Beyonce, gest impresionant pentru o fată bolnavă de cancer

.

Beyonce împlineşte vise! Artista şi-a surprins o fană bolnavă de cancer, prin intermediul unui apel telefonic. 

 


 

În aşteptarea gemenilor ce vor umple din plin viaţa personală a lui Beyonce, artista nu uită de cei care de-a lungul carierei au sprijinit-o. Cântăreaţa a făcut un gest uman deosebit pentru una din fanele ei care în prezent este internată întrucât suferă de cancer.

 

Printre ultimele dorinţe ale lui Ebony Banks, fana lui Beyonce, a fost cea de a-şi cunoaşte idola. Prietenii ei s-au mobilizat extrem de repede şi intr-un număr impresionant. Aceştia au organizat o campanie pe Twitter alături de mesajul #EBOBMEETSBEYONCE, pentru ca mesajul să ajungă la artistă.


Efortul de a ajunge la Beyonce pentru a vorbi cu tânăra fată, care și-a petrecut ultimul an în spital, după ce a fost diagnosticatâ cu cancer în stadiul patru a avut succes. După ce Beyonce a aflat povestea tinerei, aceasta nici nu a mai stat pe gânduri şi a contactat-o pe Ebony. Converaţia dintre cele două a avut loc prin intermediul Facetime astfel fana cântăreţei a reuşit să îşi vadă idolul.

Fericirea şi emoţiile au fost transmise chiar şi prin ecranul telefonului, iar un fan club al lui Beyonce a postat o filmare din cadrul conversaţiei celor două. 

Visul tinerei a devenit realitate la scurt timp după ce aceasta a avut parte de ceremonia de absolvire în cadrul spitalului unde este internată.

Bianca Ion

Foto: Twitter