De ce ti-ai facut blog si de ce tocmai acum?
Aveam de foarte mult timp site, fie ca era garsonieraluimaruta.ro, fie ca era plajaluimaruta.ro. Era mai mult despre artisti, despre invitati, despre ce se intampla in perioada aceea in emisiuni. Totul s-a indreptat usor, usor spre blog. Am facut blogul din dorinta de a sta de vorba cu oamenii care se uita la emisiune. Voi posta odata la cateva zile sau dupa o emisiune despre care consider ca mai sunt lucruri de spus.
Ce bloguri de vedete apreciezi?
Nu stiu. Sincer, le citesc cam pe toate. Nu am unul preferat, dar intru pe blogul lui Cabral, al lui Bendeac, Tolontan, Huidu. Depinde ce vreau sa aflu.
Cum te afecteaza faptul ca Andreea Balan te-a atacat pentru a doua oara public, spunand ca te-ai schimbat de dragul audientei?
Uite, din pacate am inceput blogul cu o reactie la lucrurile pe care ea le-a declarat. In primul rand, interviul la care eu am raspuns a fost un interviu general (nr. reactia Andreei a venit ca urmare a declaratiilor date de Catalin unui cotidian) si cand am spus ca sunt foarte multe personaje din showbiz care au iesit din garantie, am spus la modul general. Daca Andreea Balan s-a simtit vizata… Nu am declarat „Andreea Balan, tu esti o vedeta expirata'. Dar Andreea Balan e o persoana, cum sa spun, sensibila la astfel de lucruri. De fapt, nici nu e replica ce am scris eu pe blog, e un fel de a-i mai spune inca o data ca sunt un baiat cu bun simt, pentru ca ea ma acuza ca nu mai am bun simt. Imi aduc aminte ca mi-a spus si in direct cum ca inainte, la TVR, eram un baiat mai bun si am intrebat-o: „Andreea, atunci spuneam despre tine zilnic ca nu stii sa canti. Atunci eram un baiat mai bun?'
Ai sunat-o dupa acest al doilea conflict?
Nu, nu am de ce sa o sun, pentru mine nu-i o miza Andreea Balan, nu am nimic cu ea, nu am nimic cu nimeni. Dar in acelasi timp imi fac treaba. Am zis ca daca nu as fi avut bun simt as fi putut sa deschid o cutie a Pandorei in care sa spun tot felul de lucruri pe care le stiam despre ea. Dar asta nu se face. Vorbim de lucruri profesionale si atat.
De cate ori ma uit la emisiune observ ca iti construiesti discursul exact ca un psiholog. Andra iti spune vreodata ca te comporti ca un psiholog?
Andra imi spune cateodata ca sunt cicalitor (rade). Am avut mai demult la radio o emisiune care se numea „Romantic Line' unde sunau tot felul de persoane cu probleme in dragoste. Eu nu faceam altceva decat sa ascult.
Se intampla sa iei cu tine acasa problemele celor din platou?
Stii cum e, daca nu esti implicat si daca nu ai si o alta legatura cu oamenii pe care ii inviti in emisiune, nu prea poti sa-ti faci treaba. Da, de multe ori mi se intampla sa vina cineva cu o problema si sa ma gandesc la problema lui in drum spre casa. L-am avut pe Tantareanu de atatea ori in emisiune si vedeam ca incearca sa para pozitiv, dar in sufletul lui suferea. Uite, chiar daca esti milionar si ai toti banii din lume, nu poti cumpara sanatatea.