Bianca Brad s-a vindecat de cancer, după șapte ani de tratamente și rugăciuni și i-a îndemnat pe fanii săi de pe Facebook să facă ce le dictează sufletul, nu gura lumii. Bianca Brad a dezvăluit că a repetat analizele pentru control și, din fericire, toate rezultatele sunt bune și, pe lângă efortul medicilor, vedeta este convinsă că și credința ei a contribuit la vindecare.
CITEȘTE REVISTA VIVA! DE OCTOMBRIE, GRATIS, AICI!
În 2015, Bianca Brad era diagnosticată cu cancer la sân, însă a dus lupta singură, în discreție totală, fără să știe nimeni nu ce se confruntă. Abia anul trecut a dezvăluit prin ce a trecut, iar de atunci își ține fanii la curent cu evoluția stării sale de sănătate.
Bianca Brad s-a vindecat de cancer
Pe 9 noiembrie, la o zi după ce a fost prăznuit Sfântul Nectarie, despre care Bianca Brad spune că a fost tot timpul protectorul său în lupta spre vindecare și despre care se spune că este vindecătorul de cancer, vedeta a anunțat că toate analizele i-au ieșit bune.
„Am eu ce am cu „coincidențele” pentru că s-au întâmplat de prea multe ori și în situații foarte speciale, ca să mai cred că este vorba doar de niște simple…” coincidențe”.
Le iubesc pentru că mă duc într-o zonă de siguranță și confort psihic și emoțional… Mă fac să mă simt luată în brațe, mângâiată și asigurată că nu sunt singură și că sunt ocrotită.
Știu că unii oameni iau în derâdere astfel de lucruri. Cu toate astea le voi împărtăși aici pe cele mai recente. Poate ajută pe cineva, cumva.
A venit timpul să repet CT-urile și RMN-urile pentru control. Întâmplarea a făcut să fiu programată pentru CT de ziua Sf. Narcis (dr. Narcis Masala este minunatul doctor imagist, la care merg de când am fost diagnosticată, în 2015), pentru RMN de Sf. Arhangheli Mihail și Gavriil (prenumele altor doi doctori minunați – Dr. Viișoreanu, care m-a operat și dr. Rîcu, la care am făcut radioterapia).
Iar rezultatele, BUNE! Slavă Domnului!, le-am primit de Sf. Nectarie – despre care simt să spun că mi-a fost stâlp, ghid, mentor… Luminița de la capătul tunelului, de-a lungul călătoriei mele sprâncenate pe poteca vindecării, din 2015 încoace.
Până și culoarea albă a halatului de unică folosință, care de obicei este verde, a contribuit la starea mea de bine.
Agățați-vă de orice gând care vă face bine, care vă aduce liniște în suflet, oricât de mic sau de caraghios ar părea.
Nu suntem singuri. Cineva, Acolo Sus, ne iubește!
Vorba lui Albert Einstein: „Coincidența este felul lui Dumnezeu de a rămâne anonim.'
Să fim sănătoși la minte, trup și suflet, și să avem parte de cât mai multe coincidențe vindecatoare„, a scris Bianca Brad pe Facebook.
Citește și: Fulgy l-a amenințat pe atacatorul Margheritei. Tânărul e revoltat:’Roagă-te să ajungi la pușcărie’
Citește și: Inga și Andrei s-au certat la Mireasa. De la ce a pornit conflictul:„I-am reproșat multe, dar…
Citește și: Andreea Bănică se mută în casă nouă. Cum arată locuința:’Dacă vedeți camerele copiilor…’
Bianca Brad este convinsă că și credința a vindecat-o de cancer
Bianca Brad a fost operată pe 8 aprilie 2021, iar acum se simte foarte bine.
„Am fost operată pe 8 aprilie cu reconstrucție imediată. Acum sunt foarte bine. Nu mă mai interesează ce spune lumea, că o să revină cancerul. Important e să lași frica în voia lui Dumnezeu. Dacă crezi în Dumnezeu, frica nu are loc. Încercările ne sunt date în viață spre binele nostru.
Și eu am fost revoltată. Întâi am zis că mi-a luat fetița. În 2013 am avut alt șoc, de la care mi s-a tras această boală. Dar am reușit s-o înving numai cu ajutorul lui Dumnezeu', spunea Bianca Brad anul trecut.
Bianca Brad mulțumește frecvent medicilor care i-au salvat viața, dar este convinsă că și credința în Dumnezeu și ajutorul sfinților au contribuit la vindecarea ei de cancer.
„Credința te-a vindecat!”, i-a scris o prietenă pe Facebook, iar Bianca Brad i-a confirmat: „Așa vreau să cred și eu!”.
Sute de comentarii a primit Bianca Brad pe Facebook, la postarea prin care anunța că este vindecată de cancer, prietenii săi din mediul online fiind extrem de fericiți pentru reușita ei.
foto: Facebook Bianca Brad