Matias Morla, avocatul lui Diego Maradona, a lansat acuzaţii grave la adresa cadrelor medicale şi cere o anchetă amănunţită, în urma decesului fostului campion mondial. Morla susține că medicii nu și-au făcut treaba așa cum trebuia, iar lipsa lor de profesionalism a dus la moartea lui Maradona.
CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE NOIEMBRIE, GRATIS, AICI!
Matias Morla, avocatul lui Diego Maradona, susţine că timp de 12 ore, Diego nu a avut nicio atenţie sau control din partea personalului medical şi cere o anchetă amănunţită.
„Astăzi este o zi de durere profundă, de tristeţe şi reflecţie. Simt în inima mea pierderea unui prieten pe care l-am onorat cu loialitate până în ultima zi. Înmormântarea trebuie să fie un moment intim şi familial. Conform spuselor procurorului din San Isidro, este inexplicabil faptul că, timp de 12 ore, Diego nu a avut nicio atenţie sau control din partea personalului medical.
Ambulanţei i-a luat mai mult de o jumătate de oră pentru a ajunge, a fost o idioţenie criminală. Acest fapt nu trebuie să treacă neobservat şi vă rog să investigaţi până la sfârşit. După cum mi-a spus Diego: Eşti soldatul meu, care lucrează fără milă”, a afirmat avocatul, într-un comunicat.
Cauza morții lui Diego Maradona
Potrivit presei locale, un raport preliminar de autopsie a arătat că Diego Maradona a suferit un edem pulmonar acut din cauza insuficienţei cardiace cronice, în timp ce dormea.
Rezultatul final al autopsiei va fi anunţat după testele toxicologice şi histopatologice, care vor releva prezenţa oricăror substanţe în corpul fostului fotbalist.
Miercuri, psihologul şi psihiatrul lui Maradona s-au dus în camera fostului jucător după ce acesta nu a ieşit dimineaţa, constatând că Maradona, despre care se credea că doarme, nu arăta semne vitale, citează antena3.ro.
El nu a putut fi resuscitat prin masajul cardiac efectuat de asistenta medicală şi de doctorul său.
Decesul s-a produs miercuri, în jurul orei locale 12.00, în locuinţa fostului jucător din Buenos Aires.
Procurorul general din San Isidro, John Broyad, a declarat că Diego Maradona a murit din cauze naturale, neexistând semne de violenţă pe corpul său. Presedintele Argentinei, Alberto Fernandez, a declarat trei zile de doliu oficial dupa decesul castigatorului Cupei Mondiale din 1986.
Citește și:
Haos în faţa palatului prezidenţial din Bueno Aires unde este depus sicriul lui Maradona
Mii de oameni au venit să îi aducă un omagiu legendarului fotbalist, iar unii dintre fani au încercat să rupă cordonul de securitate. Considerat unul dintre cei mai mari fotbalişti din toate timpurile, Maradona a fost externat din spital în urmă cu două săptămâni, după o intervenţie chirurgicală pe creier, el fiind supus unei operaţii de rutină pentru un hematom subdural. „El Pibe D’Oro fusese internat în spital din cauza îngrijorărilor legate de anemie şi deshidratare.
Gheorghe Hagi a vorbit în exclusivitate la Antena 3 despre dispariția lui Diego Armando Maradona, cel mai iubit fotbalist al tuturor timpurilor.
‘‘A fost o zi tristă pentru fotbal, pentru sport în general. Din păcate, prea devreme. Era tânăr. Fotbalul, lumea a pierdut un zeu. Toţi am crescut cu el. Eu am şi jucat contra lui. Foarte mulţi copii în lume au crescut cu el. Avea o tehnică individuală în regim de viteză (…) A fost mai mult decât un jucător”, a spus Gheorghe Hagi, patron FC Viitorul.