Instagram, artista a anunțat că-i va avea vecini pe Inna, Selly sau Codin Maticiuc, fără a posta imagini din interiorul locuinței și fără a preciza dacă lucrările de renovare au fost finalizate.
CITEȘTE REVISTA VIVA! DE FEBRUARIE, GRATIS, AICI!
Antonia și Alex Velea formează un cuplu de 10 ani, au doi copii (Dominic și Akim) și dețin o locuință spectaculoasă în Pipera. Proprietatea a fost cumpărată în 2019 și s-a scris că ar fi costat 500.000 de euro. Amplasată pe malul unui lac, vila oferă o priveliște superbă și are un design interior modern, în nuanțe de neutre de bej, maro și alb. La trei ani distanță, cuplul o făcut o nouă investiție, de această dată pe litoral. Dintr-o postare a artistei am aflat că și-au cumpărat un apartament în Mamaia, într-un complex în care au investit și alte vedete de la noi.
Antonia și Alex Velea și-au cumpărat apartament pe litoral
Nu e niciun secret că Antonia și Alex Velea au succes pe plan financiar, astfel că recent și-au cumpărat un apartament la mare, unde urmează să-și petreacă vacanțele de vară. În complexul rezidențial de lux au investit și alte vedete, printre care vloggerul Selly, actorul Codin Maticiuc, Inna sau Bromania. În postarea de pe Instagram, artista nu a arătat imagini cu apartamentul și nici nu a menționat dacă este finalizat. Imobilul pune la dispoziția rezidenților un restaurant și un wine bar premium, un centru SPA și o sală de fitness modernă.
„Iubesc marea, așa că mi-am îndeplinit un vis. Împreună cu Alex avem un apartament în blocul Marina Tower. Și avem și super vecini: Inna, Selly (Andrei Șelaru), Bromania (Matei Dima) și Codin Maticiuc', a spus Antonia într-o filmare pe Instagram.
Antonia și Alex Velea s-au mutat în vila din Pipera în 2019
Antonia și Alex Velea s-au mutat în locuința din Pipera în 2019, după mulți ani de locuit în chirie. Locuința este foarte spațioasă și emană o atmosferă de confort și eleganță. Nota de familiaritate a spațiului este asigurată de scara din lemn masiv, mocheta de pe jos și stilul simplu.
„Avem, într-adevăr, o casă din filme, pentru care am muncit, pe care ne-am dorit-o foarte mult și în care suntem foarte fericiți. Poate o să v-o arătăm, dar cu siguranță, n-o să vă spunem cât costă sau să umflăm prețurile cum fac alții de dragu de a ieși în evidență. Spun asta mai ales pentru oamenii care nu au fost atât de norocoși ca noi și care sunt „bombardați' de „vedete' cu toate achizițiile. Luate pe barter', a declarat Velea, pentru Click.
Sursa foto: Facebook & Instagram