Ce a scris iubita lui Jim Carrey în mesajul de adio

 Florentina Liutic
.

Cathriona White, iubita lui Jim Carrey, s-a sinucis la sfârşitul lunii septembrie, lasând un mesaj de adio al carui conţinut a fost acum dezvăluit.

 

cathriona

 

„Jim, te iubesc. Te rog să mă ierți. Nu sunt făcută pentru această lume', a scris tânăra care suferea de depresie şi care se despărţise doar cu câteva zile înainte de actor.

 

Cathriona l-a rugat pe Jim Carrey să se ocupe de înmormântare şi să aibă grijă de familia ei, iar rugămintea ei a fost ascultată, actorul petrecând-şi ultimele zile în compania familiei acesteia.

 

După moartea neaşteptată a Cathrionei, actorul în vârstă de 53 de ani a dat publicităţii un mesaj extrem de emoţionant: „A fost o floare irlandeză delicată şi adorabilă, prea sensibilă pentru această lume. Doar dragostea conta pentru ea. Gândurile mele se îndreaptă spre familia, prietenii, cât şi spre cei care au iubit-o şi îşi făceau griji pentru ea. Am fost cu toţii loviţi de fulger'

 

Relaţia celor doi a început în urmă cu 3 ani, pentru ca la sfârşitul anului 2012 să se despartă. În 2013, Cathriona s-a căsătorit cu Mark Burton, dar în ultimele luni a început să se întâlnească din nou cu celebrul actor, deşi era în continuare căsătorită.

 

Cathriona va fi înmormântată în Irlanda, ţara ei natală, iar Jim Carrey ar urma să participe la funeralii.

 

Foto: Hepta

Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton