După ce a slăbit spectaculos, mulți au fost curioși să afle ce dietă ține Monica Anghel. Artista a făcut schimbări semnificative în ceea ce privește stilul ei de viață, mai ales în cazul alimentației. Conform spuselor ei, nu se abate niciodată de la o regulă importantă, atunci când mănâncă. În revista VIVA! de iulie, ea a ne-a povestit că a mers la psiholog după ce a dat jos 30 de kilograme. Iată ce părere are soțul ei!
CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA! DE IUNIE, GRATIS, AICI!
Monica, din exterior, pare că viața ta este aranjată. Ai o căsnicie fericită, un copil talentat la muzică și premiat, ai dobândit o siluetă de invidiat, ai o carieră solidă, ești apreciată și iubită. Tu simți că ai totul sau încă mai ai un vis pe care îți dorești să ți-l îndeplinești? Ce ți-ai mai dori ca să fii pe deplin fericită și mulțumită?
Eu îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru tot ce am. Sigur că noi, prin natura umană, ne dorim să mai facem diverse lucruri, dar eu sunt echilibrată, mulțumită cu viața mea. Mi-aș dori doar o curte mai mare, unde să pot să le fac niște cuști mai mari câinilor.
Citește și: Andra Voloș s-a certat cu Dana Badea. De la ce a pornit conflictul dintre cele două:„E geloasă'
Ce dietă ține Monica Anghel
De-a lungul timpului, ai avut momente în care nu erai bine tu cu tine? În care ai încercat să ascunzi sub preș, cum se spune, problemele care te măcinau? Povestește-ne, te rog, despre astfel de experiențe, pe care, vrem, nu vrem, cu toții le experimentăm cel puțin o dată în viață.
Nu am trecut prin așa ceva, întotdeauna am avut cu cine să discut dacă am avut o problemă. Am avut mereu familia aproape, mama, tata, fratele, soțul meu. Nu am fost niciodată singură și nu am fost nevoită să „bag sub preș ceva. Din acest punct de vedere sunt un om norocos.
Tu ai avut nevoie de consiliere pentru a depăși o situație grea prin care ai trecut? Știu că în perioada de recuperare după operația la coloană ai avut și ședințe la psiholog pentru a te ajuta în procesul de slăbire.
Da, am mers la psiholog în perioada în care am slăbit 30 de kilograme într-un an și trei luni. Întrebarea mea era: „OK, slăbesc, dar ce anume mă va determina să rămân la noua greutate? și psihologul m-a ajutat să înțeleg lucrurile, mi-a dat niște sfaturi care au fost extraordinar de bune ca să nu mă mai îngraș la loc. Era o chestiune de sănătate și mi s-a părut extrem de important să știu ce trebuie să fac ca să-mi mențin greutatea.
De la ce regulă nu se abate niciodată
În 2017 te-ai operat la coloană, iar în urma intervenției chirurgicale ți-ai schimbat radical stilul de viață. Spune-mi, cum arată viața ta din punct de vedere alimentar? Ce mănânci? Cât și când mănânci? Îți cântărești porțiile? Ce nu mai consumi deloc sau foarte rar?
Mai nou, mănânc între orele 12.00 și 18.00. Nu mănânc dulciuri, carbohidrați din paste, orez. Îmi iau necesarul din măr, de exemplu. Mănânc porții normale, nu mai cântăresc. Dacă îmi fac o salată, poți mânca atât cât vrei, pentru că nu te îngrași. Am grijă ca în farfurie trei sferturi să fie legume și doar un sfert din porție proteină.
„Cea mai mică greutate a fost de 67 de kilograme'
De ziua ta, în iunie, îmi mărturiseai că vrei să mai slăbești, deși ești slabă. Care este obiectivul? Cât vrei să îți indice acul cântarului? Care a fost cea mai mică greutate pe care ai avut-o vreodată?
Nu spun, pentru că până nu ating scopul nu e bine să spun. (zâmbește) Cea mai mică greutate a fost de 67 de kilograme.
Cum a privit soțul tău schimbările pe care le-ai făcut în ultimii 5 ani? O plăcea mai mult pe „vechea Monica sau pe cea din ziua de azi, cu 30 kilograme în minus? Te-a sprijinit în acest proces de schimbare a stilului de viață?
Pentru el eram bine și înainte, și acum. Nu prea mă sprijină, îmi mai cumpără icre care se mănâncă cu unt, pâine și mai sunt și sărate și… bune. (zâmbește) Din când în când, nu este o problemă, dar pofta vine mâncând.
CITEȘTE INTERVIUL INTEGRAL ÎN VIVA! DE IULIE! REVISTA SE GĂSEȘTE LA PUNCTELE DE DIFUZARE A PRESEI!
Sursă foto: Instagram, PR, Dan Borzan, Captură video