Când apare Emily in Paris, sezonul 4, și ce actori se alătură serialului fenomen de pe Netflix. Imagini și informații exclusive

.

Am aflat când apare Emily in Paris, sezonul 4! Rom-com-ul american creat de Darren Star, cu Lily Collins în rolul principal, se pregătește de un nou capitol, ce va fi lansat chiar vara aceasta. Noul sezon va avea două părți și noi actori celebri se vor alătura faimoasei distribuții. Iată despre ce artiști despre vorba, dar și ce surprize îi așteaptă pe fanii peliculei! Avem imagini exclusive cu actorii!

CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE IUNIE GRATIS, AICI


Emily in Paris, sezonul 4, va avea două părți: prima (episoadele 1-5) apare pe 15 august, iar a doua (episoadele 6-10) pe 12 septembrie. Noul sezon al serialului, cel cu numărul 4, ce va apărea vara aceasta pe Netflix, le aduce fanilor situații și schimbări neașteptate. Una dintre cele mai mari surprize este că peliculei li se vor alătura noi actori, cu roluri ce cu siguranță vor fi îndrăgite de public.

Citește și: Lucien Laviscount, actorul din Emily in Paris, primele declarații despre relația cu Shakira: „Unul dintre cei mai frumoși oameni întâlniți vreodată'


Citește și: Ce au în comun Lily Collins și personajul ei din Emily in Paris: „Am fost atrasă de optimismul lui Emily'

Citește și: Ce nu poate accepta Ema Uta într-o relație, după despărțirea de Alex Bodi: „Limita este violența fizică. Pentru mine a fost ca o…’

Citește și: Robert Braia de la Insula Iubirii a scăpat de ancheta penală după ce a aruncat pisicile iubitei de la balcon: „N-am pățit nimic, nu am primit nicio amendă. Mi se pare inuman…’

Când apare Emily in Paris, sezonul 4, și ce actori se alătură serialului fenomen de pe Netflix

În continuare, vă prezentăm lista actorilor ce se alătură serialului Emily in Paris, în sezonul 4:

● Eugenio Franceschini în rolului lui Marcello: Originar din Roma, Marcello este o persoană directă și sigură pe sine, care pune preț pe simplitate. Are un caracter puternic, însă nu îi place să fie în centrul atenției. Este fidel până în măduva oaselor afacerii sale de familie.

● Thalia Besson în rolul lui Genevieve: Fiica de 20 și ceva de ani a lui Laurent, dintr-o relație anterioară, tocmai s-a mutat din New York în Paris pentru a-și începe cariera. Nerăbdarea și spiritul său tânăr au adus-o imediat la Emily, care s-a arătat fericită că poate avea ca mentor o tânără americană. Totuși, toate asemănările dintre cele două fete ajung să complice viața lui Emily, atât în plan profesional, cât și personal.


● Rupert Everett în rolul lui Giorgio Barbieri: Giorgio este proprietarul unei companii internaționale de design din Roma. Treaba lui Giorgio este să afle bârfe despre toată lumea și să fie sufletul oricărei petreceri. Este prietenul lui Sylvie de mulți ani.

● Anna Galiena în rolul Antoniei MuratorI: Antonia este mama lui Marcello, capul familiei Muratori și, nu în ultimul rând, șefa afacerii lor. Ea ajunge foarte iubită de micul lor oraș grație felului în care are grijă de fiecare om care lucrează și locuiește acolo. Chiar și în momentele dificile, Antonia este devotată binelui companiei lor.


● Raoul Bova în rolul lui Giancarlo: Giancarlo este un regizor fermecător, independent și de succes, care în trecut a fost profesorul de film al lui Sylvie.

De asemenea, în GALERIA FOTO puteți vedea câteva imagini exclusive din sezonul 4 al serialului Emily in Paris.

Ce se întâmplă în noul sezon Emily in Paris

În sezonul 4, în urma evenimentelor dramatice petrecute la nunta nereușită a lui Camille și Gabriel, Emily este indecisă: nutrește sentimente puternice pentru doi bărbați, însă Gabriel așteaptă un copil cu fosta sa iubită, iar cele mai mari temeri ale lui Alfie în privința ei și a lui Gabriel s-au adeverit. La serviciu, Sylvie este nevoită să se confrunte cu o dilemă spinoasă din trecut pentru a-și salva căsnicia, iar echipa Agence Grateau este afectată de restructurări de personal.


Mindy și trupa sa se pregătesc pentru Eurovision, dar când fondurile devin insuficiente, sunt nevoiți să facă economii. Emily și Gabriel colaborează pentru a obține steaua Michelin, iar atracția dintre cei doi este incontestabilă. Însă două mari secrete sunt pe cale să le spulbere toate visurile.


Emily in Paris are în spate o echipă formidabilă

Emily in Paris se numără printre cele mai iubite și urmărite seriale din întreaga lume. Pe lângă actorii pe care îi vedeți pe micul ecran și îi îndrăgiți, pelicula are în spate o mare echipă. Aceasta e formată din Darren Star – creator, producător executiv și scenarist, Tony Hernandez, Lilly Burns, Andrew Fleming, Alison Brown, Robin Schiff – producători executivi, Stephen Brown, Grant Sloss, Joe Murphy – co-producători executivi, Ryan McCormick, Raphaël Benoliel, Lily Collins, Jake Fuller – producători.


Din distribuția serialului Emily in Paris fac parte actori celebri, precum: Lily Collins (Emily Cooper), Philippine Leroy-Beaulieu (Sylvie Grateau), Ashley Park (Mindy Chen), Lucas Bravo (Gabriel), Camille Razat (Camille), Samuel Arnold (Julien), Bruno Gouery (Luc), William Abadie (Antoine Lambert), Lucien Laviscount (Alfie).

Serialul este produs de MTV Entertainment Studios, Darren Star Productions, and Jax Media.

Sursă foto: Comunicat