Anul trecut, în martie, Mihai Morar ne-a oferit un interviu de colecție în revista VIVA! Ne povestea atunci cât e de entuziasmat să-și revadă sora stabilită în SUA, dar și despre relația pe care o are cu părinții lui. Tot el ne dezvăluia ce fel de elev era la școală, dar și cum a ajuns la radio și cum a luat nașterea prietenia cu Daniel Buzdugan, cu aproape două decenii în urmă.
CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE APRILIE GRATIS, AICI!
Mai în glumă, mai în serios, pot spune că ești înconjurat doar de femei… Nu mulți știu că ai o soră superbă. Tu și Andreea sunteți foarte apropiați, deși ea locuiește peste Ocean. De când nu v-ați mai văzut?
Dinainte de pandemie nu ne-am văzut, fiindcă a fost complicată perioada asta, ba era carantină acolo, ba era aici, plus că are și ea doi copii, are un job. În State e un pic mai greu să-ți iei concediu decât la noi, de-aia zic că noi trăim într-o țară în care totuși avem avantaje, inclusiv vacanțele copiilor noștri sunt mult mai lungi decât la ei. Dar o să vină anul ăsta, de Paște, toți acasă, din State și o să ne vedem la ai mei, în Baia Mare.
Ce relație are Mihai Morar cu părinții lui și sora stabilită în SUA
Bănuiesc că nici cu părinții tăi nu te vezi prea des, din cauza distanței…
Chiar ne vedem des! În noiembrie au stat aici aproape toată luna, au fost de ziua mea, în octombrie, când am făcut prima conferință „Fain & Simplu, la Ateneu, i-am avut în public, vin la ziua Rouăi, au venit aproape în fiecare an la ziua fetelor, mergem noi de sărbători la ei. Sigur că nu petrec cât timp mi-aș dori cu ei, dar ne vedem des, nu e o relație din asta… ne vedem de sărbători.
Apropo de părinți și de soră, mi-ar plăcea să ne spui câteva cuvinte și despre copilăria ta. Care sunt momentele pe care le rememorezi cu plăcere din perioada aia?
Eram rău, da bun (râde), eram genul care era și șeful clasei, dar și primul care, atunci când erau ședințele cu părinții, eram în capul listei dirigintei la cei care au făcut nenorociri prin clasă. Am avut întotdeauna o problemă cu autoritatea și mi-a plăcut nu neapărat să fiu lider, dar, cumva, prin mesajele mele, să însuflețesc oamenii. În clasa a cincea, de exemplu, am avut o problemă la ședința cu părinții – l-a chemat dirigu pe tata, l-a luat deoparte și i-a zis: „Băiatul dumneavoastră și-a făcut un partid. A împărțit clasa în două… Mă rog, erau jocurile noastre, visam să fiu politician, țineam discursuri la finalul clasei, aveam alegeri.
Aproape în fiecare an eram ales șeful clasei, dar nu eram cel mai bun la învățătură, eram șeful clasei pentru că le înțelegeam nevoile oamenilor, mă puneam în pielea lor. Ce și-ar dori să facă? Păi, din când în când, să mai fugim de la ore. Și organizam ieșiri în care fugeam toată clasa de la ore. Am avut tot felul de inițiative de-astea, nu eram un elev-model, dar nu eram nici codașul clasei.
„Mi-a plăcut întotdeauna să am respect față de profesorii care-și fac datoria’
Mi-a plăcut întotdeauna să am respect față de profesorii care-și fac datoria, am iubit profesorii ăștia și eram pur și simplu fascinat de ei cum pot conduce o clasă și cum pot să facă atenți elevii. În schimb, profesorilor care aveau slăbiciuni sau nu erau atenți, nu erau prezenți, nu părea că misiunea lor e aceea de a educa niște copii imediat le simțeam punctul slab și profitam de el, le luam din autoritatea pe care oricum nu și-o câștigaseră.
Mie mi se pare că, atunci când ai autoritate, ca părinte, ca profesor, ca primar sau ca premier, autoritatea aia nu-ți este dată, ci trebuie să ți-o câștigi în fiecare zi. E la fel ca la radio. Nu m-a pus cineva să fac matinalul și m-a lăsat 19 ani acolo. Trebuie să dovedim în fiecare dimineață că putem să ne schimbăm după vremuri, că putem să le oferim oamenilor starea de care au nevoie în fiecare zi. Trebuie să-ți câștigi autoritatea asta, n-o primești de-a gata. Și asta n-am suportat toată adolescența – autoritatea asta prost excercitată asupra copiilor. Scriam și la ziar despre ea, uneori făceam și manifestații în curtea școlii.
Cum a ajuns Mihai Morar la radio, coleg cu Daniel Buzdugan
Mi-ar plăcea să ne povestești cum a ajuns un băiat din Baia Mare să lucreze la radio. De unde pasiunea asta? Ți-a spus cineva că ai o voce faină sau a fost o simplă întâmplare?
Nu, tocmai pentru că nu mi-a zis nimeni că am o voce faină. (râde) Nici în ziua de astăzi nu mă consider o voce bună de radio, dar, pe de altă parte, dacă te uiți și la artiștii mari care au rămas în mintea oamenilor, aceștia nu sunt cei care au avut neapărat cele mai strălucite voci. Nu, sunt artiștii care au avut și talent, dar au muncit peste talentul lor. Cred că doar consecvența, curiozitatea și visul ăsta al copilului că în viața asta poți să faci și ceea ce-ți dorești tu, nu doar ceea ce-și doresc alții pentru tine.
Sigur că am avut și eu momentele mele de căutare, am vrut să mă duc la Liceul militar, nu m-a lăsat mama, am vrut să mă duc la Liceul sportiv, nu m-a lăsat mama… Dar bine că nu m-a lăsat, pentru că alea erau niște voci din exterior care-mi spuneau asta, nu era vocea mea. Mamă ce cool e, ca băiat al anilor 1990, să te faci fotbalist sau să fii militar. Aș fi fost un fotbalist ratat sau un militar depresiv, cu siguranță, pentru că nu mi se potriveau lucrurile astea. Singurul lucru în care eu am găsit cu adevărat libertatea a fost exprimarea asta în scris, în vorbit. Niciodată n-am fost atât de bucuros profesional – personal am fost, sigur, când s-au născut copiii – ca atunci când eram copil și mi-am văzut pentru prima dată semnătura în ziarul local.
„Am stat mai mult cu Buzdugan, dacă vrei, decât am stat cu ai mei acasă’
Ulterior, tu și Daniel Buzdugan ați devenit un cuplu celebru, iar emisiunea de la ZU nu întâmplător v-a adus un capital uriaș de popularitate. Cum ați ajuns să lucrați împreună și ce vă leagă în afara jobului?
Eu cred că viața ne dă niște întâlniri cărora foarte mulți dintre noi le dăm cu piciorul. Pentru că spunem: „Da, dar ce fac eu acum e mult mai important sau „dacă nu aleg calea asta, lasă că o să am o șansă și la anul… Cred că întâlnirea cu Daniel pentru mine a fost exact întâlnirea asta pe care mi-a dat-o viața, și nu pentru că am fost eu deștept, răsărit, ci pentru că asta îmi doream să fac. Și el își dorea să facă același lucru. Eu visam de când eram copil, pentru că ascultam radioul înainte să plec dimineața la școală, îl ascultam și când mă întorceam. Eu în viață asta mi-am dorit – să trezesc lumea vorbind la radio. În inconștiența mea, nici nu mă interesa dacă am voce, nu am voce, tot ce am făcut a fost să mă pregătesc pentru asta. Și, într-o zi, viața mi-a dat întâlnire cu omul ăsta și mă bucur că nu am dat cu piciorul la întâlnirea asta, care a fost… acum intrăm în al 19-lea an de când facem matinal împreună nedespărțiți. Sigur că, în ăștia 19 ani, crești.
Eu eram alt om când m-am întâlnit cu Daniel, Daniel era alt om față de cel cu care am făcut emisiunea astăzi. Dar am știut să prețuim întâlnirea asta pe care ne-a dat-o viața, să nu-i dăm cu piciorul, pentru că nu știu dacă am fi avut și alta. Asta nu înseamnă că noi nu ne-am dezvoltat pe lângă emisiunea asta. Am avut niște ani în care am încercat să fac televiziune, pentru că așa mi se părea că trebuie să faci, acum am un podcast care mi se pare că mă reprezintă mai bine decât m-a reprezentat orice proiect pe care l-am făcut, e al meu, e personal, nu hotărăște nimeni pe cine invit sau ce titlu pun podcastului, sau dacă să fac sau să nu fac un eveniment la Ateneu, dar, peste toate, stâlpul carierei mele este emisiunea asta pe care o fac cu Daniel.
Jumătate din viața pe care am trăit-o până acum am trăit-o în ecosistemul ăsta, Buzdugan și Morar. Am stat mai mult cu Buzdugan, dacă vrei, decât am stat cu ai mei acasă. (râde) Acasă am stat 18 ani, cu Daniel, iată, împlinim 19 ani. Deci, totul e să ai grijă la relația asta, că e ca o mașină veche. Mie de-aia îmi plac mșinile vechi – în primul rând că spun o poveste și-n al doilea rând că te-nvață să ai grijă de lucrurile cu adevărat valoroase. Așa am făcut și în relația asta cu Daniel și nu ne-am uitat niciodată în urmă, nu ne-am uitat niciodată în curtea altuia. Fiecare și-a văzut de viața lui și a adus viața lui în emisiunea asta fără urme de invidie…
Sursă foto: Facebook