Ce face Regele Charles în cele cinci zile petrecute în România. Monarhul vizitează și Viscri, locul său de suflet

.

Vizita privată a regelui Charles al III-lea în România va dura cinci zile, mult mai mult decât se estima inițial. Primul monarh britanic care vizitează România va fi primit vineri, 2 iunie, la Cotroceni, de către președintele Klaus Iohannis, dar va ajunge la Viscri abia marți, în 6 iunie și va petrece acolo doar câteva ore.

CITEȘTE REVISTA VIVA! DE MAI, GRATIS, AICI!


Charles al III-lea a fost încoronat pe 6 mai 2023 ca rege al Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, precum şi al altor 14 ţări, inclusiv Canada, Australia şi Bahamas. Regele Chrales nu este însoțit de regina consoartă Camilla, de altfel, regina nu a ajuns niciodată pe meleagurile românești.

Ce face Regele Charles în România


Toate informațiile legate de vizita regelui Charles în România estimau o durată de maxim două zile a vizitei, cu o componentă de curtoazie oficială, la Palatul Cotroceni și o componentă privată.

În acest context, vizita la Viscri/jud. Brașov era anunțată inițial pentru după-amiaza zilei de 2 iunie, dar a fost reprogramată pentru marți, 6 iunie – totodată ultima zi a șederii regelui Marii Britanii în România, au precizat pentru Europa Liberă surse din administrația locală de care aparține satul brașovean.


Vizita la Viscri va fi una scurtă, de doar câteva ore. Va include vizitarea celebrei case albastre de la numărul 163 unde funcționează în prezent un centru de activități meșteșugărești și expoziții al Fundației Prințul de Wales, respectiv o vizită la una din bisericile-monument din zonă, conform acelorași surse.

Ultima vizită a actualului rege Charles al III-lea în România a avut loc, în calitate de prinț moștenitor al tronului britanic, în mai 2022.


Primire oficială la Cotroceni a Regelui Charles după încoronare

Preşedintele Klaus Iohannis îl va primi, vineri, 2 iunie, la ora 15.30, la Palatul Cotroceni, pe Regele Charles al III-lea, arată agenda președintelui Klaus Iohannis.

După ceremonia primirii oficiale, cei doi vor avea convorbiri tete-a-tete, iar apoi o întâlnire cu autorităţile statului, reprezentanţii societăţii civile şi Corpul Diplomatic.

Regele Charles va poposi cel mai probabil la proprietățile sale de la Valea Zălanului, comuna Malnaș, în județul Covasna.


Itinerariul detaliat al vizitei sale nu este însă cunoscut.

Citește și: Regele Charles vine astăzi în România. Cine este stră-stră-străbunica sa din Transilvania

Citeste si: Regele Charles vine în România şi va merge şi la Viscri: „Iubesc România!'. Când și-a programat vizita

Citește și: Lucruri neștiute despre Regele Charles. A absolvit cursul de parașutiști și este membru al unei societăți de magicieni

Regele Charles face o vizită cu caracter privat

Ambasadorul Marii Britanii la Bucureşti, Andrew Noble, a subliniat pentru Agerpres că vizita pe care regele Charles al III-lea o va face în România are caracter privat, adăugând că monarhul se va întâlni cu preşedintele Klaus Iohannis, ca gest de curtoazie.


„Se împlinesc 25 de ani de când regele nostru a vizitat România pentru prima dată, în 1998, şi va fi pentru prima dată când un monarh britanic vizitează România, dar de această dată va fi o vizită privată, ca marea parte a vizitelor pe care cel care era atunci Prinţul de Wales le-a avut în România. Înţelegem ce înseamnă o vizită privată: ca de fiecare dată, se va întâlni cu preşedintele, ca gest de curtoazie’, a spus Andrew Noble.

„După ce va fi fost la Cotroceni, restul vizitei va avea caracter privat. Este cunoscut că are diverse proiecte în care s-a implicat de-a lungul anilor şi vizitele private de obicei includ acest tip de demersuri şi mă aştept să existe aşa ceva, cu această ocazie, dar vor fi întâlniri private’.


Ambasadorul Marii Britanii a explicat că implicarea din trecut a Prinţului de Wales în activităţile organizaţiilor non-guvernamentale se înscrie în activităţile pe care le întreprinde şi Guvernul britanic.

„Guvernul nostru colaborează în mod profund cu ONG-urile, pe toate domeniile. Aşa că nu există o problemă legată de posibilitatea de a lucra cu ONG-uri în calitate de rege, numai că atunci când acţionează în calitate de rege face acest lucru consiliat de Guvern. Aceasta este o vizită privată’, a adăugat ambasadorul.


Ambasadorul Marii Britanii a subliniat că vizita Regelui Charles al III-lea are caracter privat care va fi respectat: „Nu vreau să dau detalii, deoarece vreau ca (vizita – n.r.) să fie cât se poate de liniştită şi discretă pentru Rege. Unul dintre marile avantaje ale României este liniştea, aşadar vizitele sale private aici vor fi respectate ca atare'.


La Viscri, locul de suflet al Regelui Charles, nu mai există locuri de cazare

Vestea că Regele Charles vine în România, pentru prima oară în calitate de monarh, a crescut enorm cererea de cazare în zonă. Încă de acum trei zile, la Viscri, satul de suflet al Regelui Charles, dar și în localitățile învecinate, s-a ocupat tot.

Cei care ar vrea să fie în preajma regelui în această zonă trebuie să știe că nu mai este disponibilă pentru cazare nicio cameră, scrie Ziua de Cluj.

Jurnaliștii britanici amintesc că, în țara noastră, regele – care este, după cum spun ei „descendent al eroului național Vlad Țepeș’ – deține cel puțin zece proprietăți. La Viscri este una dintre ele.

Cert este că șederea Regelui în Transilvania se va suprapune cu Sărbătoarea Rusaliilor de la români și fără doar și poate, monarhul se va delecta cu tradițiile și mâncarea locului.

De câte ori, Charles a venit în România și-a petrecut timpul făcând drumeţii pe dealuri, a pictat, iar seara s-a retras pentru lectură, potrivit Click!.

Istoric: „Regele Charles vine aici oarecum ca acasă. Este legat de țara noastră dinainte de Revoluție

Istoricul Adrian Niculescu este de părere că vizita Regelui Charles al lll-lea în țara noastră poate întreţine o atmosferă favorabilă României.

„Este un gest de curtoazie faţă de ţara în care se duce, însă cred că este totuşi semnificativ, are şi o întâlnire cu Corpul Diplomatic de altfel, după întâlnirea de la Cotroceni cu preşedintele Iohannis. Ce este, cred eu, important este faptul că e prima lui ieşire după încoronare, a spus istoricul Adrian Niculescu la Prima News.

Cealaltă vizită, care avea o importanţă diferită, mult mai mare, este o vizită făcută în Germania, în luna aprilie. „În Germania a fost o vizită de stat, chiar dacă nu era oficial încoronat, era rege din 10 septembrie anul trecut. La noi este o vizită privată. Vine aici oarecum ca acasă. Nu a mai fost aici din perioada pandemiei. Într-un fel este foarte frumos, îmbucurător pentru noi că vine aici. Pe de altă parte, nu trebuie să atribuim o importanţă decât la nivel sufletesc pentru Regele Charles, ceea ce se ştia. Charles este legat de România dinainte de Revoluţie. El a denunţat demolările din Bucureşti’, a spus Adrian Niculescu.

El a explicat că această vizită poate întreţine o atmosferă favorabilă României. „Nu Regele Charles hotărăşte politica Angliei. (…) El, dacă vine în Bundestag, nu poate să facă un discurs de capul lui. Discursul lui trebuie să fie scris, ca şi cel pe care îl rosteşte în faţa Parlamentului, la deschiderea camerelor Parlamentului, trebuie să fie scris de un prim-ministru sau cel puţin consiliat de ce hotărăşte primul ministru. (…) E o vizită privată şi are importanţă soft power că el poate întreţine o atmosferă favorabilă României, a adăugat istoricul Adrian Niculescu.