Cum se simte Mioara Roman, la câteva luni de la operația la șold. În luna septembrie a anului trecut, fosta soție a lui Petre Roman a fost supusă unei intervenții chirugicale ca urmare a unei fracturi la femur. Aceasta a fost nevoită să facă mai multe ședințe de kinetoterapie, pentru a-și recupera mobilitatea. Recent, Oana Roman a făcut noi declarații despre strea de sănătate a mamei sale, mărturisind că lucrurile au evoluat neașteptat de bine. Iată ce a spus aceasta!
CITEȘTE REVISTA VIVA! DE DECEMBRIE, GRATIS, AICI!
Anul trecut, Mioara Roman a fost internată de patru ori la spital, ca urmare a problemelor de sănătate cu care s-a confruntat. În luna septembrie, Oana Roman susținea că mama sa va trece printr-o intervenție medicală dificilă, având în vedere fractura la femur pe care o suferise. Datorită ședințelor de kinetoterapie, se pare că Mioara Roman se poate deplasa singură, spre bucuria familiei sale. Oana Roman a subliniat că mama sa a fost la un pas de a rămâne imobilizată la pat, însă este recunoscătoare pentru progresul făcut de aceasta în cele câteva luni după operație.
Cum se simte Mioara Roman, la câteva luni de la operația la șold. După intervenția chirugicală, mama vedetei a fost mutată într-un alt centru de recuperare. Deși Oana Roman a fost blamată pentru decizia de o interna într-un astfel de centru, aceasta a explicat că Mioara Roman are nevoie de tratament specializat și trebuie supravegheată în permanență.
Cum se simte Mioara Roman, la câteva luni de la operația la șold
În cadrul unui interviu televizat, Oana Roman a vorbit despre starea de sănătate a mamei sale. Se pare că Mioara Roman a parcurs procesul de recuperare cu bine, iar, în prezent, se poate deplasa singură. În tot acest timp, fiica acesteia i-a fost alături și a încurajat-o să-și recupereze mobilitatea.
„Mama este OK, este OK. A fost foarte greu după operația la șold. Foarte multă lume mi-a spus „Ai grijă că după astfel de operații mulți rămân la pat și nu își mai revin'.
Mama a avut o ambiție incredibilă, încât ajungea să facă două ore de kinetoterapie pe zi, ceea ce la 83 de ani, în condițiile în care are și probleme cognitive, este absolut fabulos.
S-a luptat efectiv să nu rămână la pat. Eu am făcut tot ce am putut ca să îi ofer posibilitatea să aibă această recuperare în modul cel mai profesionist. E foarte importantă kinetoterapia', a spus vedeta.
„Am trecut cu mama prin foarte multe momente grele'
Oana Roman a recunoscut că ultimul an a fost extrem de dificil, având în vedere problemele de sănătatea cu care s-a confruntat mama sa.
„A fost un an cu de toate. A fost un an nebun, cel puțin a doua parte a anului a fost înfiorător de grea pentru mine. Am trecut cu mama prin foarte multe momente grele și la limită. Chestia asta m-a epuizat foarte tare psihic. Toată lumea a fost lângă mine, dar astea sunt lucruri pe care doar eu am putut să le duc, din păcate. Dumnezeu a lucrat…am avut niște doctori fabuloși, care au tratat-o cu toate problemele pe care le-a avut pe rând impecabil. Oamenii de la centrul unde a stat până am dus-o la recuperare au salvat-o la propriu de două ori', a spus Oana Roman.