La doar 20 de ani, Irina Deaconescu este unul dintre cei mai urmăriți vloggeri din România. Ce se ascunde în spatele fetei cu zeci de mii de like-uri la o poză, pe Instagram? Aflați totul despre ea, din interviul de mai jos.
Care e cea mai mare teamă a ta?
Ideea că timpul tuturor este limitat și, la un moment dat, o să pierd persoanele apropiate.
Care este cel mai valoros lucru pe care îl ai (din punct de vedere financiar)?
Cel mai de preț lucru pe care îl dețin sunt amintirile din călătoriile în care am fost.
Care este ideea ta despre fericire?
Sunt fericită când reușesc să pun un zâmbet pe fețele persoanelor pe care le iubesc și sunt fericită când privesc în spate și devin conștientă de drumul pe care l-am parcurs.
În ce ai vrea să te reîncarnezi, dacă acest lucru ar fi posibil?
Visez destul de des că zbor și mi-ar plăcea să mă reîncarnez într-o pasăre, vorba aceea, „liber ca pasărea cerului. Așa mi-ar plăcea să fiu, să zbor cât e ziua de lungă și să străbat lumea în lung și-n lat.
Ce personaj istoric îți place?
Mă impresionează femeile care au făcut istorie, de exemplu Elisabeta I, care a reușit să își conducă regatul timp de 45 de ani. Nu a fost căsătorită niciodată, ceea ce arată că în spatele succesului unei femei nu trebuie să fie mereu un bărbat.
Care este ocupația ta favorită?
Fie citesc o carte de dezvoltare personală cu muzică relaxantă pe fundal, fie îmi iau snacks-urile favorite în pat și mă uit la „Rick and Morty.
Unde ți-ar plăcea să trăiești?
Nu îmi place frigul, îl detest! Încă de mică, visez să am o casă pe o plajă și să privesc palmierii, răsăritul și apusul de la ferestrele imaginare ale casei mele de pe insulă.
Citește întregul interviu în numărul de martie al revistei VIVA! disponibil la toate punctele de difuzare a presei.
Citește și: EXCLUSIV | Andra și Eva, pictorial special în VIVA de martie. Cele mai emoționante imagini mamă-fiică
Citește și: Cum și-a anunțat Karmen părinții și iubitul că este însărcinată: 'Era șocul prea mare' | EXCLUSIV
FOTO: Facebook