Apropiaţii lui Mihai Constantinescu au lansat un apel disperat pentru artistul internat în spitalul Floreasca din Bucureşti de mai bine de o lună. Starea lui Mihai Constantinescu este, în continuare, critică şi are nevoie urgentă de sânge.
Pe 13 mai, Mihai Constantinescu a suferit un stop cardio-respirator şi a fost internat de urgenţă la Spitalul Floreasca din Capitală. În spital, a mai suferit încă un stop şi o hemoragie cerebrală. Până în prezent, artistul a trecut prin două intervenţii chirurgicale complicate la inimă, cea mai recentă fiind în 2017.
Prietenii lui Mihai au răspuns apelului disperat al familiei artistului şi vor merge cât de curând pentru a dona sânge. O parte din colegii săi artişti s-au mobilizat, iar marţi, 18 iunie, vor merge la spital pentru a dona sânge şi pentru a-l ţine în viaţă pe marele artist, anunță România TV.
Starea de sănătate a lui Mihai Constantinescu este din ce în ce mai gravă, iar medicii sunt încă rezervaţi în privinţa şanselor sale de supravieţuire, chiar dacă Simona Secrier, soţia artistului, a declarat că Mihai este stabilizat și că urmează perioada de refacere.