Ce mesaje i-a trimis Sebastian Chitoșcă soției lui, deși a încălcat regulamentul Survivor: "Mă așteptam să fie descalificat"

.

Sebastian Chitoșcă de la Survivor România a încălcat regulamentul și a încercat să ia legătura cu soția lui, Alexandra. Faimosul a spus că dorea să-i transmită doar două fraze soției lui. Acum, Alexandra a mărturisit că mesajul a ajuns la ea și că s-a temut ca soțul ei să nu fie descalificat de la Survivor.

CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE MARTIE, GRATIS, AICI!

Alexandra, soția lui Sebastian Chitoșcă, a făcut
primele declarații după ce Faimosul a încălcat regulamentul și a încercat să ia
legătura cu ea.


„De săptămâna trecută, am tot avut mari emoții pentru că nu știam ce-o să se întâmple, dacă o să fie descalificat sau nu. Și aveam emoții și pentru el. Din punct de vedere psihic, am mai spus că Sebi nu o să cedeze, dar îmi era foarte frică din cauza dorului pe care o să-l simtă față de familie.


Nu m-am înșelat. A cedat într-un fel sau altul. Mesajul lui a ajuns la mine. Mi-a trimis acele mesaje „Te iubesc’ și „Îmi lipsești”, a mărturisit soția lui Sebastian Chitoșcă de la Survivor România, în emisiunea Teo Show.

Citește și: Sebastian Chitoșcă a încălcat regulamentul la Survivor și și-a sunat soția.„N-am mai rezistat’

Citește și: Sebastian Chitoșcă a încălcat regulamentul la Survivor și și-a sunat soția.„N-am mai rezistat’

Citește și: Jador se însoară, după Survivor.„Moroșanu o să fie nașul meu’

Citește și: Jador, eliminat de la Survivor din cauza problemelor de sănătate:’Sunt pregătit să fiu sărac din nou oricând’

Soția lui Sebastian Chitoșcă, despre de ce a
cedat Faimosul

Alexandra a vorbit și despre motivele care l-au făcut pe Sebastian Chitoșcă să cedeze. Faimosul a spus, în consiuliul de la Survivor, că a lăsat o situație mai dificilă acasă.

„Este vorba de accidentul pe care l-a avut fratele lui acum doi ani de zile. Sebi a renunțat la cariera lui de fotbalist pentru a fi alături de el. Îmi este greu să vorbesc. Acum doi ani, la Piatra Neamț, un bărbat l-a lovit pe fratele lui Sebi în cap. I-a dat un pumn în ureche și a căzut cu capul de podea și acolo a rămas. A avut șanse 5% de viață. A fost în comă. A avut două operații pe creier mare. Creierul mic era invadat de sânge și doctorii i-au spus că nu se mai poate face nimic, dar Dumnezeu a făcut ca el să fie bine și noi pentru el ne-am mutat în Germania.


Referitor la mama lui Sebi, după toate șocurile pe care le-a avut, are probleme cu inima și Sebi este foarte îngrijorat, probabil, pentru că nu știe cum este și cum rezistă ea văzând toate astea la televizor. Mai ales că au fost și câteva conflicte cu Sebi’, a mai dezvăluit soția lui Sebastian Chitoșcă.


Soția Faimosului s-a temut că va fi descalificat

De asemenea, soția lui Sebastian Chitoșcă s-a
temut că acesta va fi eliminat de la Survivor România, emisiune difuzată de
Kanal D, după ce a văzut promo-ul pentru ediția de aseară. După ce a analizat
mai mult situația, Alexandra s-a liniștit și s-a gândit că Jador va fi cel
eliminat.

„Când am văzut promo-ul, mă așteptam să fie descalificat. L-am văzut afectat, plângând, iar apoi am încercat să mă liniștesc. Am avut o scuză în mintea mea. Am zis că și Culiță și Sebi au încălcat regulamentul și, dacă ar fi să fie descalificați, ar trebui să fie descalificați amândoi și m-am legat de chestia asta. Așa că m-am gândit că niciunul nu o să fie descalificat și sigur o să se întâmple altceva.


M-am gândit că Jador o să fie eliminat, dar nu eram 100% sigură. M-am gândit la asta pentru că am văzut că doar unul urma să plece din emisiune, nu două persoane‘, a mai declarat soția lui Sebastian Chitoșcă.

Sursa Foto: Instagram, captură de ecran