De-a lungul timpului, puține persoane publice din România și-au recunoscut cele mai mari frici. Totuși, unele vedete au vorbit deschis despre fobiile lor, generate de unele experiențe prin care au trecut cândva sau de o imaginație bogată. În articolul de mai jos, veți afla care sunt fricile iraționale ale unor vedete precum Anda Adam, Anamaria Prodan, Alexandra Stan sau Gina Pistol!
CITEȘTE REVISTA VIVA! DE FEBRUARIE, GRATIS, AICI!
Fobia este definită ca o teamă irațională, care poate fi dusă uneori la extreme și care le poate provoca mari bătăi de cap celor care confruntă cu astfel de dereglări anxioase. De-a lungul timpului, unele vedete din România și-au recunoscut fricile greu de controlat, între care se numără cea de înălțime, de insecte sau chiar de păpuși din porțelan. Unele celebrități susțin că fobiile le-au fost declanșate în copilărie, în timp ce altele nu-și pot justifica cum au luat naștere cele mai mari frici ale lor.
Citește și: Emily Burghelea a postat primele poze cu chipul fiului ei. Ce nume i-a pus: ‘Mă topesc’
Citește și: Cine este Liliana Teodorescu, soția lui Oreste Teodorescu. Au împreună o fată
Alexandra Stan are fobie de gândaci
În urmă cu câțiva ani, Alexandra Stan recunoștea că are fobie de gândaci. Artista spune că frica ei a s-a născut după ce a urmărit un film documentar și a descris modul în care o afectează în viața de zi cu zi. Cântăreața spune că cel mai neplăcut moment este acela când pleacă în drumeții, însă își ia întotdeauna măsuri de precauție.
„Teama mea de gândaci s-a transformat în fobie, după ce acum câţiva ani am urmărit un material documentar pe un canal de profil, despre diferite specii de gândaci. Am fost pur şi simplu oripilată şi nu am putut vedea până la final documentarul. Din acea zi numai la auzul cuvântului gândac mi se ridică tensiunea şi mi se face pielea de găină’.
Nu suport să îi văd, nu pot să îi ating nici măcar în ideea de a-i omorî, mă dezgustă şi pur şi simplu mă blochez când îi văd. De aceea, când merg în drumeţii îmi iau extra măsuri de precauţie şi am grijă să nu am parte de incidente neplăcute. Chiar şi acum când vorbesc despre ei mă trece un fior. Mă bucur că până acum m-am ferit destul de bine şi nu am avut parte de situaţii scârboase’, a declarat artista, potrivit cancan.ro.
Anda Adam are fobie de insecte
La rândul ei, Anda Adam a spus că are fobie de insecte și nu-și poate explica ce a declanșat această frică. Aversiunea față de insecte este destul de comună și poartă denumirea de „entomofobie’.
„Am fobie de insecte. Nu ştiu de ce, pentru că nu mi s-a întâmplat nimic special, dar pur şi simplu am un sentiment de respingere. Ştiu că insectele sunt inofensive, dar atunci când le văd am un amestec de frică şi scârbă’, notează eva.ro.
Gina Pistol are fobie de viermi
În urmă cu ceva timp, Gina Pistol recunoștea că are fobie de viermi. Prezentatoarea de la „Chefi la cuțite’ spune că și-a conștientizat această frică în timpul unei emisiuni televizate.
„Nu suport viermii, simt o repulsie faţă de ei atunci când îi văd. Ţin minte că la o emisiune m-au pus să ating nişte viermi şi am refuzat pentru că nici nu puteam să mă uit la ei, dar să mai pun şi mâna. Mă înfioară şi sunt foarte scârboşi’, a spus aceasta.
Anamaria Prodan are fobie de înălțime
Deși este o femeie extrem de puternică, Anamaria Prodan a recunoscut că are fobie de înălțime. Impresara de fotbal spune că nu calcă în balcon, indiferent de etajul la care se află, iar cei care îi cunosc slăbiciunea obișnuiesc să o mai tachineze.
„Pentru mine, balcoanele sunt total nefolositoare. Nu am nevoie de balcon, pentru că nu ies niciodată, nu pot să mă uit în jos. Mie de înălţime îmi e frică de mor. Cea mai proastă glumă a prietenilor mei este asta: să mă împingă uşor, când sunt la înălţime, fie ea şi de doar 50 cm. Dacă m-ai împins, fac moarte de om!’, a spus impresara de fotbal.
Corina Bud suferă de ensiofobie
Cântăreaţa Corina a recunoscut că suferă de ensiofobie, respectiv de teama de a nu comite greşeli de neiertat. Fiind o persoană foarte credincioasă, artista spune că este constant preocupată să nu-i rănească pe cei din jurul ei.
„Sunt o persoană credincioasă şi îmi este teamă ca nu cumva să fac anumite lucruri sau să spun ceva prin care să creez neplăceri. Nu vreau să supăr pe nimeni şi din acest motiv trăiesc tot timpul cu teama că pot face ceva care să-i deranjeze pe cei din jurul meu’, a spus Corina.
Roxana Ciuhulescu are claustrofobie
În urmă cu ceva timp, Roxana Ciuhulescu recunoștea că are frică de spațiile închise încă din perioada copilăriei. Pentru a se vindeca de aceste dereglări anxioase, fosta concurentă de la „Survivor’ a apelat la ajutorul unui psiholog, însă, chiar și așa, încă se teme să urce într-un lift.
„Am claustrofobie practic de când mă ştiu. Mi s-a făcut rău în lift de multe ori în copilărie. O dată eram împreună cu o prietenă în lift când acesta s-a oprit între etaje. Nu ştiu ce s-a întâmplat pentru că m-am speriat atât de tare, încât mi-am pierdut cunoştinţa. Din această cauză am şi făcut psihoterapie o perioadă. Acum sunt mai bine, însă nu urc niciodată în lifturi pe care nu le cunosc şi nu urc niciodată în lift fără să am telefonul mobil la mine, a declarat Roxana Ciuhulescu.
Sursa foto: Facebook