Elena Udrea a ajuns la Penitenciarul Târgșor și momentan se află într-o carantină de 21 de zile, procedura pe care trebuie să o respecte până când va primi celula oficială. Avocatul Adrian Cuculis a explicat ce presupune această carantină și ce nu are voie să facă Elena Udrea în această perioadă.
CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA! DE IUNIE, GRATIS, AICI!
Elena Udrea se află acum în perioada de carantină, la închisoare, procedura ce se realizează înainte de stabilirea regimului de detenție și de primirea celulei oficiale. Recent, avocata Elenei Udrea, Silvia Uscov, a vorbit despre starea fostului ministru și cum se simte în Penitenciarul Târgșorul Nou, acolo unde este încarcerată.
Ce presupune carantina în care se află Elena Udrea, acum, la închisoare
Persoanele care ajung la închisoare trebuie să stea în carantină, pentru o perioadă de 21 de zile, înainte de a fi repartizați în celule și de a intra, în mod oficial, în regimul de detenție. Procedura este o măsură de prevenție, tocmai pentru a se cunoaște starea de sănătate a persoanei în cauză.
„În principal, carantina nu înseamnă nimic altceva decât o cameră alăturată celulei oficiale. Unei persoane care este adusă acolo trebuie să I se facă toate analizele, pentru că ea poate să spună că s-a îmbolnăvit acolo sau poate să susțină că a luat o boală din penitenciar, ori că avea deja o afecțiunea și nu a fost tratată corespunzător și I s-a agravat.
În același timp, trebuie să treacă și perioada de incubați pentru un posibil virus cum ar fi TBC sau SARS-CoV-2. Este vorba doar de o izolare, până la momentul la care se împlinesc cele 21 de zile când intră în colectivitate', a precizat avocatul Adrian Cuculis, pentru WOWbiz.ro.
Ce drepturi are Elena Udrea în perioada de carantină
În timpul perioadei de carantină, Elenei Udrea îi sunt permise vizitele, iar acestea se realizează în funcție de regimul de detenție.
„În perioada de carantină sunt permise vizitele, iar ele se pot efectua și ulterior, în funcție de regimul de detenție stabilit vor fi în mod direct sau prin intermediul geamului.
În funcție de regimul de detenție persoana încarcerată poate să primească pachete, să circule liber prin penitenciar. În momentul în care este carantină, în mod normal, nu poate să aibă acces liber și direct la toate facilitățile astea. Ar trebui să fie încadrată inițial pe un regim, indiferent de regim și apoi să fie încadrată pe regimul definitiv, conform Legii executării pedepsei ', a mai precizat avocatul.
În ceea ce privește numărul de telefoane pe care îl poate da un deținut, acesta se stabilește în funcție de credite, dar și de regimul de detenție și de urgențele pe care le are respectiva persoana încarcerată.
„În principal, se poate stabili cam un telefon pe zi, pot fi stabilite și două telefoane, iar dacă ai o urgență poți să daci chiar și mai multe telefoane, dar toate aceste lucruri se stabilesc în funcție de creditele pe care le ai, în funcție de buna purtare, modalitatea în care execuți regimul pedepsei așa cum am spus', a mai declarat avocatul Adrian Cuculis, pentru WOWbiz.ro.
Elena Udrea a slăbit 11 kilograme de când este la închisoare
Avocata Elenei Udrea, Silvia Uscov, a vorbit despre starea fostului ministru în penitenciarul din Prahova. Elena Udrea a slăbit 11 kilograme, iar în prezent se află în carantină.
„ Când ești într-o detenție nelegala, cum susținem noi, este foarte greu. Nu poți să accepți o condamnare de la o instanță nelegal constituită.
E și departe de familie, nu-și vede fetita. E foarte greu. E în carantina. Şi eu când mă duc la grefa este la fel. E foarte greu', a mărturisit Silvia Uscov, pentru România TV.
foto: Facebook Elena Udrea