Este nu doar o femeie extrem de frumoasă, ci și un om minunat, care nu și-a pierdut credința și nici optimismul, deși a fost mult încercată de Dumnezeu. Experiențele dureroase prin care a trecut de-a lungul vieții nu au doborât-o, ci au făcut-o mai puternică. Iar fiul ei, Luca, i-a dat și mai multă putere să treacă peste toate. Bianca Brad și-a deschis sufletul pentru noi și a vorbit despre episoadele din viață care au marcat-o, dar și despre cele care i-au adus și îi aduc satisfacții. Iată ce confesiune dureroasă ne-a făcut Bianca Brad despre fiica pierdută la naștere, acum 16 ani!
CITEȘTE REVISTA VIVA! DE IUNIE, GRATIS, AICI!
Pe cât ești de fragilă, aparent, ești o femeie extrem de puternică. Ai trecut prin momente grele în viață, dar ai reușit să te echilibrezi în cele din urmă. A fost vreo clipă în care ți-ai pierdut credința în Dumnezeu?
Of, da… și nu doar o dată, pentru că am trecut prin multe încercări foarte grele al căror scop, teoretic, l-am înțeles, dar cu care nu am fost de acord în totalitate. Nu cu prețul plătit pentru a învăța și evolua. Mi s-a părut foarte nedrept… De unele nici nu se știe, pentru că nu am vorbit în public despre ele.
Citește și: Bianca Brad, la un pas de moarte în urma unui accident stupid: „Nu mai intra niciun strop de aer!’
Bianca Brad, confesiune dureroasă despre fiica pierdută la naștere, acum 16 ani
E greu de crezut că sunt 16 ani de când ai trecut prin cea mai mare dramă cu putință pentru un părinte – ai pierdut-o pe micuța Emma la naștere. Spuneai că ai vrut să te sinucizi atunci, dar ai realizat că divinitatea ți-a dat o misiune… Și, într-adevăr, ai înființat organizația care-i poartă numele fiicei tale, pentru a-i ajuta pe părinții care au trecut prin drame similare. Cum te-a ajutat asta în primul rând pe tine, dar și pe ceilalți?
Au trecut foarte repede acești 16 ani, despre care, uitându-mă în urmă, pot spune că au fost extrem de grei, de mă mir că mai sunt pe aici, pentru că nu doar o dată m-am gândit să îmi închei socotelile cu viața. Numele asociației sună precum numele fetiței mele, dar, de fapt, este abrevierea de la E(ternul) M(iracol) M(aterna) A(linare), pentru că mi s-a părut prea mult să pun numele ei. Deși am înființat asociația în memoria și datorită fetiței mele, am vrut să aibă o denumire care să conțină un mesaj reprezentativ pentru misiunea sa – aceea de a aduce alinare părinților îndoliați… acea alinare pe care o poate oferi doar o mamă care te înțelege mai bine decât oricine altcineva. Și, într-adevăr, asta a făcut și face E.M.M.A.
Organizația a apărut într-o perioadă în care pierderea unui bebeluș și mai ales a unei sarcini era un subiect tabu. După ce am dat drumul și paginii web (www. OrganizatiaEmma.ro), a fost o explozie de mesaje și site-ul a fost accesat de mii de oameni, ceea ce a arătat câtă nevoie aveau mamele și tații care au pierdut un copil de un reper. Să se simtă ascultați fără a fi judecați, înțeleși, validați, susținuți.
Bianca Brad a înființat o organizație care-i poartă numele fetiței sale
Pentru mine, tot ce am făcut pentru a crea această platformă a fost ca o terapie. Pentru că, la vremea aceea, nu am găsit un psiholog care să aibă înțelegerea și pregătirea de care aveam eu nevoie. Ai mei nu au știut să-mi ofere sprijin emoțional, eram și mă simțeam foarte singură în durerea mea. Și atunci, tot ce am citit în cărțile aduse din străinătate și pe site-urile străine, toată munca de filtrare a informațiilor și comunicarea directă cu mamele care trecuseră prin experiențe asemănătoare m-a ajutat, și a ajutat enorm.
Am avut șansa de a mi se alătura alte mame din București, din țară și din afara țării, care au devenit voluntare E.M.M.A. și care au contribuit foarte mult la creșterea asociației și la campania de conștientizare vizavi de atenția, înțelegerea și sprijinul de care au nevoie părinții îndoliați. M-a bucurat faptul că, în timp, între multe mame s-au legat prietenii frumoase. De fapt, între noi toate este o legătură foarte puternică și care va rămâne pe viață.
Când am vorbit prima oară în public despre pierderea mea, mi-era teamă că voi fi înțeleasă greșit și judecată, dar tot mi-am făcut curaj să o fac, cu gândul că, dacă voi ajuta și o singură mamă îndoliată, moartea fetiței mele va căpăta sens. Dacă în 2007 nu se scria și nu se vorbea nicăieri despre asta, acum există cărți și este plin internetul de articole pe tema doliului. Se poate spune că fetița mea din Ceruri a adus, indirect, o contribuție prețioasă pe lumea aceasta.
„Am primit un semn chiar de la ea, când eram însărcinată’
Crezi în semne, în minuni? Ai fost martora vreunei întâmplări care ți-a marcat sau schimbat destinul? Nu pot să nu amintesc și despre accidentul care, în adolescență, era să te coste viața…
Ooo, am avut parte de foarte multe semne. Dacă m-aș apuca să povestesc despre toate, aș umple revista, dar am să mă rezum la două dintre ele, pentru că mi se par cele mai surprinzătoare. Despre accidentul din adolescență, când puteam să mor, mama a avut un vis premonitoriu. Așa cum a avut un vis ireal de exact când am fost bolnavă, deși eu nu îi spusesem nimic despre boala cu care mă confruntam, dar pe care i-am ascuns-o, ca să o protejez.
Apropo de Emma, am primit un semn chiar de la ea, când eram însărcinată în lună mare. La unul dintre controale, la ecografie, medicul a surprins și mi-a și dat, la final, o poză cu mânuța ei având degetul arătător îndreptat în sus. Îmi amintesc cum mi-a înghețat sufletul când am văzut imaginea și, instantaneu, am știut că va pleca Acolo Sus, iar micuța mea mi-a spus, prin acel semn, ca să mă pregătească. Dar nu am vrut să cred.
Îmi amintesc și cum, după câteva secunde de tăcere, când am înțeles mesajul, că l-am negat, dând din cap și spunându-i doctorului, dar de fapt mi-am spus mie, cu voce tare, ca să acopăr vocea intuiției, că micuța mea este jucăușă și am râs forțat, deși simțeam ca și cum peste inima mea a căzut un bolovan uriaș și foarte greu… În ciuda a ceea ce am simțit atunci, am sperat până în ultima clipă că va fi bine…
CITEȘTE INTERVIUL INTEGRAL ÎN VIVA! DE IULIE! REVISTA SE GĂSEȘTE LA PUNCTELE DE DIFUZARE A PRESEI!
Sursă foto: Facebook, Arhivă Personală