„Cea mai bună voce din România', e titulatura ce i-a fost atribuită Andrei, după trei decenii de activitate pe scenă. Una care nu a fost însă obținută ușor, peste noapte, ci cu multă muncă în spate. Acum ceva timp, soția lui Cătălin Măruță ne povestea în revista VIVA! ce greutăți a întâmpinat în cariera sa muzicală și cum a reușit să-și păstreze zâmbetul pe buze. Artista recunoaște că de multe ori a ajuns la epuizare fizică și a avut nevoie de medic pentru a se pune înapoi pe picioare.
CITEȘTE REVISTA VIVA! DE OCTOMBRIE, GRATIS, AICI!
Deși ești foarte tânără, cred că ai depășit deja 30 de ani de scenă, dacă ne raportăm la primele tale apariții, de când erai copil. Cum au fost toți acești ani? Ai simțit vreodată că e prea mult? Sau că e prea puțin? Au fost momente când ai avut dezamăgiri, când poate o piesă sau un proiect nu a avut succesul scontat? Îmi vine în minte un episod când piesa ta de la Eurovision a fost descalificată, de exemplu…
Orice drum ai alege, vei avea momente mai bune și momente mai grele. Fie că ești sportiv, antreprenor sau artist, cred că urcușurile și coborâșurile sunt un parcurs firesc și trebuie să înveți din fiecare pas pe care îl faci înainte, fără să uiți care este obiectivul tău, visul tău. Eu sunt o fire optimistă și totodată o luptătoare. Niciodată nu m-am gândit să renunț, să nu fac muzică nu a fost o opțiune pentru mine. Am avut mereu în jurul meu oameni care m-au ajutat în momentele în care poate îmi pierdeam speranța sau oboseala mă copleșea, oameni care au știut să îmi aducă aminte de ce fac asta și că totul se va rezolva până la urmă. Mă refer la familia mea, ei sunt „stâncile mele, datorită lor totul pare ușor!
Ce greutăți a întâmpinat Andra în carieră
Cum ai gestionat aceste momente de urcușuri și coborâșuri? Ai avut momente în care poate ai clacat? În care poate te-ai simțit neîndreptățită? Cum ți-ai găsit puterea de a nu te demoraliza?
Cele mai grele momente pentru mine au fost cele de epuizare fizică. Repetiții lungi, intense, cu interpretare și coregrafie, nopți nedormite din diverse motive: uneori unul dintre copii este răcit, alteori sunt prea emoționată ca să pot închide ochii… Nu doar o dată am avut nevoie de ajutor medical pentru a-mi reveni rapid, pentru a urca pe scenă. Nu sunt mândră de aceste episoade, pentru că încerc să am grijă de mine, să le dau un exemplu și copiilor mei: nimic nu merită atât efort încât să îți pui sănătatea în pericol. Se întâmplă uneori și mă bucur că am reușit să mă adun și să mă refac. Sunt ocazii în care îmi readuc aminte că cel mai important este să fii sănătos, că orice altceva se poate rezolva.
Ce înseamnă pentru tine titulatura de cea mai bună voce din România? Sunt foarte mulți cei care îți atribuie acest statut…
Mulțumesc, este un imens compliment! Pentru mine înseamnă că vocea mea reușește să emoționeze și să placă unui număr mare de oameni, că muzica mea ajunge la un public numeros care se bucură de ea. Cred că, dincolo de talent, vorbim și despre popularitate, iar eu simt că multe persoane rezonează cu mine. Îmi scriu mesaje, îmi adresează cuvinte frumoase când mă întâlnesc.
Nu poți despărți omul de talentul său. Cred că le place vocea mea, dar și muzica pe care aleg să o interpretez, spectacolele mele, așa cum le prezint, și aș merge până la valorile mele, ceea ce spun și arăt că este important pentru mine. Așadar, acest compliment superb cred că trece de evaluarea vocii, o simt ca pe o declarație de dragoste din partea publicului și o apreciez enorm.
Andra, despre debutul ei ca artistă
„Andra, superprofesionistă! M-a impresionat! Când am înregistrat „Jumătatea mea mai bună', am rămas foarte surprins că a venit cu textul scris de mână, deci nu copiat de pe un fișier și printat, avea notat pe fiecare vers cum să cânte, avea în telefon o aplicație cu toate terțele și backingurile, și doar dădea play să-și aducă aminte ce-a făcut acasă, spunea Laurențiu Duță, recent, despre tine. Chiar voiam să te întreb, după atâția ani de experiență, cum lucrezi… Dacă mergi la repetiții, cum îți antrenezi vocea, ce înseamnă pregătirea pentru scenă, spune-ne câteva lucruri pe care nu le bănuim…
Fiecare piesă trece printr-un proces amplu de analiză, interpretare și reinterpretare. Repetițiile sunt acasă și la studio, nu mă opresc până nu sunt mulțumită. Așa cum povestea Laurențiu, și el un profesionist, mă folosesc de telefonul mobil mult: mă înregistrez și mă ascult și comunic și cu echipa, de exemplu, cu compozitorul sau cu trupa. Vreau să știu că am scos dintr-o piesă cât am putut, că textul se potrivește perfect cu piesa ca ritm și mesaj, că interpretarea mea este creativă și plăcută. Când nu este vorba despre o piesă sau un spectacol anume, îmi place să mă joc cântând piese care îmi plac în diverse stiluri. Succesul înseamnă întotdeauna multă muncă, deci repetițiile fac parte din viața mea.
Aveai 14 ani când ai cunoscut succesul și ai ajuns direct în fruntea topurilor muzicale. Cum ai digerat acest succes, atunci? L-ai conștientizat? A avut și reversul medaliei? Care ai simțit că este condiția ta, de adolescentă, în industria muzicală a acelor vremuri?
Nu mi-am dat seama ce notorietate am, am fost foarte concentrată pe ce am de făcut, voiam ca fiecare apariție să fie cât mai bună. Mă pregăteam mult, mă consumam mult de emoții și dădeam tot ce puteam atunci când înregistram sau urcam pe o scenă sau mergeam la o emisiune TV sau radio. Când au început să mă salute oameni pe stradă, m-am simțit bucuroasă, mândră de ce realizam, dar eram un copil: nici nu îmi făceam multe griji, nici nu conștientizam ce înseamnă să fii cunoscut.
Este complicat să fii artist când ești doar adolescent: este o perioadă de formare, de dezvoltare, ești și influențabil, și impresionabil. Este foarte important să ai lângă tine oameni care te ajută să rămâi cu picioarele pe pământ. Eu am fost sprijinită și ajutată de părinții mei, ei au avut grijă ca, pe lângă cariera artistică pe care mi-o doream enorm, să duc o viață echilibrată: să merg la școală, să am prieteni, să nu mă port nefiresc pentru vârsta mea. Le mulțumesc și acum pentru că, datorită echilibrului pe care mi l-au dat atunci, sunt femeia de astăzi.
„Și în România, ca în multe alte părți ale lumii, există niște stereotipuri'
Mergând mai departe cu discuția… Ți se pare sau ți s-a părut vreodată că industria muzicală este o lume a bărbaților?
Și în România, ca în multe alte părți ale lumii, există niște stereotipuri: femeile cântă, dansează și arată bine, bărbații sunt instrumentiști buni, femeile cântă pop, iar bărbații sunt rapperi, și, cum este în mai toate industriile, în pozițiile-cheie ale afacerilor este un bărbat la costum care taie și spânzură. Dincolo de aceste clișee pe care societatea le depășește de la un an la altul, eu nu am simțit că nu am un loc la masa discuțiilor pentru că sunt femeie.
Bărbații cu care am avut de-a face, de la producători la directori de case de discuri, compozitori sau organizatori de evenimente, m-au tratat cu respect. E adevărat însă că în adolescență tatăl meu purta discuțiile în numele meu, ca manager, iar acum, fiind deja un adult și o artistă cu experiență, discut ca de la egal la egal cu orice bărbat din industrie.
Sursă foto: Instagram