Bianca Brad, despre lupta ei cu cancerul: "Plângeam și mâncam doar frunze. Aveam 46 kg"

.

În urmă cu şase ani, Bianca Brad a fost diagnosticată cu cancer la sân și foarte puțină lume a știut despre problemele sale de sănătate. Nici măcar mama ei. Bianca Brad nu a vrut să împovăreze pe nimeni cu chinul său și a preferat să lupte cu propriile puteri. A reușit, dar drumul a fost foarte greu!

CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE SEPTEMBRIE, GRATIS, AICI!


Bianca Brad a putut răsufla, în sfârșit, ușurată că i-a dezvăluit mamei sale prin ce a trecut în urmă cu șase ani. Acum duce o viață normală, are mici contraindicații pe care trebuie să le respecte, dar lupta cu cancerul o adusese pe Bianca Brad până în punctul în care slăbise enorm și nimeni nu știa ce se întâmplă.

„Acum am 56 de kilograme! Atunci am slăbit vreo 20 de kile, după care am tot slăbit, pentru că eram pe frică atunci, tot ce făceam eram mânată de frică, am slăbit fiind extrem de strictă și de exagerată. Nu mâncam cu ulei, sare, doar frunze, rumegam frunzele alea, plângeam și mâncam, pentru că era groaznic!


Și pe stresul ăsta și pe faptul că nu mai mâncam nimic altceva decât frunze verzi și eventual nuci și măsline, fără pâine, fără nimic altceva, ajunsesem la 46 de kile, lucru care s-a văzut în poze. Apoi mi-am dat seama că nu asta este calea și am început să îmi revin!

Acum mai mănânc o prăjitură, dar nu un tort întreg sau nu mănânc în fiecare zi dar sunt cu măsură și nu mănânc mâncare procesată, din comerț, salamuri în niciun caz, am renunțat la genul ăsta de mâncare, mănânc mult vegan„, a declarat Bianca Brad pentru Click!.

Citește și: Cum se simte familia Gabrielei Cristea, după ce s-a îmbolnăvit de COVID-19:„Ne rugăm la Dumnezeu să…

Citește și: Soțul Vlăduței Lupău are un temperament agresiv.Pe cine a bătut Adrian Rus la un meci

Citește și: Primele imagini de la Chefi fără limite, noul show de la Antena 1.Florin Dumitrescu, Sorin Bontea și Cătălin Scărlătescu sunt prezentatorii

Citește și: Mihai Bendeac, despre orientarea sa sexuală.De ce mulți au crezut că este homosexual


Bianca Brad le-a ascuns mamei și fiului ei că are cancer

Bianca Brad a ales să nu spună celor dragi că duce o luptă atât de grea. Nu a vrut să-i sperie, mai ales că era convinsă că se va vindeca.

„Înainte de a-i spune mamei am avut emoții foarte mari, am avut aceleași emoții ca acum 6 ani, când mă gândeam să merg să îi spun. Efectiv, înainte de evenimentul la care am fost invitată, pe tema cancerului și prevenției, înainte de a merge la mama m-a bufnit plânsul, gândindu-mă cum o să reacționeze și cum o să îi fie, dar m-am adunat, i-am expus toată povestea, nu am intrat în detalii foarte mari, i-am spus într-un mod cât mai finuț și necomplicat, foarte pozitiv și optimist.


La început nu înțelegea ce vreau să îi spun. I-am spus că am fost invitată să vorbesc într-o campanie, în calitate de fost pacient, și se uita și nu înțelegea. Apoi a făcut ochii mari și mi-a zis: „Bine că nu mi-ai spus!'. Mă bucur că mi-am ascultat instinctul. Ar fi trebuit să lupt să o țin pe ea sus, nu doar pe mine! 

Nici fiul meu nu a știut. De spus i-am spus și lui înainte de operație, pentru că urma să lipsesc câteva zile și apoi, am stat prin casă după operație două săptămâni cu drena după mine, a fost o perioadă grea după operație', a mai dezvăluit Bianca Brad.


Cum se simte Bianca Brad acum, după cancerul la sân

„Controalele vor fi o perioadă, câțiva ani, o dată la 6 luni, nu știu exact. Voi realua terapiile de întreținere, momentan am luat o pauză, le voi face pe cele de prevenție. Oricum mi-am păstrat stilul alimentar. 


În ceea ce privește efortul, pe partea operată nu am voie să fac un efort prea mare, să car, dar tot o fac. Sigur, cu grijă, dar nu sunt prăpăstioasă! Duc o viață cât se poate de normală. La alimentație nu mi s-a spus în mod special să nu mănânc ceva anume, dar știu eu, la cât am citit în anii ăștia știu ce face bine și ce nu face bine și atunci, automat, m-am obișnuit să mănânc așa. Slavă Domnului, e bine!„, spune Bianca Brad.