Milionarul Cristian Burci s-a însurat, în weekend, cu Elena Voinea, fosta iubită a lui Radu Mazăre, iar locația aleasă pentru marele eveniment a fost un hotel de șapte stele din Abu Dhabi. Mai multe vedete din România au fost pe lista invitaților, care au făcut o adevărată paradă a modei cu rochii de designer.
CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA! DE IANUARIE, GRATIS, AICI!
Andra, Adrian Minune și Loredana au întreținut atmosfera la nunta de lux, printre alți artiști și momente spectaculoase, precum spectacole cu șoimi sau balerine. De la nuntă nu au lipsit prietenii milionarului, printre care Valentina Pelinel și Cristian Borcea, Virgil Ianțu și familia lui, Andra și Cătălin Măruță. Naşul mare a fost Dumitru Nicolae ‘Niro’.
Nunta lui Cristian Burci cu Elena Voinea a avut loc la hotelul The Emirates Palace, unde cea mai ieftină cameră costă 570 euro pe noapte, conform site-urilor de rezervări online.
Evenimentul a fost unul grandios, ocazie cu care vedete și politicieni din România și-au etalat cele mai spectaculoase ținute, demne de nunta unui milionar.
Milionarul Cristian Burci s-a căsătorit în Abu Dhabi. Cum s-au îmbrăcat vedetele, la nuntă
Burci și Elena Voinea, proaspăta sa soție, au fost filmați în timp ce dansau îmbrățișați, iar ulterior, oaspeții au putut asista și la un spectacol de balet.
Având în vedere unde s-a desfășurat nunta, meniul a fost unul specific arăbesc, pregătit de către 20 bucătari aduși de la Paris.
În imaginile apărute în mediul online a putut fi observat şi politicianul Nicu Bănicioiu, dar și şi soţia lui Iulian Dumitrescu, prim-vicepreşedinte PNL. Şi clujeanul Avram Gâl, liderul ALDE Diaspora, a postat sâmbătă, pe contul său de Facebook, imagini cu el în Abu Dhabi.
Cei doi îndrăgostiți au avut parte de o petrecere parcă desprinsă din povești în complexul de lux din Abu Dhabi. Chiar și un șoim a fost adus pentru a-i distra pe miri și pe invitați.
Citește și: Motivul pentru care Corina Chiriac nu a devenit mamă:„Am regretat că nu am avut copii
Citește și: Cine este Alexandru Pârgaru de la Românii au Talent.Susține că a vorbit cu Dumnezeu, îngeri și demoni
Cine este Elena Voinea, mireasa lui Cristian Burci
Elena Voinea a fost o ‘răsfățată’ a tabloidelor în vremea când era iubita primarului Constanței, Radu Mazăre.
În 2019, după despărțirea de Mazăre, Voinea a ajuns director de cabinet al ministrului PSD al Finanțelor, Darius Vâlcov și, pentru câteva zile, a ocupat același post pentru ministrul Afacerilor Interne, Nicolae Moga, al cărui mandat a fost de doar șase zile, încheindu-se prin demisia acestuia după mult mediatizata crimă de la Caracal, potrivit g4media.ro.
Cristian Burci are o avere estimată la aproximativ 300 de milioane de euro.