Cove, actor și manager al Teatrului „Ion Creangă', are o carieră longevivă și este cunoscut o țară întreagă. Când nu este pe scenă sau pe platoul de filmare, carismaticul actor se dedică și altei pasiuni pe care a moștenit-o de la mama lui. El a dezvăluit recent că i-ar fi plăcut să lucreze în domeniul amenajărilor interioare, doar că destinul l-a purtat pe un alt drum.
CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE MARTIE, GRATIS, AICI!
Gabriel Coveșeanu are o carieră de peste două decenii în actorie și televiziune. De-a lungul timpului, actorul a prezentat mai multe emisiuni de succes și nu i-a fost greu să câștige simpatia publicului. El a făcut echipă cu Andreea Marin în emisiunea „Surprize, surprize' și chiar a declarat, la un moment dat, că ar fi oricând pregătit pentru alt proiect împreună.
Citește și: Cove a fugit în Spania să își sărbătorească fiul. Bogdan a împlinit 15 ani: „Să te bucuri de fiecare moment”
Citește și: Cine este Iancu Sterp de la Survivor All Stars. Tot ce nu știi despre fratele lui Culiță Sterp
Ce meserie ar fi vrut Cove dacă nu ajungea actor
Cove spune că designul interior este una dintre marile sale pasiuni și i-ar fi plăcut să lucreze în acest domeniu. Un mic proiect l-ar începe în propria casă, fiindcă nu-i mai place mobila, dar recunoaște că nu e dispus să facă acum un asemenea efort financiar.
„Trebuie să ținem cont de faptul că eu am crescut în perioada de dinainte, cum ar veni, și înainte nu era neapărat simțul ăsta al proprietății, adică proprietatea a apărut după Revoluție, în spiritul românesc, dar m-a prins și pe mine destul de repede. Știi cum e. Ne spuneau ce înseamnă să fii om: să pui un copac, să faci o casă și să faci un copil.
Situația s-a menținut, casă nu am făcut, dar un apartament mi-am luat. Nu este chiar același lucru pentru că se zice că trebuie să construiești casa de la început, să sapi fundația și așa mai departe. Acum nu luăm și noi mot-a-mot (nr – cuvânt cu cuvânt). Zona asta de construcție m-a pasionat, de ce să mint. Adică mi-ar fi plăcut să lucrez într-o zonă din asta de design, de amenajări. Chiar mi-a plăcut. Prin casă nu prea fac multe schimbări. Adică eu aș schimba mobila, dar costă mult și zic că o mai las așa că mai merge și anul acesta', a spus actorul pentru ego.ro.
„Mama mea avea obiceiul ăsta'
Cove spune că regretata lui mamă avea obiceiul să remanejaze casa în perioada sărbătorilor.
„Mama mea, Dumnezeu s-o odihnească, avea obiceiul ăsta, înainte să apară Feng Shui-ul, de fiecare dată, de Paște și de Crăciun, îi plăcea să mute prin casă. După ce făceam curățenia generală, muta mobila prin casă. Nu aveam prea multe posibilități, că aveai 3 pereți maxim, dar pe unul nu mergea că era ușa, așa că rămânea două variante. Ne cocoșam de fiecare dată, că era și mobilier din ăla vechi, greu. Alte vremuri', a adăugat actorul pentru sursa citată.
Ce planuri are Cove cu fiii săi
Vara aceasta, Cove și-a planificat o vacanță în Germania cu fiul cel mic.
„Băieții cresc odată cu țara, ceea ce este bine, se dezvoltă armonios. Așteptăm vara să ne ducem într-o vacanță prin Creta, pe undeva. Cu cel mic vreau să mă duc, că el este mare fotbalist, la un meci de-al României la Euro, în Germania, și o să mergem acolo să vedem meciul împreună. Deci avem planuri mari', a spus el.
Actorul mai are un fiu, pe Matei Bogdan, provenit din căsătoria cu Maria Movileanu. Acesta are 15 ani și locuiește în Spania. Se pare că adolescentul nu-și dorește să-i calce pe urme tatălui său, ci se visează fotbalist.
„La teatru nu a vrut, el vrea să se facă fotbalist. Asta își dorește. Îl susțin, dar nu sunt genul să urlu pe la antrenamente sau genul acesta de activitate. Pentru mine este important că face mișcare, că aleargă. O să vedem noi dacă va face din povestea asta ceva mai mult decât o dezvoltare armonioasă a corpului. Este un mare câștig și chiar încurajez părinții să ducă copiii la un sport. Ideal ar fi un sport de echipă pentru că este important să învețe să lucreze în echipă, să fie partea unei echipe, dar orice sport este binevenit', a completat actorul.
Sursa foto: Facebook