Cătălin Botezatu, despre Bianca Drăgușanu: "Exagerează cu buzele. Are picioare frumoase, ca bețele de troleu"

.

Cătălin Botezatu a alcătuit acum un top trei al femeilor din România, dar… surpriză! Pe primul loc nu se află Bianca Drăgușanu. Fosta sa iubită abia a prins locul trei. Care sunt motivele pentru care s-a clasat pe această poziție și cine sunt premiantele, în viziunea lui Bote?

CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE IANUARIE, GRATIS, AICI!

Cu toate că se așteaptă la reacții din partea fostei iubite, Cătălin Botezatu și-a asumat public acest loc. Prima, în opinia lui, este Mihaela Rădulescu. Designerul o aseamănă cu Madonna, diva care s-a tot reinventat pe parcursul anilor, reușind să rămână mereu în preferințele publicului.


‘Îmi asum acest top 3, o spun de la început. O să pornesc cu locul l, care îi aparține unei mari dive, este vorba despre Mihaela Rădulescu. Ea s-a tot reinventat, asta înseamnă respect pentru public, pentru fani, dar și pentru ea, ca persoană. A copiat modelul Madonna, care se reinventează mereu, indiferent de vârsta pe care o are', a declarat Cătălin Botezatu pentru Playtech.


Ce nu îi place lui Bote la Bianca Drăgușanu

Cătălin Botezatu o consideră o femeie frumoasă pe Bianca Drăgușanu, dar nu apreciază deloc modul în care aceasta și-a mărit buzele.

‘Am pus-o pe locul al treilea, pentru că exagerează cu buzele, nu sunt pentru mărirea exagerată, nu-mi place. Când va afla, mă va suna instant, mă va face cu ou și cu oțet. Dar, ea știe că sentimentele mele pentru ea vor fi veșnice, până la capăt, și că va putea conta pe mine. Bianca Drăgușanu are picioare lungi, frumoase, ca bețele de troleu.

Are multe operații estetice, dar nu aberante, nu e o păpușă gonflabilă, cum zic oamenii răi. Nu și-a scos coastele, nu și-a lungit picioarele, și-a pus sâni și și-a reparat dantura. Am pus-o pe locul al treilea pentru că exagerează cu buzele, nu sunt pentru mărirea exagerată, cum e cazul ei, nu-mi place', a declarat Botezatu, despre fosta sa iubită.

Cu toate că a început în showbiz ca „Blonda lui Bote', Bianca Drăgușanu a evoluat foarte mult. Se pare că blondina nu s-a ferit nici de intervenții în zona posteriorului, după cum recunoaște fostul ei iubit.


„Bianca este în trand cu operațiile estetice, aflate la modă și în America. Da, și Bianca și-a mărit și posteriorul, chiar dacă și înainte arăta bine. Acum arată însă și mai bine, așa că ‘Trăiască cine i l-a mărit!’. Bianca a trecut prin cea mai spectaculoasă transformare a unei vedete din show-biz. La început, a fost ‘Blonda lui Bote’.

Mă bucur că, în timp, a putut deveni și altcineva, a învățat multe și de la mine, dar și de la viață. Bianca este o mamă bună, o femeie de afaceri pricepută, face lucruri de calitate, a evoluat. Și-a făcut banii ei, din reclame, din imagine, din atelierul de creație, în care muncește foarte mult. Oamenii sunt răi, când o critică’, a mai adăugat Cătălin Botezatu.


Citește și: Cum arată acum Cristina Joia de la Visuri la Cheie, după atacul din supermarket:„Au fost două operații grele’

Citește și: Cătălin Botezatu, reacție neașteptată după ce Bianca Drăgușanu a anunțat nunta:'Noi vom sfârși împreună'

Citește și: Claudia Pătrășcanu susține că băieții săi au asistat la scene cu tentă sexuală în casa tatălui lor. Replica lui Gabi Bădălău:’Am și eu filmulețe’

Cătălin Botezatu, dezvăluirile care o vor înfuria pe Bianca Drăgușanu


Cu toate că Mihaela Rădulescu a apelat la intervenții estetice, Botezatu consideră că a fost vorba despre niște modificări făcute cu bun simț. Tocmai de aceea a pus-o pe primul loc, înaintea Biancăi Drăgușanu.

„De fapt, Mihaela nu are vârstă, spune lucrurilor pe nume, este o femeie puternică, transmite sensibilitate, este femme fatale. Poți vorbi orice subiect cu ea, s-a stilat foarte mult în Monte Carlo, unde locuiește de peste zece ani.

Mihaela și-a mărit bustul, și-a refăcut dantura și și-a micșorat nasul. Nu este o femeie obișnuită, realizează că este un exemplu, demn de urmat, în toate, de aceea a și apelat la operații estetice. Dar sunt făcute decent, toate, chiar discret, aș putea spune’, a adăugat Bote.


Ce spune Cătălin Botezatu despre Adelina Pestrițu

Pe locul doi în topul designerului se află Adelina Pestrițu. Cu toate că i-a fost greu să decidă între brunetă și Bianca, Botezatu a lăsat medalia de bronz pentru fosta sa iubită.


‘Pentru mine, Adelina este o femeie cu trăsături frumoase, ne-a reprezentat și în America. Este foarte greu să le dai un loc Biancăi și Pestriței. Dacă o pun pe Bianca pe locul al doilea, lumea ar spune că a fost iubita mea, așa că merge la Adelina, deși a fost blamată și comentată de toată lumea. Nu înțeleg de ce i se aduce în față trecutul, când mai important e prezentul. Nu cred că nu și-a asumat tinerețea, toată lumea știe că a fost dansatoare în Ibiza’, a declarat Cătălin Botezatu, pentru sursa citată anterior.


În afară de frumusețea ei fizică, Bote mai apreciază și modul în care se promovează Adelina Pestrițu.

„Pentru mine, însă, ea este o femeie cu trăsături frumoase, este un exemplu pentru toți, ea dă tonul la coafuri, dacă Pestrița apare cu părul scurt, jumătate din țară se tunde la fel. Ne-a reprezentat și în America, nu oricine ajunge pe covorul roșu, acolo n-a fost vorba despre Adelina, ci despre o româncă frumoasă, cu stil. Adelina are un caracter frumos și o familie minunată, îmi place că se promovează în mod decent, elegant’, a mai adăugat el.