Ben Affleck s-a despărțit de Shauna Sexton, modelul Playboy în vârstă de 22 de ani

.

La scurt timp după ce Shauna a postat imagini din călătoria lor romantică în Montana, iubitul ei i-a dat papucii fără… preaviz. Ben Affleck s-a despărțit de Shauna Sexton, modelul Playboy în vârstă de 22 de ani exact când viața lui a luat-o din nou pe o pantă descendentă. Sau poate tocmai de aceea…

Primele și ultimele poze alături de Ben AffleckPrimele și ultimele poze alături de Ben Affleck

În ultimul timp, viața lui Ben Affleck nu a fost deloc una roz, dependența de alcool amprentându-l mai mult decât, probabil, își închipuia. Aflat în plin divorț de Jennifer Garner, care i-a dăruit trei copii, și după ce s-a despărțit de producătoarea Lindsay Shookus (38), actorul și-a găsit repede consolarea în brațele mult mai tinerei Sahuna Sexton, model Playboy, cu doar 10 ani mai mare decât Violet, fiica lui Ben. Chiar dacă nu a considerat-o o relație serioasă, Affleck (46) a realizat că Lindsay nu este chiar ceea ce-i trebuie după ce abia a trecut peste cele 40 de zile petrecute la reabilitare din cauza alcoolului.

Ben Affleck este decis să se concentreze acum asupra sobrietății

Iată însă că, la doar câteva zile după ce divorțul de Jennifer Garner s-a finalizat, după ce el abia fusese într-o călătorie romantică alături de iubita lui, vestea că Ben Affleck s-a despărțit de Shauna Sexton a căzut ca un trăsnet, fiind total neașteptată. Cum toată lumea s-a întrebat care ar putea să fie motivul, răspunsul a venit imediat de la persoane din anturajul actorului. Ben Affleck este decis să se concentreze acum asupra sobrietății sale, cu atât mai mult cu cât băutura i-a creat probleme serioase și în trecut, acesta fiind și unul dintre motivele (celelalte fiind femeile și jocurile de noroc, deci Ben le-a avut chiar pe toate!) pentru care Jennifer a divorțat de el. El și Shauna au început să se întâlnească la mijlocul lunii august, deci relația lor nu era una serioasă, deși tânăra spera asta, altfel nu ar fi postat pe Instagram fotografii cu ei doi din Montana.

Actorul a luat decizia cea mai bună

Iată ce spune, de altfel, un prieten de-al actorului: „Nu se poate numi despărțire, deoarece a fost o relație ocazională. S-a simțit bine cu ea, dar Ben trebuie să se concentreze asupra propriei persoane, iar o relație cu ea acum nu e ceva ce ar putea să funcționeze. Va mai avea întâlniri în viitor, însă în momentul ăsta se concentrează doar asupra sobrietății, asupra familiei sale și asupra următorului său proiect'. Chiar dacă pentru Shauna e dureros, probabil că în momentul acesta Ben a luat decizia cea mai bună… Sau poate că a văzut și el sfatul pe care un fan i-l dădea Shaunei pe Instagram: Să nu-l distrugi pe Ben!'.

Foto: Hepta, Instagram

 

  

Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton