Astenia de toamnă, o problemă serioasă! Semnele care te trimit la medic și cum reușești să te vindeci

.

Calendaristic, toamna şi-a intrat în drepturi, iar trecerea de la cald la rece afectează bioritmul fiecăruia dintre noi, ceea ce înseamnă stări de somnolenţă prelungită asociate cu insomnii, slăbiciune fizică, lipsa de energie, stări de melancolie sau tristeţe inexplicabilă şi predispoziţie către răceli şi infecţii. Toate sunt printre primele semnale ale dereglărilor fiziologice şi psihice cu care corpul se confruntă la început de toamnă.

 


VIVA! de octombrie

Reducerea intensității luminii provoacă diferite schimbări în organism: producția de serotonină (hormonul fericirii) scade, vitamina D se fixează mai greu (deficitul acestei vitamine este una dintre cauzele lipsei de energie, a slăbiciunii musculare sau anxietății) și este stimulată, conform unor studii, producția de melatonină (hormonul somnului). Astfel, tonusul general al organismului scade, putând apărea modificări și la nivelul dispoziției, deoarece organismul se pregătește de „hibernare.


La început de toamnă, medicii se confruntă cu numeroase cazuri de astenie, care afectează toate categoriile de vârstă, de la copii până la vârstnici. Simptomatologia, însă, diferă în funcţie de organismul şi stilul de viaţă al fiecăruia. Potrivit studiilor, la 1 din 10 persoane, în spatele insomniei, depresiei, lipsei de concentrare, lipsei poftei de mâncare resimțite toamna se ascunde, de fapt, astenia, provocată de dificultatea de adaptare a corpului la diferențele de temperatură dintre zi și noapte. Important de ştiut: nu orice noapte nedormită înseamnă astenie de toamnă. Diagnosticul este corect numai dacă persoana în cauză a manifestat aceleași simptome cel puțin trei sezoane la rând și dacă starea acesteia de sănătate s-a îmbunătățit în timpul lunilor sezonului cald.

Totuşi, ca regulă generală, pentru a evita stările specifice acestei etape, este important să acordăm atenţie deosebită unei alimentaţii bogate în vitamine şi proteine, dar şi să respectăm un program regulat de somn.


REMEDII NATURALE

Deşi toamna aduce modificări interne atât la nivel fizic, cât şi psihic, tot ea oferă remedii naturale care ameliorează sau soluţionează aceste manifestări.

Un sistem nervos sănătos cu ajutorul dovleacului

Indiferent dacă îl consumaţi crud, copt sau fiert, dovleacul este un pansament natural pentru sistemul nervos şi, datorită efectului uşor sedativ, este adesea recomandat pentru combaterea insomniilor, a stărilor depresive şi anxietăţii.

În plus, acesta este şi o sursă importantă de betacaroten, unul dintre cei mai puternici antioxidanţi naturali şi este îmbogăţit cu complexul de vitamine B1, B2, B3, B5, B6, B9, recunoscute pentru menţinerea sănătăţii psihice, protejarea împotriva stresului oxidativ şi reducerea stării de oboseală excesivă.


Combateți oboseala cu cerealele integrale!

În unele cazuri, astenia vine la pachet cu deficienţa de serotonină, care are ca simptome oboseala excesivă,  chiar şi în cazul celor care au program disciplinat de somn. Cerealele sunt bogate în glucide și tiamină, vitamină aparţinând complexului B, ceea ce înseamnă că au capacitatea de a oferi energia necesară pentru funcţionarea corectă a organismului.

Citricele țin răceala departe

Ştie toată lumea că citricele au un conţinut bogat de vitamina C, antioxidanţi, nutrienţi cu proprietăţi anticancerigene şi asigură în mod natural un sistem imunitar mai puternic. Concret, o singură portocală conţine peste 170 de fitonutrienți diferiţi, care oferă o mulţime de beneficii organismului: inhibă formarea de cheaguri de sânge, au proprietăţi antitumorale, alergenice şi, nu în ultimul rând, imunomodelatoare. În plus, citricele sunt şi o sursă bogată de flavonoide, care au rol antiseptic şi acţionează asemenea unor antibiotice naturale împotriva infecţiilor virale şi bacteriene.


Probioticele cresc imunitatea organismului

Probioticele conţin bacterii benefice importante ce acţionează ca un antibiotic natural în neutralizarea infecţiilor virale şi bacteriene: bifido acidophilus, lactobacillus acidophilus şi lactobacillus plantarum, iar asta se traduce printr-un sistem imunitar mai puternic şi, implicit, o sănătate de fier. Mai mult decât atât, probioticele au o acţiune benefică asupra florei intestinale şi îndepărtează şi efectele nedorite ale antibioticelor, care distrug bacteriile bune din organism.


Socializați, socializați, socializați!

Graniţa dintre astenie şi depresie este foarte subţire. Atenţie, însă: nu orice manifestare a asteniei duce la depresie, în mod automat, ceea ce înseamnă că simptomele neplăcute pe care unii dintre noi le resimt la început de toamnă nu necesită tratament medicamentos, similar depresiei constatate de medic. Totuşi, în cazul în care manifestările asteniei se agravează este absolut necesară consultarea unui psiholog şi poate chiar a unui medic psihiatru. Ca și în cazul unor forme mai grave de depresie, tratamentul asteniei poate include medicație antidepresivă, prescrisă doar de medic, și terapie cognitiv-comportamentală.


Până acolo, însă, de mare ajutor în ameliorarea şi chiar combaterea asteniei de toamnă poate fi socializarea.

Uneori, prietenii apropiaţi pot fi cei mai buni psihologi, iar o problemă împărtăşită lor este pe jumătate rezolvată. În astfel de momente dificile, se recomandă petrecerea a cât mai mult timp alături de cei dragi, izolarea socială sporind simptomele asteniei de toamnă. Socializarea poate ameliora sentimentul de singurătate, anxietatea şi depresia sezonieră.

Mișcarea este o eficientă armă antidepresie


Jumătate de oră de sport pe zi poate face minuni. Nu doar toamna sau primăvara, atunci când se instalează asteniile, ci în orice anotimp. Nu aveţi nevoie de abonamente scumpe, la săli de sport performante, mişcare însemnând şi o plimbare în pas vioi spre serviciu sau renunţarea la lift.

Totodată, de mare ajutor în combaterea simptomelor asteniei poate fi şi gimnastica la domiciliu, care este gratis şi foarte eficientă atunci când respectăm întocmai indicaţiile din programele speciale pe care le găsim pe YouTube, spre exemplu. Pentru cei mai comozi dintre noi, recomandate sunt exerciţiile simple, dar eficiente, pe care le putem face pe mingile de gimnastică, în timp ce vizionăm serialul preferat. În weekend, vă puteţi închiria o bicicletă. Dacă nu deţineţi una, vă puteţi plimba cu rolele în parc sau chiar cu barca, atât cât vremea permite, mai cu seamă că vâslirea timp de 30/60 de minute implică un consum energetic şi caloric foarte mare. Stimularea muşchilor şi activitatea intensă provoacă o retrezire (în fapt) şi alungă depresia, oboseala. Şi nu uitaţi! Sportul determină organismul să producă endorfină, binecunoscutul hormon al fericirii.

MANIFESTĂRILE ASTENIEI DE TOAMNĂ

Depresie: apatie, subestimare, senzaţie de vinovăţie, tristeţe;

Anxietate: incapacitatea de a face faţă situaţiilor de stres;

Schimbări frecvente de dispoziție: tranziţii bruşte de la o stare de spirit la alta;

Tulburări de somn: somnolenţa în timpul zilei;

Letargie: oboseala şi incapacitatea de a desfăşura activităţile de zi cu zi;

Probleme sociale: iritabilitate şi dorinţa de izolare;

Probleme sexuale: lipsa libidoului