Ce au descoperit polițiștii în casa influencerului Andrei Versace, în care a fost găsit mort. Principala ipoteză luată în calcul de procurori și ultimul mesaj postat de bărbat: „Tu ai impresia că îți merge cu mine?”

.

Influencerul Andrei Pârvan, cunoscut în mediul online drept Andrei Versace, a fost găsit mort, sâmbătă dimineață, în apartamentul lui dintr-un ansamblu rezidențial de lux din Sectorul 1. Oamenii legii au fost chemați de agentul de pază al complexului, după ce, din locuința bărbatului, se simțea un miros înțepător. Iată ce au descoperit polițiștii în imobil!

CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE IUNIE GRATIS, AICI


Așadar, influencerul Andrei Versace a fost găsit mort în casă. Ușa era încuiată, astfel că a fost nevoie de intervenția unui echipaj de descarcerare din cadrul ISU București-Ilfov. Ulterior, trupul său neînsuflețit a fost dus la INML, iar anchetatorii au deschis un dosar penal pentru moarte suspectă.

Odată pătrunși în locuința lui, anchetatorii l-au găsit pe Andrei Versace căzut în bucătărie. Potrivit Gândul, la intrarea în casă erau mai multe perechi de adidași, împrăștiate pe hol, dar nici în sufragerie și nici în bucătărie nu erau urme de răvășire sau semne care să indice că ar fi avut loc o spargere ori un atac violent. Vezi imaginile AICI.


Citește și: Oana Radu a dat petrecere de casă nouă: „Mi-am dorit să fiu alături de cei mai apropiați oameni din viața mea'. Cântăreața și-a cumpărat o vilă de lux după divorț

Citește și: Cătălin Botezatu își prezintă colecția pe cea mai cunoscută acropolă din lume. La ce eveniment a mai fost invitat, în Cipru: „Am emoții, pentru că acolo sunt bloggeri adevărați, nu ca la noi. Am fost puțin rău…’ / EXCLUSIV

Citește și: Joe Biden s-a retras din cursa prezidențială și o susține pe Kamala Harris. Reacția lui Donald Trump, candidatul Partidului Republican: „A fost cel mai prost președinte din istoria SUA’


Citește și: Sânziana Negru și Ștefan Floroaica au aruncat la gunoi produse alimentare Lidl, după ce le-au promovat pe Internet: „E dezamăgitor pentru că acum realizează mulți că ce afișezi online e total opusul…’. Reacția iubitului ei și a magazinului

Ce au descoperit polițiștii în casa influencerului Andrei Versace, în care a fost găsit mort


Andrei Versace a fost găsit decedat, îmbrăcat doar cu o pereche de pantaloni scurți. Acesta nu avea pe corp urme de violență, așa că, după ce anchetatorii au făcut cercetarea la fața locului și au luat probe, legiștii au ridicat trupul neînsuflețit al influencerului și l-au dus la Institutul Național de Medicină Legală și, în urma necropsiei, vor putea fi stabilite primele concluzii privind data și ora morții, posibilele cauze și primele date privind condițiile în care a avut loc decesul.


De asemenea, la necropsie, oamenii legii vor preleva și probe pentru a stabili dacă Andrei Versace a consumat substanțe stupefiante sau a luat medicamente înainte de a se stinge din viață. Sursa menționată anterior mai spune că în apartamentul influencerului nu au fost găsite droguri sau urme de stupefiante din care să reiasă faptul că acesta s-ar fi drogat singur în casă.

Principala ipoteză luată în calcul de procurori în cazul lui Andrei Versace

În urma verificărilor, însă, anchetatorii au stabilit că, în luna aprilie, Andrei Versace a fost internat pentru o lungă perioadă la Spitalul Clinic de Psihiatrie „Prof. Dr. Alexandru Obregia’, unde ar fi urmat un tratament împotriva dependenței de stupefiante.


Din acest motiv, până la rezultatele preliminare ale necropsiei, oamenii legii presupun că Andrei Versace ar fi consumat droguri într-o altă locație, iar aceste substanțe și-ar fi făcut efectul letal abia după ce a ajuns acasă.

De accea, surse judiciare au transmis că au fost deja ridicate imaginile surprinse de camerele de supraveghere ale blocului în care locuia Andrei Versace, pentru a se afla când a ajuns acasă. Mai apoi, urmează ca oamenii legii să identifice identificate și ultimele persoane care l-au văzut în viață, pentru a fi audiate.


Ultimul mesaj postat de influencer

Moartea lui Andrei Pârvan, alias Andrei Versace, a șocat pe toată lumea, mai ales că acesta nu suferea de vreo boală incurabilă și avea doar 39 de ani. Tânărul era cunoscut pentru imaginea de milionar arogant pe care îi plăcea să o afișeze în mediul online și ar fi fost un apropiat al lumii interlope. Deseori, el s-ar fi afișat împreună cu cămătarii Marcel și Vasile Pascu, ziși frații Calu. Sursa citată mai scrie că, la un moment dat, influencerului ar fi ajuns bătaia de joc a celor doi, care l-ar fi filmat inclusiv după ce i-ar fi dat să tragă pe nas un praf alb despre care l-au mințit că este cocaină.


Luna aceasta, pe 10 iulie, Andrei Versace a publicat pe contul lui de Facebook o imagine a lui Ștefan Dinu, zis Fane Căpățână, însoțită de mesajul: „Un țăran care se crede mafiot. Bă, jupuitule, care ceri bani la lume și ești milog, tu ai impresia că îți merge cu mine?’. Acesta e ultimul mesaj postat de influencer.

De asemenea, o femeie care susține că era prietenă cu Andrei Versace a publicat, tot pe Facebook, ultima filmare pe care ar fi primit-o de la influencer. Femeia susține că Andrei Versace ar fi suferit în ultima perioadă. Aceasta i-ar fi mărturisit femeii că îl neglijează și că se simte terorizat de interlopi. De aceea, susține femeia, în ultima perioadă, influencerul era deprimat și s-ar fi „închis în el’.

Sursă foto: facebook