Carmen Negoiță a fost eliminată din FERMA, după aproape o lună departe de casă. Vedeta a recunoscut pentru VIVA! că a plâns acolo cât pentru toată viața, dar și că banii au puterea de a scoate ce e mai rău din oameni. Scandalul cu Brigitte a fost un șoc pentru Carmen, bloggerul sperând că o discuție față în față cu fosta soție a lui Ilie Năstase va pune punct acuzațiile legate de bărbații pe care i-au împărțit de-a lungul timpului.
Care a fost primul tău gând când ai aflat că vei fi eliminată din FERMA?
Cred că pentru fiecare lucru este un moment și dacă așa a fost să se întâmple, atunci ăsta îmi era destinul, chiar dacă a fost cu durere.
Ai avut momente când nu ți-ai mai putut ține lacrimile…
Da, am plâns când am câștigat duelul pentru Fermă, am plâns când a pus-o pe Ame la servitori, am plâns când a plecat Ame, am plâns când l-am propus eu pe Rengle la duel pentru că nu știam ce să fac, nu-mi doream să trimit pe nimeni la duel, am plâns și când am pierdut duelul meu, cred că nu am plâns niciodată așa de mult într-un timp atât de scurt.
Te-ai bucurat că te vei întoarce acasă sau ți-a părut rău că părăsești competiția?
Am avut ambele sentimente. Unul de tristețe, pentru că îmi doream să văd cum evoluează micile noastre proiecte, dar și o mare bucurie pentru că o să îmi văd copiii și restul familiei. În plus, am ieșit la timp ca să fiu acasă când se naște nepoțelul meu și să ajung la majoratul fiicei mele.
Consideri că mai aveai ceva de demonstrat la FERMA și n-ai apucat să o faci?
Aș fi vrut să îmi demonstrez mie că reușesc să nu mă mai enervez. Am înțeles ulterior că fiecare vine cu probleme lui acolo și trebuie să învăț să mă detașez. Îmi este foarte greu să tac când sunt atacată și mai ales pe nedrept, dar poate în timp o să îmi iasă. Mi-am dat seama însă că sunt mult mai tolerantă ca acum câțiva ani.
Dacă ai avea posibilitatea să te întorci în competiție, ai face-o?
Nu știu ce să zic. Îmi este dor de majoritatea oamenilor de acolo și m-aș întoarce pentru muncă. Am făcut acest lucru cu mare drag, în speranța că lăsăm ceva frumos în urmă noastră. Însă, nu mai suportam discuțiile și starea aia de încordare. Momentele în care reușeam să ne relaxăm erau efectiv o gură de aer și empatizam cu toți.
Ai mai accepta provocarea FERMA, dacă ai putea da timpul înapoi?
Cu siguranță. A fost o experiență, cu bune și rele. Am realizat multe lucruri despre mine și despre cum funcționăm noi, oamenii, atunci când ne aflăm în situații dificile.
Cum consideri că te-a schimbat perioada petrecută acolo?
Pentru mine a fost un consum psihic enorm, care nu cred că s-a văzut la televizor. Doar cei care trăiesc o astfel de experiență pot înțelege. În schimb, partea de muncă am făcut-o cu mare drag și era un mod de a ține mintea ocupată. Însă știu sigur că fizic o să îmi ia ceva timp să îmi revin. Am dureri de mâini grave și nu pot să dorm. Am avut reumatism în copilărie, dar problema s-a rezolvat pentru că nu mai lucram în frig. Acum însă, pentru că lucram afară, după care intram și spălam vasele cu apă fierbinte mi s-a reactivat. Am avut dimineți în care erau atât de umflate, încât nu le puteam mișca.
Ai avut ceva de învățat din experiența FERMA?
Daaa, foarte multe. Pe partea practică, am învățat de la blestematul de rântaş, până la muls vaca. Iar alte activități precum tăiatul lemnelor, spălat vase zi de zi, bătut cuie mi-au adus aminte de copilărie. Nu pot să va explic cu cât drag tăiam lemnele, pentru că acasă eu eram responsabilă. Mama îmi zicea fochistul casei.
Am învățat că ar trebui să fim mulțumiți pentru că avem mai mult decât ne trebuie. Am simțit pe propria piele cât de greu este să trăiești cu mâncare puțină, în frig. Cred că s-a văzut cât de tare ne bucuram și ne unea orice recompensă.
Vei rămâne prietenă cu cineva după emisiune? Este cineva acolo cu care ai ieși la o cafea în oraș?
Oh, daaa! Sunt mai mulți: Ame, Silviu și Marius sunt pe primul loc, dar mai sunt și alții cu care m-am înțeles foarte bine. Dianei i-am promis că o scot la un party, pentru că a pierdut momente de genul acesta din cauza jobului ei. Iar lui Moroșanu i-am promis că stăm la o prăjitură și îl învăț de unde să își cumpere bilete ieftine pentru vacanță.
Te-a șocat comportamentul cuiva din competiție? Cu Brigitte ai avut un conflict mai vechi? Sau care este explicația pentru ceartă dintre voi două?
Da, m-a șocat comportamentul lui Brigitte. Noi am muncit împreună și am stat la povești în bucătărie. S-a luat de mine de la un nimic și a înflorit situația până m-am iritat și eu. Sincer, nici nu știam că exista un conflict până să ies din Fermă. Ulterior am aflat ce a zis despre mine. O prostie totală care nu are legătură cu realitatatea și care se clarifica imediat, dacă avea curajul să îmi zică în față. Credeți-mă, și spun asta cu mâna pe inimă, că nu am împărțit nici un bărbat. Și când o să iasă chiar o să clarific cu ea acest aspect, pentru că nu am nimic de ascuns.
Pentru că una vedem la TV și altă în real life, ce personaj de acolo te-a impresionat cel mai mult în mod plăcut, dar și cine în mod negativ? Ai regăsit altfel oamenii despre care aveai deja o anumită părere?
Sincer nu m-am dus acolo cu preconcepții. Pe mare parte dintre ei nu îi știam și nici nu m-am apucat să caut cine sunt. Nu sunt genul care citește scandaluri și bârfește. Eu am o vorbă: Viața este prea grea, că să ne-o facem și mai grea'.
Dar da, în mod plăcut m-a impresionat Silviu, pe care îl urmăream pe Instagram. Știam că este un model de succes și cred că mă așteptam să fie mai neobișnuit cu stilul ăsta de viață. În schimb, pe lângă faptul că nu a zis „Nu' la nici o sarcină, este un tip foarte deștept și sufletist.
Iar în mod negativ am avut două persoane cu care nu am rezonat bine tot timpul și pe care nu o să le mai amintesc, pentru că am încercat să plec din Fermă cu un gând bun despre fiecare.
Cum a fost întoarcerea acasă? Care a fost primul lucru pe care l-ai făcut? De ce ți-a fost cel mai dor?
Seara am deschis telefonul bineînțeles, dar am stat puțin până mi-am dat seama cum se face. Iar când am ajuns în București am rugat-o pe sora mea să vină cu o cutie de prăjituri raw vegane, pentru că nu mai puteam de poftă. De fapt, aveam poftă de orice. În aeroport, am cumpărat două croissante și două prăjiturele și în cinci minute au dispărut. Iar când am ajuns acasă l-am sunat pe Harry, care era la școală și pe Ingrid pe Facetime, pentru că pe ea nu o văd seară. Mama mă aștepta cu masă pusă, bineînțeles.
Poți spune că a fost cea mai dificilă experiență a ta de până acum? Povestește-mi despre cel mai greu moment de acolo.
Da, a fost cea mai grea experienţă de până acum și, ca moment, cred că a fost primul duel când am intrat în Fermă. Era o tensiune atât de mare pentru că nu știam ce se întâmplă dacă pierdem, unde vom merge, cred că ăla a fost momentul greu. După, ne-am obișnuit și am învățat ce aveam de făcut și cred că ne-am și mentalizat. Din prima zi, să ne pună la duel a fost chiar crunt.
Consideri că sunt anumite persoane în FERMA la care goana pentru bani a scos ce era mai rău în ele?
E posibil și banii să scoată tot ce e mai rău din oameni, dar cred că e vorba și de ce au ei în interior, anumite lucruri, anumite percepții, anumite concepții. Cred că este un cumul de factori, nu doar goana după bani.
Cine ai vrea să câștige și de ce?
Aș vrea să câștige Marius. Este un om deosebit și am avut ocazia să îi ascult povestea de viață și pentru ce lupta. M-a impresionat!