Arătată deseori cu degetul pentru că și-a făcut prea multe operații estetice și "este din plastic", Bianca Drăgușanu ignoră în stil mare gura lumii și anunță că va bifa încă o schimbare fizică. Blonda și-a anunțat fanii că nu-i pasă de reproșuri și se va opera de atâtea ori cât va fi nevoie.
CITEȘTE REVISTA VIVA! DE OCTOMBRIE, GRATIS, AICI!
Bianca Drăgușanu își va schimba forma buzelor, din nou. Mai exact, blonda ar vrea, de fapt, să corecteze o greșeală pe care a făcut-o acum 12 ani, când a acceptat să-i fie injectată în buze o substanță care se vede acum inestetic.
'Vreau să vă spun că spre sfârșitul săptămânii mi-am programat o vizită la Cluj la doctorița mea pentru că am de gând să-mi schimb forma buzelor, deși până acum eram mulțumită pentru că mie așa îmi place și cred că îmi stă bine.
În momentul de față vreau să vă mărturisesc că acum câțiva ani, vreo 12, mi-am injectat o substanță, bio-alcamid și mă deranjează, se vede inestetic, am de gând să facem o incizie, să topim toată substanța și să dăm o formă nouă a buzelor', a spus Bianca Drăgușanu pe Instagram.
Deși până acum a investit zeci de mii de euro în operațiile estetice, Bianca Drăgușanu nu se va opri cu siguranță, în primul rând deoarece trăiește din imagine. Cu toate că a vorbit mereu deschis despre operațiile ei estetice, ea a mai răbufnit din când în când, atunci când a fost deranjată de atacurile din social media.
Ce operație estetică își face Bianca Drăgușanu
Sătulă de critici și de oameni care îi contrazic deciziile, Bianca Drăgușanu le transmite tuturor că se ve opera până când ea va considera că este perfectă.
'Mă voi opera până în momentul în care voi considera că sunt perfect, că sunt bine și că sunt cum vreau să fiu. Pot face mici îmbunătățiri pe ici pe colo, care să-mi ofere un confort psihic, care să mă facă să mă simt eu bine. Eu fac lucrurile astea pentru mine, nu pentru nimeni altcineva. Asta e, îmi asum', a spus Bianca Drăgușanu.
Citește și: Bianca Drăgușanu, două noi operații estetice! Ce schimbări majore vrea să facă
Citește și: Cum arăta Bianca Drăguşanu înainte de operaţiile estetice. A investit zeci de mii de euro
Citește și: Bianca Drăgușanu, declarație șocantă despre operațiile estetice: ‘Eu o să mă operez până mor’
Bianca Drăgușanu a recunoscut câte operații estetice a făcut
Fără doar și poate, Bianca Drăgușanu este considerată de mulți campioana operațiilor estetice. Vedeta nu s-a ferit niciodată să vorbească despre asta și de multe ori le-a închis gura cârcotașilor cu repolici acide.
Nu este prima oară când vorbește despre operațiile ei estetice, însă, între timp, Bianca a mai adăugat câteva… Drept urmare, la Teo în emisiune, unde a venit însoțită de medicul ei estetician, Bianca a enumerat toate operațiile și intervențiile estetice la care a apelat din dorința de a arăta perfect.
„Sunt în cea mai bună variantă a mea, pentru că mereu îmi place să fac un update. Atât timp cât mă simt bine în pielea mea este că nu vreau să devin Angelina Jolie. Eu sunt Bianca Drăgușanu.
Sunt două categorii de femei: care acceptă că vor să fie ca mine și alea care critică buzele mele, dar ele pozează și postează ca și mine, îmi copiază și pozițiile de pe Instagram unde și la astea stau să mă gândesc să nu fie ca altcineva', a spus Bianca.
Apoi, medicul ei estetician, Alexandra Filip, a analizat-o pe Bianca în direct și a enumerat intervențiile pe care aceasta le-a făcut până acum.
„Are injectări făcute, un botox care creează un aspect natural. Ar,e că și eu i-am făcut. Are injectări cu acid hialuronic la nivelul feței, de reconturare de linie mandibulară. La nas are rinoplastie. Două, una acum câțiva ani și acum o reconstrucție. La nivelul buzelor are intervenții cu acid hialuronic. La sâni are două intervenții chirurgicale.
Talia e așa că am slăbit și am făcut sport. Știu că există chestia asta cu scosul coastelor, dar e dăunătoare. S-a lucrat și la fund, dar fac si sală', a spus medicul Alexandra Filip, la Teo Show.