Carmen Tănase a vrut să renunțe la actorie în timpul studenției. Ce a marcat-o atunci: „M-am întrebat toată noaptea ce caut în lumea asta, dacă voi putea vreodată să...”

.

Carmen Tănase a fost tentată să renunțe la actorie după ce a urmărit o celebră piesă de teatru. Se întâmpla în perioada când actrița era studentă și încă nu devenise cunoscută de o țară întreagă. A petrecut o noapte întreagă pe o bancă din Cișmigiu, de una singură, întrebându-se dacă avea suficient talent și dăruire pentru a-și urma visul.

CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE IULIE GRATIS, AICI


Carmen Tănase are și o carieră impresionantă în teatru. Din anul 1984 până în anul 1990, actrița a fost angajată la Teatrul Național Vasile Alecsandri, Iași, iar începând cu anul 1990 lucrează la Teatrul Odeon din București. Actrița este cunoscută și pentru rolurile memorabile din seriale precum „Inimă de țigan’, „Regina’ sau „Pariu cu viața’.

Citește și: Carmen Tănase și-a injectat acid hialuronic pentru a-și estompa ridurile, după ce a slăbit 10 kilograme. Cum arată acum, la 63 de ani: „Știi ce frică mi-a fost? A ieșit extraordinar’


Citește și: Ce părere are Carmen Tănase despre Rareș Prisăcariu, băiatul care a câștigat Românii au Talent: ‘L-am cunoscut personal pe incredibilul copil…’. Unde au făcut cunoștință / EXCLUSIV

Citește și: Nicu Covaci, omagiat de peste 250 de motocicliști, în Timișoara. Ce gest emoționant au făcut în memoria lui: „A fost un mare patriot, nu doar local. Un om fără de care noi n-am fi fost ceea ce suntem’

Citește și: Cine este Cristina Rotaru de la Insula Iubirii 2024. Are 37 de ani și este cosmeticiană


Carmen Tănase a vrut să renunțe la actorie după ce a marcat-o o piesă de teatru

Carmen Tănase și-a dedicat toata viața actoriei și a lăsat o amprentă profundă în lumea teatrului și a televiziunii. Deși și-a descoperit vocația la o vârstă fragedă, actrița recunoaște că a existat un moment când a pus la îndoială dacă acesta este drumul pe care vrea să-l urmeze, fiind copleșită de incertitudini. În perioada studenției, a văzut o punere în scenă a operei „Maestrul și Margareta’ și s-a întrebat, o noapte întreagă, dacă va putea transmite emoțiile pe care ea le-a simțit.


„Da. Am avut un moment când am vrut să renunț la actorie, când eram studentă, proaspăt studentă, anul 2 sau așa ceva. Am văzut „Maestrul și Margareta’ la Teatrul Mic, în picioare. Era vremea când, pentru a vedea o piesă la Teatrul Mic, stăteai la coadă toată noaptea. Era atât de multă lume, stăteai cum apucai, nu erau reguli ca acum. După spectacolul ăsta, am plecat și am ajuns în Cișmigiu. M-am așezat pe o bancă, unde m-a și găsit dimineața, și m-am întrebat cam toată noaptea eu ce caut în lumea asta, dacă voi putea vreodată să joc și să transmit emoții ca oamenii ăia încât nu pot să mă duc acasă și să pun capul pe pernă. Dacă pot așa, merită să o fac, dacă nu pot așa, nu merită. Și atunci am stat să mă gândesc dacă e cazul să renunț. După cum se vede, nu am renunțat’, a declarat celebra actriță la „Podcast cu Sens by Natasha’.


Cum se raportează Carmen Tănase la celebritate: „Nu mă consider vedetă’

În cadrul aceluiași podcast, Carmen Tănase a spus cum se raportează la celebritate, susținând că nu reprezintă un aspect central al identității sale profesionale.


„O să spun foarte sincer. Eu nu am o problemă nici de bună împăcare, nici de rea împăcare cu celebritatea. Eu îmi dau seama că mă cunoaște lumea, dar nu o văd ca pe o celebritate. Nu fac un caz din asta. Așa s-a întâmplat, să am o meserie expusă. Nu mă consider vedetă. Eu sunt un artist popular, sunt pentru toată lumea. Pentru mine nu e celebritate, oricine apare la televizor e cunoscut’, a adăugat actrița.

Sursa foto: Facebook