Campioana care învăţa prin tramvaie

 Florentina Liutic
.

Jurnalul de fapte bune continuă să îşi ofere sprijinul copiilor talentaţi, dar lipsiţi de posibilităţi financiare. În prim-plan, de data aceasta, este Andreea Tudor, o fetiţă de 11 ani, plină de energie şi de ambiţie, campioană naţională la bârnă şi paralele, care înfruntă toate greutăţile pentru a-şi împlini visul de „a face ce făcea şi Nadia'.

 

1

 

de Gabriel Peneş

 

„Mami, mă poţi lua în braţe? Că nu-mi mai simt picioarele.'

 


Să ne imaginăm că e viscol, că gerul a cuprins deja trupul firav al unei copile, dar că nimic nu ar întoarce-o din hotărârea de a ajunge la sala unde are antrenamentul zilnic la gimnastică. Doar că, uneori, drumul, frigul, zăpada, o mai oboseau, iar energia ei trebuia să se păstreze pentru sutele şi miile de exerciţii pe care le tot are de repetat în sportul în care visează să devină o mare campioană.

 

Şi, din când în când, îşi ruga mama să o mai poarte în braţe. Ne-am imagina, de fapt, o scenă reală, una dintre multele petrecute în cei mai bine de 4 ani şi jumătate în care Andreea a fost nevoită să facă naveta între Cernica, comuna în care locuieşte, şi sala clubului Dinamo, din centrul Bucureştiului.

 

'Făceam aproape 2 ore pe drum, cu maxi-taxi, cu tamvaiul sau schimbând două autobuze. Dar, indiferent de vreme, n-a lipsit niciodată. Şi asta, în general, câte şase zile pe săptămână', spune mămica Andreei cu dragostea părintelui ce şi-a însoţit şi ocrotit copilul în toate aceste drumuri.

 

Acel „ceva' special

Povestea Andreei, „Ardei iute', cum e poreclită, datorită energiei nestăvilite de care debordează, începe cândva în timpul anilor de grădiniţă. „Mergea la cursuri de dansuri, iar doamna profesoară de acolo ne-a spus într-o zi că Andreea are un „ceva' special şi că, după părerea dumneai, ar fi bine să meargă la gimnastică. Şi la început am dus-o la gimnastică ritmică, dar nu i-a prea plăcut.

 

Citeste continuarea AICI

Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton