Jean de la Craiova a dezvăluit, în urma unei provocări, care este cea mai mare sumă pe care a câștigat-o din declarații. Artistul se afla la un eveniment în Galați și nici nu-și începuse numărul când s-a trezit înconjurat de teancuri de bani. Aproximativ 20.000 de euro a strâns în noaptea respectivă.
CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE APRILIE, GRATIS, AICI!
Jean de la Craiova a făcut primii pași în muzică devreme și are o careră de aproape trei decenii. E cunoscut faptul că, pe lângă tarifele pe care le percep, artistul și colegii săi de breaslă fac bani frumoși și din dedicații. Invitat în emisiunea lui Denise Rifai, Adrian Minune recunoaștea că a plecat de la o nuntă cu 60.000 de dolari.
Cea mai mare sumă câștigată de Jean de la Craiova din dedicații:
Jean de la Craiova a strâns cei mai mulți bani, cu ceva ani în urmă, după ce a cântat la o petrecere în Galați. Interpretul de manele a primit 20.000 de euro chiar înainte să-și înceapă numărul.
„Cea mai rapidă sumă și cea mai mare sumă, acum câțiva ani, a intrat unu pe ușă, a aruncat un miliard, a luat o sticlă de băutură, a băut-o și a căzut. 100.000 noi. 20.000 de euro. Dar eu nu începusem să cânt. Avea 10 pachete de 100 de milioane. Și doar rupea hârtia, arunca, rupea hârtia, arunca. La Galați. Atunci mi-am luat pantofi, că aveam șoșoni cu pâslari', a povestit artistul.
De ce nu face Jean de la Craiova afaceri cu soția
Jean de la Craiova a recunoscut că nu face niciodată afaceri cu soția lui. El a explicat că, în acest mod, evită certurile și tensiunile în familie.
„M-am apucat de niște chestii pentru noi. Pentru ei, în primul rând, să încerce să pună niște bănuți deoparte. Să meargă pe ideea cumpăr și închiriez sau cumpăr și vând. La orice afacere de familie trebuie să fii tu sau soția, ca să eviți să te cerți. Ori tu singur, ori nimeni. Cel mai ușor, strânge bănuți și ia o garsonieră. Vorbește cu dezvoltatorul și dai acolo într-un an 3 lei, 5 lei.
Dacă îți faci 15-20 de astea pe lună ești liniștit. În mâna lor va fi viitorul muzicii de petrecere. Să nu se piardă tradițiile de la petrecere, de la îmbrăcat, bărbierit, voalul, adică muzica românească', a povestit Jean de la Craiova, la un moment dat.
Sursa foto: Facebook