Primăvara trecută, Andra și fiica ei, Eva Măruță, erau protagonistele de pe coperta revistei VIVA! de Martie. Pe lângă un pictorial de colecție alături de copiii ei, cântăreața ne oferea și un interviu emoționant, în care aborda diferite subiecte importante. Printre altele, îndrăgita artistă ne dezvăluia și ce crede despre statutul femeii contemporane, dar și cât de des plânge în fața copiilor ei, Eva și David, și cum reacționează aceștia când o vă tristă.
CITEȘTE REVISTA VIVA! DE DECEMBRIE, GRATIS, AICI!
Aș vrea să vorbim mai mult despre condiția noastră, a femeilor, în societate… Spune-ne cum vezi tu asta prin experiența ta, de artist. Care sunt zidurile de care te-ai lovit tu sau poate prejudecățile, sau ce ai schimba în mentalitatea noastră, dacă ai putea?
Generația mea a făcut niște alegeri mai puțin tradiționale în privința rolurilor în familie: vreau să spun că și tații se implică în creșterea copiilor, poate la fel de mult ca mamele, femeile lucrează și au responsabilități mari la muncă, nu se ocupă doar de educația copiilor și de gospodărie. Unele cupluri nu se căsătoresc neapărat, chiar dacă se iubesc și își fac planuri până la adânci bătrâneți.
Fiecare alege ce îl face fericit, și asta este un lucru minunat. Societatea evoluează și se respectă mai mult alegerile fiecăruia, în detrimentul unor așteptări învechite, niște „rețete ale fericirii. Și ca artistă am simțit că societatea a evoluat în această direcție, că femeile nu trebuie să respecte un anumit standard pentru a fi de succes. Mă refer și la un stil vestimentar, dar și la alegeri personale: să te măriți, să faci copii și așa mai departe.
Ce crede Andra despre statutul femeii contemporane și cât de des plânge în fața copiilor
Ai fost cu un pas înaintea vremurilor și chiar ai lansat piesa-manifest „Femeia în urmă cu 14 ani, cred… Vorbeai atunci despre cât de puternice sunt femeile și cum sunt stâlpul unei familii și că adesea își ascund suferințele… Și, da, sunt de acord. Cred că femeile își ascund în continuare suferințele. De ce crezi că facem asta?
Cred că multe femei nu au timp să își arate suferințele și poate nici nu are cine să le asculte. Am în jurul meu multe femei care se dedică și familiei, dar și carierei, se străduiesc să facă și sport sau au alte pasiuni, le fac pe toate și, deși nu le este ușor, nu au când sau cui să spună asta. Nu este ușor să fii vulnerabil, să vorbești despre ce simți, poate că mai avem de învățat despre asta. În orice caz, dacă ar fi să vorbim despre cine nu îndrăznește să fie vulnerabil, probabil că bărbații ne depășesc. În societatea noastră, câți vorbesc despre stresul resimțit din cauza așteptărilor mari? Foarte puțini.
Crezi că noi, femeile, avem spiritul acesta de sacrificiu, pentru cei din jur, mult prea dezvoltat?
Da, cred că vin anumite reflexe din generațiile anterioare: tendința de a le face pe toate perfect, cu riscul să leșinăm de oboseală. Am învățat poate de la bunicile sau mamele noastre că și casa trebuie să arate perfect, frigiderul să fie plin, și copiii trebuie să fie cu burta plină și îmbrăcați frumos, și noi trebuie să fim impecabile. Și, neapărat, să nu supărăm pe nimeni, toată lumea să spună despre noi că suntem drăguțe și harnice. Se adună multe și, cum nu suntem supereroine, ar trebui să punem preț și pe fericirea și bunăstarea personală, chiar dacă nu „bifăm toate căsuțele, nu excelăm în toate. Cred că este în regulă să amânăm curățenia dacă suntem obosite sau să alegem între a ieși cu copiii în parc și a face o prăjitură sofisticată. Putem să le facem pe toate, dar cu ce preț? Nu știu dacă merită.
„Spun ce gândesc și nu suport nedreptățile'
Tu cum ești, Andra? Cum te comporți în viața profesională? Spui nu când ți se pare ceva în neregulă? Sau când simți că te dezavantajează o situație..
În viața profesională, dar și în cea personală, spun ce gândesc și nu suport nedreptățile. Ca artistă, cer și ofer respect, sunt punctuală și apreciez calitatea asta și la ceilalți, sunt foarte dedicată și îmi place să fac echipă cu persoane care își dau silința la fel de mult ca actul artistic să iasă bine. Este și o formă de respect față de public: nu pot să mă prezint în fața unor oameni care au cumpărat un bilet sau pur și simplu au venit la un spectacol cu speranța că vor petrece câteva ore plăcute și să nu le ofer această experiență.
„Plâng des, pe românește'
Dar acasă? Ai momente în care te arăți vulnerabilă în fața soțului tău sau a copiilor? Ai momente când îi lași să te vadă plângând? Sau le spui explicit când ești prea obosită sau când simți că nu poți face anumite lucruri?
Aproape că îmi vine să râd când mă întrebi dacă mă văd plângând. Asta pentru că eu sunt o persoană care cu greu își reține lacrimile. Plâng des, pe românește. Când mă emoționează ceva sau când sunt tristă, lacrimile șiroiesc imediat. Le spun alor mei cum mă simt, desigur, doar ei mă înțeleg cel mai bine. Când erau copiii mici, nu mă așteptam să înțeleagă, dar acum Eva și David sunt mari și mă protejează dacă văd că nu mă simt bine.
Sursă foto: Facebook