După aproape doi ani de pandemie, artiștii au avut foarte mult de suferit din cauza restricțiilor pentru că au fost oprite evenimentele, atât cele publice, cât și cele private. Prin urmare, Revelionul 2021-2022 este un prilej de a recupera banii pierduți, iar onorariile din acest an sunt uriașe. Maria Dragomiroiu și Marcel Pavel, spre exemplu, cer sume colosale la petrecerile din acest sfârșit de an.
CITEȘTE REVISTA VIVA! DE NOIEMBRIE, GRATIS, AICI!
Maria Dragomiroiu și Marcel Pavel au pus mâna pe contracte incredibile de Revelion. Mulți artiști s-au îndreptat către spectacole ținute peste hotare, având în vedere restricțiile din România și este și cazul Mariei Dragomiroiu.
Astfel, cântăreața de muzică populară va bucura publicul din America, cântând alături de Mioara Velicu și Gigi Gheorghiu într-un local din New York. Show-ul o să înceapă la ora 20:00 și o să se termine la ora 4:00. Petrecăreții o să plătească 250 de dolari pentru a participa la eveniment.
De asemenea, prețul unui bilet pentru copii este de 150 de dolari.
Și Marcel Pavel va cânta de Revelion peste hotare! Artistul va cânta în Belgia, alături de Grigore Gherman și de Formația ‘Basarabia. Cei care vor să îl asculte o să fie nevoiți să scoată din buzunar nu mai puțin de 130 de euro.
Pe de altă parte, biletul pentru copii valorează 65 de euro. Show-ul o să înceapă la ora 20:00, iar la miezul nopții invitații o să fie răfățați cu un spectaculos foc de artificii. Muzica de calitate o să îi facă pe toți petrecăreții să intre în 2022 încărcați cu voie bună.
„Vom cânta într-un mare centru de evenimente din Bruxelles, suntem așteptați acolo de Revelion. Va fi muzică de calitate, iar mâncare este foarte gustoasă, pentru toate gusturile’, a spus Marcel Pavel, pentru impact.ro.
Câți bani câștigă artiștii de Revelion
Nici Daniela Gyorfi nu petrece Crăciunul și Revelionul 2022 în România. Vedeta este așteptată pe 25 decembrie, de la ora 19:00, la un restaurant din Londra. Invitații vor plăti 60 de euro pentru masă și programul artistic, iar biletul pentru copii este de 30 de euro.
Vedeta va primi în jur de 5.000 de euro pentru spectacol, fără a lua în calcul numeroasele dedicații pe care o să le facă mulți petrecăreți.
„Voi cânta de Crăciun într-un local din Londra, pentru diaspora, iar de Revelion voi fi într-un alt local, însă din Spania, pentru românii de acolo.
În țară nu merge bine, în ultima vreme s-au ținut nunți doar cu câte 30 de persoane, nu prea ies bani, nu-s contracte, este totul instabil pe plan muzical’, a transmis și Daniela Gyorfi pentru sursa mai sus menționată.
Citește și: Raluka și Pavel Bartoș prezintă PROTEVELIONUL la PRO TV.Ce vedete sunt invitate
Citește și: Sora vitregă a lui Pepe a împlinit 18 ani.Ce cadou a primit Rebeka Pascu
Citește și: Cum arată Mirela Vaida, la 39 de ani, în lenjerie intimă.Fanii s-au extaziat
Zero concerte de Crăciun şi Revelion în 2020
Sărbătorile trecute au fost un dezastru din punct de vedere financiar pentru artiști, dar un câștig pentru familie. Dacă în anii trecuți, agenda artiştilor era plină de concerte pentru sărbători, iar în noaptea de Revelion făceau slalom între 4-5, chiar 8 locaţii, de Revelionul 2021 a fost zero pe linie.
De opt ani, Mihai Trăistariu cânta la Sinaia, Predeal şi Vălenii de Munte în noaptea dintre ani. Avea 7-8 concerte în diverse locaţii, chiar şi pe pârtie. „Începeam de la 7 seara şi până la 3-4 dimineaţa tot cântam. Alte 11 concerte le-am avut anul trecut la târgurile de Crăciun’, spunea Mihai anul trecut, pentru Click!.
Delia era unul dintre cei mai solicitați artiști în noaptea de Revelion. Ținea show-uri grandioase, de 45 de minute, pe scene mari, organizate de primării.
Pentru un singur spectacol, Deliei îi intrau în buzunar peste 10. 000 de euro! Pentru anumite show-uri, artista cerea peste 15. 000 de euro. Cel mai mic tarif era de 3.900 de euro, pentru un recital de 15 minute, potrivit bugetul.ro.
Pentru spectacolele în aer liber, Delia avea prețuri diferite. Cel mai scump era de 12.900 de euro (un recital de 90 de minute, structurat în două părţi), cel de 60 de minute costa 9.900 de euro, iar cel mai ieftin, de 40 de minute, ajungea la 8.900 de euro înainte de pandemie.
„Va fi o perioadă când va avea timp să-și viziteze rudele, să stea cu cei dragi. A primit niște propuneri de concerte, dar ne-am dat seama că nu se va putea face nimic și le-am anulat de comun acord. Delia nu are nimic în agendă până în luna mai a anului viitor. Ea e ok, slavă Domnului. Mai dureros este ce se întâmplă echipei – tehnicienii, instrumentiștii… Unii au mers acasă la părinți, alții s-au reorientat, s-au retras din muzică, s-au apucat să repare mașini‘, explica în decembrie 2020 Adrian Tapciuc, project manager Delia.