Banii pe care i-au câștigat vedetele la Ferma 2020 sunt diferiți de la concurent la concurent, după cum și-a negociat fiecare. Deși pot părea mulți bani pentru unii dintre telespectatori, în acest an vedetele au câștigat mai puțin decât în alți ani, iar în cazul unora chiar nu s-a meritat chinul din Ferma pentru că puteau câștiga acei bani din câteva postări pe Instagram.
CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE OCTOMBRIE, GRATIS, AICI!
Criza generată de pandemie a tăiat și din banii câștigați de vedete la Ferma, altadată o cloșcă cu puii de aur pentru vedete. În acest an, concurenții au plecat acasă cu mai puțini bani din concurs decât în anii trecuți. Comparând cu sumele pe care le câștigă, în general, vedetele din imaginea lor, banii de la Ferma sunt foarte puțini având în vedere chinurile din competiție.
Click! a aflat, din surse sigure, câți bani au primit vedetele pentru prestația lor.
Cel de-al cincilea sezon al emisiunii „Ferma” a fost la un pas să nu se mai facă, din cauza incertitudinilor legate de pandemia de coronavirus. Într-un final, producătorii au ales locația pentru acest sezon, care a mai fost folosită și la prima emisiune, cea din 2015, când gazdă a fost Iulia Vântur. Este vorba despre pădurea de la Cocani, la 20 km de București, județul Dâmbovița.
Din cauza pandemiei de coronavirus au fost alte reguli, iar bugetele pentru concurenți au intrat la apă. Spre exemplu, la Ferma 2019 Claudia Pavel a câștigat 50.000 de euro!
Câți bani au luat concurenții de la Ferma 2020
Ferma 2020 s-a filmat timp de 37 de zile, în august-septembrie, iar fiecare concurent a primit sume cuprinse între 200 și 500 de euro pe zi. Mai mult, înainte de a intra în reality-show, concurenții au stat și câte cinci zile în izolare, ca măsură de siguranță în contextul pandemiei.
Click! scrie că George Burcea a încasat 20.000 de mii de euro, Anda Adam a primit mai mult cu 5.000 de euro, adică 25.000, iar Cezar Ouatu a fost plătit cu aproximativ 4.500 de euro.
Giulia Nahmany s-a chinuit în pădure pentru 5000 de euro, iar sportivul Bogdan Stoica a luat 11.000 de euro. Paul Diaconescu a încasat și el 15.000 de euro, iar restul concurenților care au ajuns în finală au strâns aproximativ 30.000 de euro. Anna Lesko a adunat și ea aproximativ 27.000 de euro, iar Augustin Viziru a câștigat 50.000 de euro (se zvonește că ar fi marele câștigător).
Viviana Sposub de la „Vorbește lumea” a fost cea mai câștigată. S-a ales și cu iubit, nimeni altul decât fostul soț al Andreei Bălan, și cu o sumă frumușică, obținând în jur de 27.000 de mii de euro.
Citește și: Giulia Nahmany de la Ferma este extrem de bogată! Cine sunt părinții ei și cu ce avere se laudă
Câți bani au luat concurenții la Ferma Vedetelor în 2015
În 2015, vedetele care au semnat cu Pro TV pentru a participa la „Ferma vedetelor' au avut de infruntat conditii de trai foarte modeste, insa au fost platiti regeste pentru acest efort.
La vremea aceea, Oana Radu, care a rezistat doar sase zile la ferma rupta de civilizatie, va primi 6000 de euro pentru „deranj', Ștefan Stan – 9.000 de euro, Vica Blochina – 14.000 de euro, Ionut Iftimoaie – 11.000 de euro, Cristina Cioran – 8.000 de euro, Mioara Velicu – 7.000 de euro, Corina Dragulescu – 4.000 de euro, Tudorel Filimon – 5.000 de euro, Dan Helciug – 9.000 de euro, Doinita Oancea – 5.000 de euro, Dima Trofim – 4.000 de euro, Augustin Viziru – 7.000 de euro.
Citeste si: George Burcea povestește detalii intime despre Viviana, dar încă nu e sigur pe relație: „Vorbim peste un an'