Serghei Mizil a dezvăluit ce pensie are, însă a specificat că i-ar fi fost imposibil să trăiască din banii pe care îi primește lunar de la Stat. Serghei Mizil susține că nici măcar de medicamente nu i-ar fi ajuns pensia, darămite să mai plătească facturi sau să-și cumpere mâncare.
CITEȘTE REVISTA VIVA! DE MARTIE, GRATIS, AICI!
În cel mai recent episod al seriei de podcasturi, „Pe bune’, realizat de Serghei Mizil împreună cu fiica sa mai mică, Ana Mizil, acesta a dezvăluit ce pensie are. Suma poate fi mare pentru un pensionar de rând, dar insuficientă pentru nevoile lui Serghei.
Ce pensie are Serghei Mizil
Serghei Mizil a dezvăluit ce pensie are, specificând că nu trăiește doar din acești bani, care nu i-ar fi ajuns nici de medicamente. În plus, se știe că Serghei Mizil este pasionat de modă, în dulapul său regăsindu-se numai haine de designer.
„Gândiți-vă că eu am pensie 1.200 și mă costă medicamentele 2.000! Dacă era să trăiesc din pensie, nu puteam să îmi iau medicamente, nu mai zic de plătit căldură, masă…‘, a dezvăluit Serghei Mizil.
„Vezi că trebuie să aplici pentru vouchere, să nu le pierzi!’, i-a recomandat interlocutorul său în podcastul „Pe bune', făcând referire la un ajutor acordat de stat în valoare de 50 de euro
Beneficiarii vor fi familiile sau pensionarii care câștigă sub 1.500 de lei.
Astfel, Serghei ar avea toate șansele să se califice pentru acordarea ajutorului de la stat. Cu toate acestea, el a reacționat prompt „da, îmi dau 50 de euro!’, lăsând impresia că nu este interesat de acești bani.
Citește și: De ce și-a anulat Bianca Drăgușanu vacanța din Dubai:’Am mare putere și…’
Citește și: Adrian Enache și Iuliana Marciuc petrec Paștele despărțiți:’Vom produce și bani’
De ce ia Serghei Mizil o pensie atât de mică
În timpul aceluiași podcast, Serghei a fost luat la întrebări exact pe acest subiect de alt interlocutor: „Nea Serghei, ai zis că nu ai muncit vreodată la stat. Cum de ai pensie’.
Răspunsul lui Serghei Mizil a venit imediat, în stilu-i caracteristic.
„Băi, nea întrebătorule, să-ți explic… La toate firmele, mi-am plătit taxele pentru a avea pensie, plus că sunt membru al Uniunii Artiștilor Plastici, însă de acolo nu mi-a venit pensie.
Am avut contract de muncă toată viața mea! Ceaușescu lucra de la 14 ani, eu de la 8 ani. Am lucrat prima dată la un pulover, apoi m-am axat pe scos dopuri de vin!’, a răspuns Serghei Mizil.
Ce avere are Serghei Mizil
Serghei Niculescu Mizil, 69 de ani, este fiul fostului demnitar comunist Paul Niculescu Mizil, care ocupat funciile de ministru al educației și de ministru al finanțelor.
Serghei a făcut parte dintr-o gașcă celebră a copiilor de demintari comuniști din care făceau parte Nicușor și Zoia Ceaușescu sau Jean Maurer.
Potrivit unor informații apărute în presă, Serghei Mizil ar fi deținătorul unor proprietăți în zone exclusiviste, are mai multe mașini de lux și sume impresionante în conturi. Afaceristul nu ezită să se afișeze în spațiul public în ținute scumpe și merge în vacanțe exotice ori de câte ori are ocazia.
Serghei Mizil a declarat că a reușit cu greu să obțină proprietățile moștenite de la familia sa, dezvăluind totodată cum a obținut sume mari de bani imediat după Revoluție.
„99% din oameni cred că eu am avut bani de dinainte, că mi-au lăsat bani ai mei. Adevărul e la mijloc. Bunicul meu a fost moșier și a donat totul. Singurul lucru pe care l-am moștenit de la familie a fost un teren în jurul lui Decebal. Și un bloc. Dar nici nu au ajuns la mine. Mă rog, se împărțea totul la familie. Dar n-au ajuns nicicând banii ăștia la mine. (…)
Eu la Revoluție am avut mulți bani. Se vindeau apartamente cu 5.000 – 6000 de dolari, iar eu puteam să iau blocuri întregi. Dar n-am luat. Am făcut banii cu blugi, casete video, săpun.
După Revoluție m-am axat pe restaurante. Iar acum, pe finalul carierei, m-am axat pe construcții’, a declarat controversatul afacerist.