Cătălin Botezatu este recunoscut pentru sinceritate și curajul de a-și asuma situații pe care unii preferă să le ascundă sub preș. Designerul a ajuns pe treapta de sus a celebrității prin eforturi susținute, seriozitate și asumare și de aceea nu are nici un motiv să pară altfel decât este cu adevărat. Bote este șocant de sincer și de aceea publicul îl iubește.
CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE IUNIE, GRATIS, AICI!
Respectat ca designer, iubit ca om de televiziune, Cătălin Botezatu nu este însă la fel de împlinit și în viața personală. Designerul a spus adeseori că și-ar fi dorit să aibă o familie, însă soarta a avut alte planuri pentru el.
'Mă regăsesc bine în singurătatea mea și efectiv nu am timp să mă gândesc la o relație. Știu că întotdeauna o relație înseamnă timp acordat persoanei iubite. Ori, eu traversez altă perioadă, trebuie să am, în primul rând, grijă de mine.', spune Bote.
Momentan nu se află într-o relație stabilă, dar spune că nici nu ar fi avut timp pentru așa ceva.
„A fost pandemie… Vrei să spun adevărul? Nu am o relație stabilă și atunci mi-e frică! Nu am pentru că nu vreau. O relație stabilă, o căsnicie, înseamnă multă responsabilitate. Și nu am timp. Muncesc de dimineață până seara', a dezvăluit Cătălin Botezatu pentru o emisiune tv.
Când iubește, o face cu multă pasiune și pune tot în joc! „Am vrut și să mă sinucid' (n.r. din cauza unei femei), a mai spus designerul.
Cât despre orientarea sa sexuală, Cătălin Botezatu a mărturisit că, într-adevăr, este plăcut atât de femei, cât și de bărbați. Totuși, există o barieră pe care, spune designerul, nu a depășit-o complet, citează Spynews.ro.
Cătălin Botezatu a recunoscut însă că a făcut tot felul de „prostii' din punct de vedere sexual.
„Mă onorează faptul că mă plac și femeile, și bărbații, dar există o barieră pe care nu am depășit-o complet. Că am făcut tot felul de prostii din punct de vedere sexual…. Dar nu am făcut atât de multe. Am primit complimente de la bărbați, că arăt bine… E normal în secolul XXI. Primesc în proporție de 70% poze și propuneri de la femei și 30%, restul', a continuat Cătălin Botezatu.
Cum se simte la un an de când a trecut pe lângă moarte
Acum, la un an de la momentul în care a trecut pe lângă moarte, Cătălin Botezatu a renăscut. Nu îi mai este frică de absolut nimic, fiind marcat de cele trăite până în prezent. S-a rugat foarte mult la Dumnezeu și continuă să o facă, fiind de părere că El este singurul care ia decizii asupra noastră.
'Chiar dacă la acel moment mi-a fost teamă, acum, uitându-mă în urmă și știind că am trecut pe lângă moarte, nu îmi mai este frică. Până la urmă, te lași în mâna lui Dumnezeu, faci exact ce îți dictează subconștientul. Dacă El hotărăște că a sosit timpul, nu ai ce să faci. Mi-a fost frică, dar m-am rugat și m-au susținut foarte mult prietenii mei. Susținerea lor a contat foarte mult și cred că m-a motivat să merg mai departe.', a declarat designerul pentru click.ro.