Roxana Ionescu și-a făcut debutul în televiziune în urmă cu mai bine de 20 de ani. Cunoscută drept „Mama Natură', asistenta TV s-a remarcat printr-o siluetă de invidiat și un bust generos. La 38 de ani, vedeta spune că are o alimentație echilibrată și face multă mișcare fizică, mai ales că-și dorește să rămână la o greutate constantă. Iată cum se menține în formă Roxana Ionescu!
CITEȘTE REVISTA VIVA! DE APRILIE, GRATIS, AICI!
Roxana Ionescu (38 de ani) a apărut pe micul ecran în urmă cu mai bine de două decenii, pe vreme când era asistentă TV în emisiunea „Ciao Darwin', moderată de Dan Negru. Încă de când a făcut primii pași în televiziune, vedeta a primit porecla „Mama Natură', datorită bustului generos și a trupului ei tras prin inel. De câțiva ani buni, fosta dansatoare a renunțat la lumina reflectoarelor și s-a mutat alături de soțul ei, la Timișoara.
Recent, Roxana Ionescu a dezvăluit dieta care o ajută să se mențină în formă. De câțiva ani buni, aceasta are o greutate constantă, de 51 de kilograme, și este mulțumită de felul în care arată, recunoscând că „echilibrul' este cheia succesului în cazul ei. De când a înaintat în vârstă, fosta asistentă TV spune că i-a apărut teama de a nu lua în greutate, așa că a făcut schimbări majore în stilul ei de viață.
Ce dietă ține Roxana Ionescu pentru a se menține la 51 de kilograme, la vârsta de 38 de ani
De câțiva ani buni, Roxana Ionescu se menține la greutatea de 51 de kilograme. Fosta asistentă TV recunoaște că nu are prea mult timp pentru a face sport, însă încearcă să fie activă, ba chiar aleargă în jurul casei. Când vine vorba de alimentație, vedeta nu are un regim alimentar drastic, însă este atentă să nu facă exagerări de niciun fel.
„De ceva timp, mă mențin la o greutate de 51 de kilograme. Mă ajută… Mama Natură, mă ajută Doamne, Doamne, conformația și poate genele de la părinți. Am și puțină grijă. Fac puțin sport, dar doar atunci când am ceva timp liber. Dacă nu, ies la alergat în jurul casei. Dacă azi mănânc mai mult, mâine mănânc mai puțin. Sau mai deloc. Sau trec pe salate. Dar tot timpul, teama să nu mă îngraș, teamă ce odată cu vârsta îți vine din ce în ce mai mult în minte, te face să fii echilibrată. Iar echilibrul este cel mai bun în orice', a declarat Roxana Ionescu, potrivit cancan.ro.
Ce spune Roxana Ionescu despre porecla „Mama Natură'
Roxana Ionescu recunoaște că nu o deranjează să i se spună „Mama natură', chiar dacă nu mai activează în televiziune. Dan Negru a fost cel care a strigat-o prima dată așa, pe vremea când colaborau în emisiunea „Ciao Darwin'. Fosta asistentă TV spune că nu s-a mai văzut cu prezentatorul TV de multă vreme, având în vedere că s-a mutat din București de câțiva ani.
„Da, toată lumea. Dacă mi-e frică, de exemplu, că o să plouă la vreun eveniment de-al nostru, mi se spune „Ai măi, că tu ești Mama Natură'. Nu mă deranjează când mi se spune cu drag, ci atunci când mi se zice cu răutate. În rest chiar mă distrez pe tema asta.
Dan Negru mi-a zis prima dată. Îl salut, nu l-am mai văzut de mult timp, chiar dacă este timișorean. Acum am făcut schimb de locuri, el s-a mutat în București. Dar eu, efectiv, Mama Natură, nu am fost niciodată. Eu făceam parte din echipa de dans, de balet. Aveam scenetele mele. Dar Mama Natură, cea care învârtea acel glob, nu am fost. Dar probabil faptul că natura m-a înzestrat atât de bine, încât să-i port și numele', a adăugat aceasta, potrivit sursei citate.
Sursa foto: Facebook